Copiii vor mai multa independenta, in timp ce parintii vor atat sa ii fereasca de pericole, cat si sa ii creasca responsabili. Este posibil sa impacam ambele parti? Bineinteles! Nu numai atat, dar aflam ca cele doua elemente depind unul de celalalt.
Jody Johnston Pawel (parintele metodologiei Parent’s Toolshop si experta in educarea parintilor) ne vorbeste despre ce greseli fac parintii in educarea copilului, fie pentru ca ii protejeaza excesiv, fie ca nu impun deloc limite.
Prin libertate, explica Pawel, se intelege ca parintii ii ofera copilului o serie de optiuni, dintre care sa aleaga. Odata cu aceasta libertate insa, copilul isi asuma si responsabilitati fata de un set de reguli.
Afla mai departe cum iti poti ajuta si sustine copilul, in drumul spre independenta.
Oana Anghel: Ce inseamna, de fapt, independenta/libertate, in ceea ce ii priveste pe copii?
Jody Pawel: Independenta este abilitatea de a fi auto-suficient, cu responsabilitate. Inseamna mai mult decat doar supravietuire sau decat a fi liber sa faci orice vrei. Pentru a avea copii sanatosi, echilibrati, viitori adulti auto-suficienti, este nevoie ca noi, parintii, sa ii invatam diverse tipuri de abilitati:
- Deprinderi de viata: gatitul, curatenia, spalatul rufelor etc.
- Deprinderi de cariera si auto-suficienta: cum sa obtii si sa mentii un loc de munca, cum sa iti gospodaresti banii etc.
- Deprinderi de comportament: manierele, managementul timpului, comunicarea eficienta etc.
- Valori: bunatatea, empatia, respectul etc.
- Deprinderi ale sinelui: managementul furiei/stresului, rabdarea, responsabilitatea etc.
Independenta incepe din momentul in care se naste bebelusul. Aceasta libertate creste si se schimba, pe masura ce se dezvolta abilitatea copilului de a invata si a stapani anumite competente.
Evident, nu vei incepe sa inveti un bebelus cum sa isi gospodareasca banii. Nou-nascutii invata abilitati precum comunicarea prin plans sau isi descopera afectiunea si cum sa se increada in parinti.
Desi este posibil ca cei mici sa invete aceste abilitati si comportamente de la alte persoane decat parintii, in cele din urma, este responsabilitatea parintilor sa isi pregateasca micutii pentru o auto-suficienta independenta si responsabila.
Provocarile apar:
- Cand parintii nu ii pot invata pe copii aceste abilitati pentru ca nu le cunosc ei insisi.
- Cand nu stiu cum sa le predea copiilor aceste deprinderi, mai ales pe cele ale sinelui.
- Cand copiii nu reusesc sa stapaneasca aceste competente. Astfel, cei mici nu ar purea sa le foloseasca in mod constant. Parintii se asteapta ca, daca si-au invatat copiii deprinderile necesare, micutii lor vor putea sa le foloseasca mai departe. Totusi, rezultatele se vad atunci cand copiii au stapanit abilitatile. Doar atunci poti fi sigur(a) ca atunci cand nu isi folosesc abilitatile inseamna ca o fac in mod deliberat.
O.A.: Cum poate un parinte sa impuna limite fara a-si pedepsi copilul?
J.P.: “A impune” limite este, de regula, o metoda de control. “A stabili” limite este ceea ce vrem sa discutam. Poate parea ca fiind doar o chestiune de semantica, dar este o diferenta imensa.
Parintii au responsabilitatea de a stabili limite, ale caror avantaje sunt: protejeaza copiii, ii invata comportamente adecvate, le protejeaza drepturile, le asigura un set de reguli, le confera valori etc. Si parintii pot face acest lucru, fara a-si forta micutii, fara a-i controla sau a-i pedepsi.
In aceste cazuri, parintii au nevoie sa stabileasca „linia de jos” (“bottom line”) si apoi sa ii ofere copilului un set de optiuni sau o forma de control, in acele limite. Acest lucru ajuta copiii sa invete cum sa ia decizii si sa devina responsabili. Daca ei aleg sa incalce acele limite, inseamna ca nu sunt pregatiti sa fie responsabili. Atunci, parintii vor fi nevoiti sa intervina pentru a se asigura ca „linia de jos” nu a fost depasita si sa ii traga la raspundere pe copii pentru urmarile alegerilor lor. Asta inseamna disciplina – cand copiii invata din greseli sau alegeri nepotrivite; nu pedeapsa – care impune suferinta pentru greseli sau alegeri nepotrivite.
O.A.: Cum explica parintele responsabilitatile copilului?
J.P.: Ceea ce au parintii de facut este sa le explice copiilor valoarea sau motivul pentru care cei mici au de indeplinit o anumita sarcina. Cand copilul este destul de mare sa inteleaga, chiar mai bine decat sa ii explici de ce face un anumit lucru, ii poti pune intrebari care sa il ajute pe copil sa isi dea seama de unul singur de ce este important sa isi asume responsabilitate.
De exemplu, parintele ar putea sa ii tina copilului o prelegere despre „de ce nu este bine sa se joace in strada”. Insa, mult mai eficient ar fi sa il intrebe: „Ce s-ar intampla daca te-ai juca in strada si o masina ar veni, iar soferul nu ar fi atent si nu te-ar vedea?”
O.A.: Ca parinti, cum putem contribui la cresterea si/sau mentinerea stimei de sine a copiilor?
J.P.: Stima de sine inseamna cum se simte copilul despre sine insusi/insasi pe dinauntru. Acest element poate fi dezvoltat cel mai bine atunci cand observam si apreciem calitatile pozitive interne ale copilului, eforturile sale, imbunatatirile si ceea ce face „corect” sau bine.
Daca doar iti lauzi copilul – „Ai facut o treaba buna” – acest lucru nu ofera prea multe informatii despre treaba facuta. Ar fi de dorit sa descrii precis ce anume ti-a placut la ceea ce a facut copilul.
De exemplu: „Desenul tau este plin de culoare! Ideea cu pomii violet este foarte imaginativa! Si chiar te-ai gandit sa folosesti vata pentru a face norii. Esti foarte descurcaret si creativ!”
Acest lucru presupune ca parintele sa fie intr-adevar atent, sa observe, sa aprecieze ce ii place cu adevarat si sa descrie ceea ce face copilul. Este o metoda foarte eficienta pentru a dezvolta stima de sine a copilului.
Totodata, este important sa ne concentram pe calitatile interioare ale copilului si nu pe aparentele exterioare sau ce gandesc alti oameni. Laude de genul „Imi place cum ai facut…” se axeaza pe a le face placere altora, ceea ce poate avea un efect negativ asupra copiilor – cei mici vor ajunge mult mai dependenti de aprobarea celor din jur si mult mai sensibili la presiunea grupului, odata ajunsi la adolescenta.
O.A.: Cum este stima de sine a copilului legata de independenta sa?
J.P.: Daca unui copil ii lipseste increderea in sine sau nu simte ca merita atentie, ii va lipsi si motivatia de a incerca sa invete diverse abilitati necesare pentru a fi independent. Astfel, risca mult mai mult sa fie nesigur pe sine, dependent si va renunta mult mai usor.
O.A.: Care sunt unele dintre cele mai mari greseli pe care le fac parintii (inconstient sau fara sa vrea), in cresterea copiilor? Ce altceva ar trebui sa faca?
J.P.: Iata cateva exemple de greseli in parenting:
- Atunci cand le spun copiilor ce sa NU faca, in loc de ce sa faca. De exemplu: „NU alerga”, „NU te mai plange”, „NU mai sari in pat”. Ipoteza falsa este ca cel mic stie deja ce sa faca si cum sa faca un anumit lucru. Este important ca parintii sa le explice copiilor ce comportament vor sa vada sau ce au voie micutii sa faca, intr-un mod in care cei mici sa il poata vizualiza. De exemplu: „Mergi”, „Foloseste cuvinte pe care sa le inteleg”, „Spune << Te rog >>” sau „Poti sta pe pat sau poti sari afara”.
- Morala pe care o tin parintii si explicatiile lungi si anoste mai sunt o greseala. In schimb, intrebarile ce il provoaca pe copil sa gandeasca sunt mai potrivite pentru varsta copilului si il ajuta sa isi dea seama de unul singur de raspuns.
- Pedepsirea copilului, privarea sa de ceea ce ii place mult sau ceea ce crede parintele ca il va supara pe copil este o alta greseala des intalnita. De obicei, pedeapsa nu este legata in mod logic de greseala copilului, asa ca micutul tau nu va intelege nimic. Se va gandi doar ca parintele este rau. Poate isi va opri comportamentul, dar, cum pedeapsa nu a avut nicio logica pentru el, nici nu va invata lectia. Astfel, este foarte posibil sa isi repete comportamentul, cand parintii nu sunt prin preajma pentru a-l pedepsi.
In schimb, parintii ar trebui sa releve alegerile de comportament ale copilului, atat pe cele pozitive, cat si pe cele negative, si motivele lor. De exemplu: „Daca te joci pe strada, risti sa fii lovit de o masina. De aceea, este important sa te joci pe trotuar”. Explica-i micutului ca alegerile sale vor avea consecinte si ca te astepti de la un anumit comportament din partea sa.
- Alta greseala a parintilor este cautarea si folosirea unor rezolvari simple, ce au efect pe termen scurt, dar care sunt vicioase pe termen lung si pot avea efecte secundare sau pot transmite mesaje nedorite. Exemple pot fi mitele, amenintarile, pedepsele. In schimb, este de preferat sa iei in considerare cum va interpreta copilul ceea ce spune sau face.
- Cand reactionezi, in loc sa raspunzi, cand faci ceea ce au facut si parintii tai sau opusul a ceea ce au facut ei – niciuna dintre aceste abordari nu aduc rezultate pozitive.
- Cand presupui ca micutul tau „se va descurca”, indiferent de ceea ce faci tu. Parintii sunt cei mai importanti oameni in viata copilului. Meseria de parinte inseamna sa cresti o alta persoana, sa o pregatesti pentru intrarea in societate.
Tu cum iti sustii copilul sa fie mai independent? Spune-ne in rubrica de comentarii.
Metodologia Parent’s Toolshop® ofera o rezolvare sistematica a problemelor din parenting si ii sustine pe parinti in luarea deciziilor. Acest program formleaza solutii eficiente, individualizate pentru nevoia fiecarui parinte si a fiecarui copil. Instrumentele folosite in Parent’s Toolshop® te ajuta sa privesti orice situatie si, in cateva secunde, sa stii exact ce tip de problema ai in fata, de ce se intampla si ce pasi vei urma. Mai multe detalii gasesti la parentstoolshop.org.
Autor interviu: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy
sursa foto: freedigitalphotos.net
