“Criza” nu este un cuvant exagerat, este intr-adevar o criza, o revolutie, pentru ca atinge toate nivelurile de personalitate ale copilului. Vorbind de preadolescenta, nu avem ca precedent o crestere masiva si o transformare a corpului, exceptie facand primul an de viata.
Doar primul an de viata poate fi asemanat cu aceasta perioada. Vedem la copil transformari de la o luna la alta. Un proces similar se intampla la preadolescenta, cand corpul copiilor nostri se transforma pur si simplu: nasul se lungeste, apar cosurile, vocea baietilor se schimba, au loc diverse schimbari hormonale.
Aceste transformari hormonale si biologice sunt justificari pentru toata nebunia psihoemotionala, pentru ca de fapt dificultatea parintilor in aceasta perioada tine de sfera psihoemotionala. Insa de multe ori, ca parinti, uitam sa avem in vedere toate aceste considerente de natura hormonala si biologica care reprezinta un substrat extrem de important pentru aceasta nebunie relationala.
Adriana Titieni: Exista adolescenti care traverseaza aceasta perioada zbuciumat, dar sunt si adolescenti care traverseaza aceasta perioada cu ajutorul parintilor, cu calm, fara prea multe conflicte?
Diana Tudose: Este adevarat ca reactia parintelui poate atenua sau potenta criza. Un parinte intelept, detasat, care isi mai aminteste faptul ca a trecut si el prin asa ceva, care isi aminteste cat de usor contesta orice opinie venita de la parinti, poate sa se pozitioneze altfel in fata acestei crize.
A. T.: Cand debuteaza preadolescenta? Cam care ar fi varstele?
D.T.: La fete 9-10 ani. La baieti 10-11 ani. Copiii incep sa puna la indoiala orice mesaj care vine de la adult, isi exprima cu mai multa vehementa parerile.
Temperamentele sunt foarte importante in aceasta perioada. Exista temperamente usoare si temperamente dificile. Sunt copii cu tolerante scazute fata de orice stimuli din jur, care au reactii intense, rapide, genul de reactie ca focul, si cu siguranta aceasta perioada va fi traita mult mai intens si mult mai dramatic.
Avem copilul cu un temperament usor, linistit, care rezista cu usurinta si la stresori din mediul social, care are acea detasare, care este foarte importanta. Pentru acesti copii lucrurile se vor desfasura cu mult mai multa liniste. In mica masura ne putem modifica temperamentul. Putem ajunge la niste forme social acceptate, dar el in sine ramane acelasi: reactia la furie, sau intensitatea furiei ramane aceeasi. Invat sa nu mai urlu, ci sa ma linistesc si sa ma duc in alta camera. Asta pot modifica. Acesta ar mai fi un factor care ar putea sa explice diferentele intre drama intensa din unele familii si calmul intens din alte familii.
A.T.: Intelepciunea parintilor poate sa ajute copilul. Un copil aflat la adolestenta devine un tanar, incepe sa se indrepte spre maturitate.
D.T.: Este varsta la care copilul se structureaza intr-o maniera fara precedent in dezvoltarea sa ca o persoana cu propria sa individualitate. Mesajul copilului este: “trebuie sa invat sa fiu eu insumi”. Daca pana la varsta aceasta copiii au in parinti reperele fundamentale, acum este momentul in care incep sa se gandeasca care sunt valorile lor, in ce valori cred. Evident ca marca parintelui ramane, copiii vor prelua sau anula ce spun parintii.
Parintii ar trebui sa inteleaga ca ei traiesc o oarecare frica pentru ca isi pierd locul central din universul copilului. In ciuda conflictelor repetate intre parinti si copii, copiii au nevoie de increderea si convingerea ca ei pot conta pe parinti. In aceasta perioada, copiii isi pot asuma comportamente de risc, se pot expune in situatii periculoase din punct de vedere emotional, dar si social.
Sunt cazuri extraordinare in istorie, de exemplu Einstein. Pentru un adolescent lucrurile sunt albe sau negre, nu sunt percepute ca fiind cu o nuanta de gri.
Ca parinti, nu ne putem astepta sa avem in adolescentii nostri aceiasi copii din clasa intai care nu ies din cuvantul nostru, care au doi trei prieteni, care nu fac altceva decat sa invete pentru materiile scolare. Intr-o mica masura o astfel de pregatire de viata este suficienta. Sunt lucruri in viata pe care doar experimentandu-le le pot invata.
A.T.: Putem sa-i controlam?
D.T.: In momentul in care am investit valoare, calitate si am construit incredere cu copilul meu, probabil la 16 ani cand va proba cum e sa fumezi, nu-si va asuma fumatul ca pe un stil de viata. Sunt sanse destul de mari sa nu faca asta. Dar lucrurile acestea dau rod si se intampla daca eu am fost langa copilul meu intr-adevar pana la 13, 14, 15 ani. Daca prezenta mea in viata lui a constat doar in o excursie, sau un cadou sau alt fel de lucruri si eu nu am stat de vorba cu copilul meu ori de cate ori a avut nevoie, atunci da, nu o sa stiu ce o sa se intample cu el la 16 ani, o sa-l controlez nebuneste si o sa fiu bulversat de tot comportamentul lui.
Nu exista o solutie anume, nu exista o reteta, insa in momentul in care decid sa fac un copil si sa il cresc, trebuie sa-mi asum acest lucru zi de zi in viata mea. Fiecare zi din viata copilului meu e importanta.
Lucrurile cu adevarat grave de genul consumului de droguri, fuga de acasa, riscul de delicventa se cam incheie pe la 15 ani. Daca nu s-a intamplat pana atunci, inseamna ca acest copil a inteles nuanta de gri a vietii, a ajuns la acea maturitate care imi permite chiar un dialog de la egal la egal. Sansa ca el de la 16 ani incolo sa-si asume aceste comportamente de risc extrem, scade. Pana atunci nu intrati in conflic, comunicati, nu intrati in concurenta cu prietenii copiilor.
Trebuie sa existe supraveghere, observatie, insa nu trebuie sa intram cu picioarele in viata copiilor. Respectati nevoia de intimitate, tineti cont de faptul ca va iubesc si ca inca sunteti cele mai importante repere in viata lor, fiti aproape de ei si trenul nu va fi pierdut.
Un material realizat in cadrul emisiunii Meditatii pentru Parinti de Adriana Titieni si Diana Tudose, psiholog.
Foto: People image created by Pressfoto – Freepik.com
