„Culoare pentru suflet” la Spitalul Matei Bals

Mai multe tablouri realizate de noua tineri artisti plastici, bursieri ai Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei in programul „Tinere Talente ‟ vor decora sectia de pediatrie HIV/SIDA a Institutului National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”.Ideea  proiectului “Culoare pentru suflet” ii apartine Alexandrei Gherasim, o tanara artist plastic, care a petrecut o mare parte din copilaria ei in cadrul sectiei de imunodepresie a spitalului Matei Bals. In varsta de 22 de ani, in prezent, ea este studenta la Universitatea Nationala de Arte, sectia arte murale si a fost, pe parcursul anului 2011, unul dintre bursierii fundatiei in programul „Tinere Talente‟.
 “Imi doresc ca astfel de proiecte sa nu ramana singulare, ci sa bucure cat mai multi privitori: copii si adulti deopotriva.  Culoarea  ar trebui sa fie mai des intalnita in spatiile destinate pacientilor datorita proprietatilor sale terapeutice, cromoterapia fiind o stiinta asemeni medicinii”, a spus Alexandra Gherasim. Arta si meseria pentru care se pregateste este, asa cum recunoaste tanara artista, medicamentul pentru suflet si tot ce ii motiveaza actiunile.
“Colaborarea cu Fundatia Principesa Margareta a Romaniei a reprezentat pentru centrul roman HIV SIDA si, in general, pentru Institutul National de Boli Infectioase „„Prof. Dr. Matei Bals‟ o experienta extrem de utila si placuta. Faptul ca tinerii seropozitivi, in acest caz, au fost incurajati sa isi cultive aptitudinile reprezinta pentru noi o completare fireasca a tuturor proiectelor de integrare sociala si de lupta impotriva discriminarii. Este foarte util ca intreaga comunitate sa afle ca toti acesti tineri au talente deosebite si o sensibilitate sufleteasca absolut remarcabila, fapt ce poate transmite tuturor celorlalti tineri un mesaj de apropiere si de solidaritate”, a spus Mioara Predescu, coordinator al Centrului Roman HIV/SIDA.
 “Ne dorim  sa  continuam aceste initiative prin care tinerii au ocazia sa isi puna arta si talentul in folosul comunitatii”, a spus Gabriela Curici, coodonatorul  programului  “Tinere Talente” al Fundatiei  Principesa Margareta a Romaniei.
La randul sau, Mioara Predescu a confirmat importanta pe termen lung a acestui tip de programe. “Succesul proiectului ne determina sa continuam acest demers si intuim ca va fi unul cu si mai mare impact social”, a spus Mioara Predescu, coordinatorul Centrului Roman HIV/SIDA.
Despre programul “Tinere Talente”
Prin proiectul Tinere Talente, Fundatia Principesa Margareta a Romaniei ofera burse de studiu si promoveaza artisti plastici si muzicieni, aflati la inceput de cariera si  in situatia de a avea nevoie de sprijin financiar pentru a-si dezvolta talentul si a putea continua studiile. Anchetele sociale ale Fundatiei au relevant de-a lungul timpului cat este de importanta bursa pentru ca tineri artisti sa poata crea pe masura talentului lor si sa isi poata perfectiona abilitatile.
Detalii pe www.fpmr.ro .


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s