Prin natura, copiii sunt foarte posesivi. Descopera aici cum sa il inveti pe micutul tau, in functie de varsta, cum sa isi imparta lucrurile si sa fie mai generos.
- La inceput, conceptul de „a imparti” le este strain celor mici. Pe la varsta de 2 anisori, copilul trece printr-o etapa de egocentrism. Mami si tati ii acorda mereu atentie, el primeste tot ce este mai bun si totul i se cuvine.
Daca, la aceasta varsta, mai apare un fratior sau o surioara in peisajul familial sau daca ajunge sa cunoasca alti copii, ii va fi dificil sa se impace cu gandul ca este nevoit sa isi imparta jucariile, lucrurile sau chiar spatiul personal.
Aceasta este perioada in care cei mici imbratiseaza cu drag doua concepte: „al meu/a mea” si „nu”.
- Mai tarziu, pe la 3-4 ani, odata ajuns la gradinita, copilul se confrunta cu noi sentimente. Invata sa isi exprime iubirea fata de parinti si de educatoare (figurile cele mai importante din viata sa), cu ajutorul desenelor si obiectelor facute de manuta sa. In alte cuvinte, ii place sa ofere cadouri celor dragi.
Pe de alta parte, este inconjurat de sumedenie de copii care ii „ameninta” posesiunile. Ca sa isi faca prieteni, trebuie sa se joace impreuna cu ei si sa ii lase sa se joace cu ce are el. Cu toate acestea, in continuare nu este pregatit sa imparta.
- Abia pe la 5 ani isi va dezvolta si aceasta latura.
De aceea, este necesar sa le explicam de mici cum sa imparta. Este normal ca cei mici sa fie egoisti. Prin comunicare si exemple pozitive, putem sa le aratam cum sa devina mai flexibili.
Solutii pentru a-l invata pe copil generozitatea.
- Faceti activitati impreuna
De exemplu, puteti sa pregatiti impreuna o prajitura. Dupa ce este gata, ofera-i sa o impartiti: „Vrei o bucatica de la mine?” Astfel, ii poti demonstra cat de usor si distractiv este sa imparta.
- Invata-l sa isi astepte randul
Cand ii citesti povestea de seara, intoarce mai intai tu o pagina, apoi, la urmatoarea, lasa-l pe el sa o intoarca: „Acum este randul tau”. La fel se poate face si in cazul unui joc de puzzle. Sau poti alege o jucarie pe care sa o folositi pe rand.
Va descoperi ca, doar pentru ca ii da cuiva lucrurile sale, nu inseamna ca nu le va primi inapoi.
- Seteaza limite de timp
O alta problema, mai putin vizibila, este aceea ca cei mici nu au notiunea timpului. Asadar, pentru copilul tau poate fi foarte greu sa isi astepte randul.
Un exercitiu pentru a-ti invata copilasul despre timp ar fi sa setezi limite de timp. Cand se cearta cu un alt copil pe o jucarie, spune-i ca are cinci minute la dispozitie sa se joace. Cand timpul expira, ii da celuilalt copil jucaria pentru acelasi interval de timp.
Asa va invata ce inseamna sa isi astepte randul si va intelege ca isi primeste jucaria inapoi.
- Recunoaste-i sentimentele
De exemplu, poti sa ii spui: „Stiu ca esti suparat ca nu te poti juca acum cu ursuletul tau”.
Daca il pedepsesti, tot ce faci este sa ii incurajezi resentimentele. Copilul nu va intelege de ce este certat pentru ca isi vrea jucaria inapoi.
Iarasi este gresit sa ii smulgi jucaria din mana. Este important sa iti justifici actiunile si sa ii explici de ce este bine sa ii lase si pe altii sa se joace cu ce are el. Altfel, copilul va intelege ca asa trebuie sa faca si el pentru a obtine ce vrea.
In cazul fratilor mai mari, parintii mai fac adesea urmatoarea greseala: ii forteaza sa isi dea jucariile celor mai mici – „Tu esti mare, nu te mai joci cu ele”. Dar nimeni nu ii intreaba daca sunt pregatiti sa se desparta de ele. Fratii trebuie sa fie amandoi constienti ca totul se imparte, nu ca mezinul primeste tot.
- Lauda-l cand isi imparte lucrurile de buna voie
De cate ori se iveste ocazia, spune-i ca esti mandru/a de gestul sau frumos. Daca imparte ceva cu tine, aminteste-ti sa-i multumesti.
Asta il va face sa se simta bine despre el si il va incuraja sa repete gestul.
- Stabiliti impreuna ce nu se imparte
Sunt lucruri de care cel mic nu se va desparti cu niciun chip, cum ar fi ursuletul de plus, alaturi de care doarme in fiecare seara. Nu este drept sa il obligi sa isi dea obiectele preferate.
Asadar, stabiliti impreuna ce este de impartit si ce nu. Iar cand vine un alt copil in vizita, pune la vedere jucariile care nu au o valoare sentimentala prea mare si din care aveti mai multe: puzzle, cuburi, masinute etc. Inainte sa vina prietenii sai, copilul isi pune intr-un loc ferit jucariile speciale.
Asigura-te, insa, ca cel mic intelege ce se intampla – jucariile ramase sunt pentru toti copiii.
- Fii un exemplu pozitiv pentru copilul tau
Adesea, cei mici isi imita parintii, asa ca demonstreaza-i ce inseamna generozitatea. Imparte ce ai (mancare, obiecte) cu ceilalti membri ai familiei, implica-te in actiuni caritabile sau pur si simplu ajuta pe cineva.
De sarbatori, ai ocazia perfecta de a-l invata despre generozitate, datorita incarcaturii emotionale.
Tu cum l-ai invatat pe micutul tau sa imparta?
Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy
sursa foto: FreeDigitalPhotos.net