Ne dorim copii autonomi, dar ne este greu sa acceptam ca pentru asta trebuie sa ii lasam sa ia singuri decizii.
Psihologul Diana Stanculeanu ne vorbeste despre cum putem cultiva spiritul de autonomie al copilului la varsta scolara, pentru a creste adulti responsabili.
Adriana Titieni: Cu siguranta, un copil autonom pe care l-am crescut ca un om responsabil va veni sa ne ajute atunci cand o vom cere sau cand el va intui ca noi vom avea nevoie de asta.
Diana Stanculeanu: Categoric, insa a creste un copil responsabil si autonom inseamna sa ii lasi spatiu de decizie de la inceput, de cand e foarte mic, iar acesta este un lucru pe care parintele din Romania il face foarte greu. Cultura noastra ne duce intr-o zona a hiperprotectiei, a parintilor care cred ca “stiu ce e mai bine pentru copiii lor” si care, cel mai adesea, fie decid in locul copiilor, fie fac lucruri in locul lor. Totusi, nelasandu-i copilului posibilitatea ca, pe masura dezvoltarii lui, la fiecare varsta, el sa ia decizii pe cont propriu, sa hotarasca singur lucruri care tin de el, nu avem cum sa crestem un adolescent si mai apoi un adult responsabil, pentru ca el nu va sti ce cum sa faca aceste lucruri.
Puterea de decizie a copilului trebuie sa fie pusa in practica in activitatile de zi cu zi ale casei, ale gradinitei, ale scolii, ale locului de joaca.
Un copil autonom este capabil si i se permite sa aleaga cu ce se imbraca, ce sa manance (avem in minte parinti care ofera alternative sanatoase!), i se permite sa aleaga cum si cu ce se joaca, i se permite sa-si aleaga prietenii. Un copil autonom ar trebui sa aiba in fiecare zi o perioada de timp (20-30 min) in care ceea ce se intampla sa fie in totalitate in controlul lui – acest gest nu doar ca ii confirma copilului ca are putere de decizie si ca este liber sa aleaga un lucru, dar ii confirma si ca noi, parintii, suntem acolo pentru el si ca el si alegerile lui sunt importante pentru noi.
Adriana Titieni: Ce comportamente autonome ar fi bine sa capete copilul la varsta scolara?
Diana Stanculeanu: Varsta scolara aduce cu sine mai multe puncte cheie de discutie. In primul rand, copilul intra la scoala. Scoala devine al doilea context ca importanta (dupa familie), ca numar de ore petrecute acolo (4,5 ore, uneori 6) si din perspectiva achizitiilor pe care copilul le va dobandi in scoala. In al doilea rand, etapa scolara este fundamentala pentru ca in viata copilului apare un al doilea tip de activitate care marcheaza viata unui om, respectiv invatarea. Daca pana la 6, 7 ani activitatea principala a copilului este jocul – activitate care ii permite sa si invete multe lucruri -, odata cu varsta scolara jocul trece in plan secundar (nu ar trebui sa dispara doar pentru ca acum copilul este elev!), activitatea fundamentala devenind aceea de invatare intr-un mediu structurat, cu reguli, cu obiective fixe, cu indicatori de evaluare obiectivi si prea putin in controlul copilului (nota si criteriile de evaluare nu sunt in controlul sau). Toate aceste lucruri cer, din partea copilului, un efort urias de adaptare, care consuma resurse suplimentare fata de orice alta etapa din viata lui.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa intram in aceasta etapa de varsta pregatiti sufleteste, atat noi, parintii, cat si copilul, si cu foarte mare rabdare si toleranta pentru dificultatile inerente pe care copilul le va avea. Poate avem norocul unui copil foarte rezilient, care iese din prescolaritate cu toate achiziitiile sociale si emotionale puse la punct si pentru care tranzitia catre mediul scolar va fi usoara – un copil care a avut deja din gradinita obisnuinta de a face activitati pe cont propriu, de a rezolva sarcini, care stie deja cum sa se imprieteneasca, cum sa stabileasca contact si interactiuni cu cei din jur. Dar poate copilul nostru nu a reusit sa bifeze toate aceste achizitii de autonomie anterioare, iar atunci debutul scolaritatii reprezinta un context in care el obligatoriu trebuie sa achizitioneze si aceste comportamente.
Tocmai pentru ca mediul scolar presupune intrarea intr-un context nou pentru toti copiii este foarte important sa il pregatim pe copilul nostru pentru acest context prin reguli foarte clare, foarte simple si care sa ii fie constant reamintite copilului. Ma refer la reguli care sa nu spuna neaparat “la scoala suntem politicosi”, dar care sa faca referire la comportamente simple, pe care un copil de 6,7 ani sa le inteleaga. De exemplu, il putem pregati pe copil spunandu-i ca la scoala, atunci cand vreau sa intreb ceva ridic doua degete, atunci cand am nevoie la toaleta anunt acest lucru si daca vreau sa mananc astept pauza. Trebuie sa nu ne asteptam ca, daca i-am spus copilului aceste lucruri o data, el le-a si inteles si le-a insusit.
[page]
Din punctul de vedere al autonomiei, obiectivul primului semestru de scoala este sa traseze limitele, contextul in care copilul are voie si i se permite sa se miste. Mai mult, este un context in care copilul trece de la evaluari de tipul “esti foarte dragut“, “ai desenat foarte frumos” la evaluari pe sarcini academice. Este adevarat ca introducerea calificativelor a indulcit aceasta tranzitie (la clasele mici nu vorbim de note, ci de “bine”, “foarte bine”, “excelent”). Aceste evaluari tin cu precadere de comportamentul copilului intr-un mediu structurat si de performanta lui academica.
Un alt punct cheie de dezvoltare la varsta scolara este stima de sine a copilului, care este in stransa corelatie cu ceea ce el stie si poate sa faca la scoala, in context academic. Este o perioda de varsta in care copilul invata despre sine ca este valoros si destept sau dimpotriva, ca este incompetent, in functie de rapiditatea si acuratetea cu care rezolva sarcinile scolare. Incurajarea este foarte importanta si functioneaza foarte bine atunci cand copilul trebuie sa dobandeasca cunostinte, pentru ca ii arata acestuia ce stie si poate sa faca si, in plus, ii face accesibil un comportament pe care inca nu stie sa-l faca, dar despre care i se comunica ca este capabil sa-l invete. Pe de alta parte, critica nu face decat sa-i sublinieze copilului incompetenta si limita, fara sa-i dea alternative. De aceea, lauda, incurajarea si mesajele pozitive transmise la scoala, dar si acasa de catre parinti, in contexte legate de scoala, functioneaza mult mai bine si consolideaza stima de sine a copilului si increderea in propriile forte.
O alta greseala pe care o fac adesea cadrele didactice si de multe ori si parintii este compararea copilului cu ceilalti copii din jur. Daca vrem sa facem comparatii, va sugerez sa le faceti intre perioade: sa-l comparam pe copilul de acum doua saptamani cu copilul de acum si sa ii aratam ce a dobandit in aceasta perioada. Cu alte cuvinte, sa ii evidentiem copilului progresul pe care l-a facut in raport cu el insusi, in decurs de o saptamana, o luna, un semestru, si mai putin progresele sau comparatiile dintre el si ceilalti copii.
Stima pozitiva vs. complexul de inferioritate sunt achizitii importante pe care copiii si le dezvolta la varsta scolara si care vin, in mare masura, pe componenta scolara.
Daca ne gandim la comportamentele concrete pe care un copil cu stima buna de sine si autonom ar trebui sa le faca la aceasta varsta, ele ar fi urmatoarele: isi schimba singur hainele, isi pune singur hainutele de scoala in dulap, este capabil sa isi scoata din ghiozdan caietele, sa-si pregateasca caietele pentru ziua urmatoare si sa isi faca temele singur.
E adevarat ca, cel putin la inceputul clasei intai, ne mai invartim in prejma copilului cand acesta isi face temele, pentru a vedea cum se descurca si pentru a-i raspunde la eventuale nelamuriri. Eu as recomanda insa ca acest lucru sa se incheie foarte rapid, pentru ca a-l obisnui pe copil cu prezenta mea langa el in timp ce-si face tema ii da implicit mesajul ca daca eu nu sunt acolo, el nu se descurca. Vom ajunge astfel sa avem copii care nu-si fac temele singuri nu de lene, ci pentru ca nu mai sunt capabili sa creada despre ei ca pot face acest lucru. Chiar si atunci cand avem de-a face cu un copil un pic mai nesigur, mai temator, este important sa-l incurajam ca, macar pe secvente mici de timp, sa incerce singur sa-si faca tema si la intervale de un sfert de ora sa vina sa verifice cu noi eventualele raspunsuri (ulterior crescand aceste intervale de timp).
Ar trebui ca, la finalul clasei intai, sa avem in fata noastra un elev care sa-si poata face tema singur si care abia la final sa vina sa ne intrebe in legatura cu unele dificultati pe care le are.
In legatura cu durata temelor, nu ar trebui sa ii impunem unui copil de 7 ani, care oricum are la scoala un orar de 4, 5 ore, sa lucreze si acasa mai mult de o ora si jumatate. Din punct de vedere cognitiv, din punct de vedere al proceselor de memorie si atentie, copilul depune deja eforturi foarte mari.
Interviu cu psihologul Diana Stanculeanu, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”.
Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.
