Copilul tau e anxios?

Anxietatea este un subiect foarte delicat la copii pentru ca imbraca nenumarate forme, uneori destul de dificil de recunoscut, apare la absolut toate grupele de varsta, acelasi copil se poate confrunta cu mai multe forme ale anxietatii, descopera aceste forme de la invitatul special al emisiunii Parinti Asculatori, Diana Tudose.
Adriana Titieni: Cat de usor detectabila este anxietatea de catre parinti?
Diana Tudose: Anxietatea poate sa fie un culcus destul de bun pentru dezvoltarea altor tulburari de natura psihologica. Anxietatea si depresia sunt in stransa legatura, aproape sigur un copil anxios la un moment dat in viata lui va face un episod depresiv, deoarece de cele mai multe ori anxietatea este premergatoare depresiei. Din nefericire, in Romania nu avem un studiu epidemiologic care sa ne arate prevalenta acestei boli in randul copiilor. Avem insa cifre oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, valabile pentru Europa si opinia mea este ca nu avem motive sa credem ca stam semnificativ mai bine sau mai prost decat tarile europene. Cifre care spun ca cel putin in anii in care traim acum (stilul de viata pe care-l ducem acum si la felul in care se strucureaza relatiile interumane) pana la 20% dintre copii au sansa sa dezvolte la un moment dat in viata o tulburare de natura psihologica iar sansele ca aceasta tulburare sa aiba in componenta anxietatea sau sa fie in principal legate de anxietate sunt foarte mari. Este un procent ingrijorator de 10% care vorbeste de depresie la copii si adolescenti si un procent si mai ingrijorator care spune ca 4-5% dintre adolescentii anxiosi sau cu depresie la un moment dat pot avea si o tentativa suicidala.

Adriana Titieni: Care sunt fricile normale pe care orice copil sanatos le traieste sau cum as putea sa-mi dau seama ca un copil sufera de anxietate?
Diana Tudose: Orice copil de varsta prescolara poate avea anumite dificultati de a se separa de parinti, vorbim de anxietatea de separare cand insa copilul odata separat, inscris la gradinita are comportamente extrem de disfunctionale pentrut el: plange foarte mult, este tot timpul trist, ii trece tot timpul prin minte “voi fi lasat aici”.
Diferenta fundamentala intre frica normala si anxietate: frica fireasca o putem lega de un obiect, de o cauza , de un motiv, pe cand in cazul anxietatii nu este vorba de asa ceva. Chiar asa era si definita in manualele mai vechi de psihiatrie: anxietatea este teama fara obiect. Simt o frica paralizanta in absenta obiectului care-mi genereaza frica. Este absolut firesc ca unui copil de 5-6 ani sa-i fie frica de intuneric, intr-o casa plina de intuneric in care nu este niciun adult prin preajma, sau intr-un loc absolut nou in care nu cunoaste reperele spatiale. Pot vorbi deasemenea de o frica de intuneric care deja este un simptom de anxietate in momentul in care un copil de varsta chiar mai mare decat varsta prescolara nu poate sa adoarma singur de frica ca la un moment dat parintii nu vor mai fi langa el, lumina va fi stinsa, daca se va strezi peste noapte si va auzi zgomote; aici deja vorbim de anxietate.

Revenind la dificultatile de a identifica anxietatea: inca una dintre ele vine din faptul ca de multe ori avem etichete pentru copii anxiosi cu care le normalizam comportamentul: sunt timizi, sunt rusinosi sau un copil care e obisnuit sa ia numai 10 si intr-o zi ia 9 isi dezvolta o mica drama din aceasta poveste. Nu e bine! Toate aceste lucruri ar trebui sa ne ridice semne de intrebare. Nu avem copii timizi si rusinosi, ci copii cu niste competente sociale nu foarte bine dezvoltate si cu forma incipienta de anxietate sociala. Nu avem copii extrem de preocupati de performanta academica ci avem copii ingrijorati si perfectionisti care la un moment dat vor avea o calitate a vietii destul de scazuta deoarece vor ajunge sa fie incapabili sa se bucure de lucrurile bune care li se intampla doar pentru ca exista si un segmentel care a mers mai putin decat perfect.

Frica si ingrijorarea sunt cele doua elemente comune in anxietate si cumva diferentiaza formele pe care le poate imbraca anxietatea pentru ca in fobiile specifice sau in anxietatea de separare vorbim de frica fata de un anumit obiect, frica de intuneric, de serpi,de paianjeni, de apa, frica de a ramane fara parinti noaptea, dar sunt forme de anxietate cum ar fi cea sociala sau generalizata in care cuvantul de ordine este ingrijorarea si ce face ca aceste tiuri de anxietate sa fie la marginea patologicului, ingrijorarea excesiva a copilului in legatura cu diverse aspecte ale vietii sale in cazul anxietaii sociale, respectiv de tot ce inseamna activitatea sociala. O persoana cu tulburare obsesiv compulsiva isi poate intinde rufele pe sarma astfel incat rufele sa atarne la acelasi nivel, excesiv de fixist.

[page]
Copiii cu tulburare obsesiv compulsiva pot dezvolta ticuri precum:
– furculita lor pe care o folosesc doar ei si nimeni altcineva nu are voie sa atinga acel obiect,
– pot utiliza la modul exclusiv o singura baie din casa,
– sunt extrem de preocupati de felul in care le sunt spalate si ingrijite hainutele,
– nimeni nu trebuie sa se atinga de obiectele personale,
– isi aranjeaza camera intr-o maniera extrem de rigida si fixista.

Astfel de copii sunt in numar foarte mic. De ce mai multe ori la varsta copilariei ne intalnim cu elemente de tuburare si in anumite momente din viata pot evolua in structurarea unei tulburari obsesiv comulsive.
Se spune ca ordinea lucrurilor da si ordinea mintii, dar nu este chiar asa.

Parintii romani mai sufera de o meteahna: ”stiu eu ce-i mai bine pentru copilul meu”. Drept pentru care au un talent fenomenal de a le ignora nevoile, desi bietii copii le pun sub nas cu atata generozitate si in mod repetat; dar noi nu si nu, pentru ca noi credem ca stim mai bine ce le trebuie copiilor nostri. Si acest lucru il facem din dragoste, din grija, dar ceea ce dorim noi nu inseamna ca proprii nostri copii vor acelasi lucru. Trebuie sa tinem cont de dorintele lor, de ceea ce le place sau nu, sa-i intelegem si nu sa le impunem la modul absurd propriile noastre alegeri si preferinte pentru ca ii vom face sa fie nefericiti, neacceptati si respinsi.

Adriana Titieni: Daca noi ca parinti continuam sa-i cocolasim pe copii nostri, sa le taiem din abilitatile sociale, sa-i facem dependenti de noi, mai tarziu nu vom avea copii recunoscatori, ci dimpotriva copii revoltati, desi pare ilogic.

Diana Tudose: Eu ma simt util si competent ca parinte atunci cand copilul meu are nevoie de mine si pot sa-i satisfac acea nevoie, sunt atent la nevoile copilului meu si-l invat sa faca singur lucruri care-l ajuta sa-si optimizeze comportamentul si sa-i asigure starea de bine.

Anxietatea de separare apare la cei mici pe fundalul unei relatii de atasament insecurizante cu mama. Un copil cu un atasament insecurizant fata de mama lui va trai cu frica paralizanta, cel mai adesea, ca in momentul in care mama nu mai este in spatiul lui de contact, in spatiul lui vizual, mama nu se mai intoarce, traieste cu indoiala “oare se va mai intoarce” sau in momentul in care mama nu-i mai acorda o atentie atat de mare se gandeste ”oare nu ma mai iubeste?”.

Sunt copii care au primit atat de multe mesaje amestecate, in special de la mama, de genul centrat atentia, decentrat atentia, dar in momente in care copilul avea nevoie majora de atentie, incat ei nu au certitudinea ca sunt iubiti si ocrotiti de parinti, nu au certitudinea ca parintele reprezinta o constata in viata lui, chiar daca la un moment dat dispare din spatiul lui fizic. In contextul acestei relatii de atasament insecurizante evident ca acel copil dezvolta frica si ingrijorarea legata de orice comportament al parintelui care lui ii scapa de sub control. La polul opus exisa relatia de atasament securizanta pozitiva, sanatoasa, in care copilul stie ca mamam il iubeste chiar daca mama nu este langa el fizic sau este in acelasi spatiu cu el dar acorda atentie altei persoane.

In cazul copiilor cu comportament de atasament insecurizant este bine de mers la psiholog, pentru ca mecanismele sunt atat de subtile si suntem depasiti de situatie. Si mai mult in dorinta de a ne proteja copii, putem gresi profund, pentru ca principiul fundamental in anxietate este expunerea. De exemplu: arunci copilul in apa, constient fiind de faptul ca lui ii este frica de apa. Poate ca nu faci acest lucru din prima, ci dupa mai multe discutii, insa pana la urma asa faci.
Tendinta noastra este de ai proteja pe copii si de a le mentine exact comportamentele de asigurare si de evitare care nu fac decat sa duca la inflorirea anxietatii.

[page]
In ceea ce priveste anxietatea la varsta scolara, mai putem intalni si anxietatea de separare, mai are un varf pe la 8-9 ani atunci cand se pune problema de tabere, principiile de manifestre fiind aceleasi. La scoala putem vorbi cu o frecventa mai mare de alte doua forme de anxietate: cea sociala , pentru ca scoala reprezinta in mod fundamental un context de interactiune sociala, ca si gradinita de altfel, dar aici intervine principiul evaluarii si al performarii in public. Un copil anxios care se sinte tot timpul judecat, evaluat de multe ori cu conotatie negativa, tot timpul traieste cu impresia ca daca va spune un lucru sau altul se va face de ras, ceilalti vor rade de el. Cam acestea sunt judecatile si eroarile de gandire ale unui astfel de copil, insa eroarile de gandire nu trebuie interpretate ca fiind vreo dificultate a copilului la nivel de proces intelectual, mintea lui poate sa functioneze brici, dar pe interpretari negative legate de sine. De fapt ca sa dam un mecanism explicativ al anxietatii generalizate si sociale la copii de varsta scolara, la adolescenti si ulterior si la adulti se petrec simultan doua lucuri: imi supraestimez ca pericol problema cu care ma confrunt, si-mi subestimez resursele cu care ii pot face fata. Acest tip de procesare a informati ei la nivel cognitiv, pe un fond de vulnerabilitate neurofiziologica, si in contextul unui mediu educational restrictiv, autoritar sau in monentul unei experiente de viata, poate fi vorba si de un accident, pe care copilul il interpreteaza negativ sau care este asociat cu emotii negative din partea copilului. Uneori sunt suficiente aceste lucruri pemtru a instala acest mecanism periculos si pervers, foarte dificil de batut si de dezamorsat in timp si numai cu expunere care nu este deloc usoara.

In cazul fobiilor specifice si atacuri de panica functioneaza foarte rapid. In atacul de panica procesul terapeutic dus ca la carte face ca atacul de panica sa dispara in maximum 8 sedinte. Intr-o anxietate generalizata, adica in situatia cand copilul se ingrijoreaza de la orice, un copil de varsta scolara se poate gandi excesiv ca aceasta criza mondiala care ne-a lovit pe toti, va face ca familia lui sa moara de foame intr-o buna zi, iar acest gand sa-l copleseasca zilnic si sa fie atat de intens, incat sa faca foarte dificil pentru el realizarea celorlalte activitati din programul lui de zi cu zi. Sau frica ca dimineata cand mama pleaca la serviciu, poate avea un acccident si sa nu se mai intoarca acasa, sau ca bunicii mei se vor imbolnavi de o boala incurabila si vor muri. Aceasta este anxietatea generalizata. Aceste lucruri le-am auzit la copii sau la parintii care se plang ca aud aceste lucruri la copii.

Din pacate copilul ajunge sa dezvolte acele comportamente de evitare, deci:
– fie evita situatia care ii produce aceasta ingrijorare excesiva ( de exemplu mersul la scoala sau este incapabil sa sustina un proiect in fata clasei)
– fie dezvolta comportamente de asigurare de genul: imi este teama ca tatal va avea un accident si-l sunt pe parcursul zilei in mod excesiv.

In functie de situatie, copii pot dezvolta unele sau altele din aceste comportamente.
In adolescenta riscul cel mai mare il reprezinta in cazul unui copil cu anxietate sociala sau generaizata, nevoia de a capata mai mult control sau curaj sa faca anumite lucruri. Isi poate asuma comportamente de risc de genul alcool, tutun, droguri pentru ca sunt contexte in care devin mai dezinhibati si au curajul sa faca anumite lucruri pe care in mod obisnuit nu le-ar face.

La fel de neplacuta si riscanta este situatia de a ajunge cu evitarile si cu comportamentele de asigurare la maximum. Sunt copii care se izoleaza de grup, isi fac foarte putini prieteni, pentru ca orice relatie emotionala reprezinta o sursa in plus de ingrijorare. Au esec scolar nu pentru ca nu i-ar duce capul, dar groaza ca se vor face de ras este atat de mare incat mai bine nu deschid gura.
Trebuie sa stim ca oricat am fi de bine intentionati, de bine educati, de deschisi la minte si de atenti la nevoile copilului nostru, sunt totusi probleme pe care nu le putem rezolva de unii singuri, la noi acasa, si este nevoie sa lucram in echipa cu profesorii, cu invatatoarea, cu psihologul, cu medicul. Psihologul este persoana cheia in aceasta ecuatie.