Multi parinti asteapta cu ingrijorare momentul in care copilul lor se va indragosti. Gandindu-se la acest moment, parintilor le pot veni in minte o multime de intrebari, la care psihologul Diana Stanculeanu are raspunsuri utile.
D: Se pot trai mari iubiri inca de la gradinita. Si vorbim de sentimente cat se poate de serioase, de grija si afectiune, nu doar de simpatii legate de impartirea jucariilor.
In zilele noastre este „la moda” sa vorbim despre dragoste. Iar adultii obisnuiesc sa intareasca acest comportament la copii, pentru ca sunt bucurosi sa-i auda vorbind despre dragoste, le pun foarte multe intrebari. Acorda foarte multa atentie copilului care relateaza despre o astfel de istorie si in felul acesta il incurajeaza sa se indragosteasca.
Nu e nimic rau in asta. Este minunat ca, in procesul de educatie emotionala pe care parintele il face cu copilul, sa-l ajute sa experimenteze nu doar emotiile clasice, ci si varianta lor mai consistenta reprezentata de sentimente, sa-l invate sa cultive durabilitatea si intensitatea unor legaturi de afectiune cu cei din jur, inca de la cele mai fragede varste.
Fie ca e iubire, indragosteala, afectiune sau simpatie, acestea sunt „etichete” sub care copiii pot invata comportamente de grija, atentie, protectie, pot descoperi bucuria de a se bucura impreuna cu alti copii si de a imparti lucruri.
In opinia mea, aceste lucruri nu fac decat sa-l ajute pe copil sa se transforme intr-un adolescent si ulterior intr-un adult care sa stie cum sa dezvolte o relatie armonioasa de cuplu si sa fie atent la nevoile sale, dar si la nevoile celuilalt.
Dezvoltarea relatiilor de prietenie sau de dragoste incepe la gradinita, unde ne ghidam dupa principiul: „imi place (sau nu-mi place) de copilul X, cu care incep sa ma joc din ce in ce mai des, ii acord din ce in ce mai multa atentie, ii dau cu mai mare usurinta din jucariile mele..”; acest comportament face sa se solidifice relatia dintre copii sub forma prieteniei sau a primilor mugurasi de indragosteala.
A: Ce se poate spune despre dragostea care implica gelozie la adresa mamei (daca e vorba de o fata) sau a tatalui (daca e vorba de baiat). Sunt lucruri normale in dezvoltarea psihologica a unui copil?
D: Sunt multe teorii si curente de gandire cu privire la dezvoltarea psihologica a copilului, cea mai celebra fiind psihanaliza, care identifica o perioada din viata copilului (prescolaritatea) in care primele forme de afectiune evidenta le vedem in relatia parinte-copil (dincolo de ceea ce este sanatos si normal in aceasta relatie) pe criteriu de sex opus. Adica vedem o afectiune si o serie de drepturi de exclusivitate pe care le revendica baiatul in raport cu mama sa, respectiv fata in raport cu tatal ei.
Literatura de specialitate face referire la aceasta etapa de dezvoltare ca fiind „complexul lui Oedip”. Este o etapa care marcheaza varsta prescolara (3-7 ani), cand se poate intampla sa surprindeti o fetita spunand ca o sa se casatoreasca cu tati sau sa observati la un baietel comportamente de agresivitate si de gelozie in momentul in care vede manifestari tandre intre parinti. Apoi, la varsta de 6-7 ani, dupa „detronarea” primei iubiri reprezentate de mama, baiatul poate ajunge sa se „indragosteasca” de doamna educatoare, doamna invatatoare, pana cand ajungem ca, la varsta de 12-13 ani, obiectul afectiunii sale sa fie identificat cu o fata de varsta sa, din clasa lui sau din grupul de prieteni.
Insa toate aceste iubiri speciale de pana atunci il pregatesc pe copil pentru primele incercari de cuplu, primele relatii autentice de la varsta preadolescentei sau adolescentei.
In preadolescenta, corpul nostru trece prin transformari comparabile doar cu cele din primul an de viata. La varsta preadolescentei, sistemul hormonal trece printr-o revolutie fara precedent, atat in cazul fetelor, cat si in cazul baietilor. Tot acum intervine si cea mai semnificativa criza de cautare de sine si de identitate de pana la aceasta varsta. De aceea este o perioada in care „eul” corporal capata foarte multa importanta; dintr-odata, preadolescentul sau adolescentul devine foarte preocupat de cum arata si de cum se imbraca.
Sunt multi parinti care se uita cu un ochi critic si oarecum ingrijorati la aceste noi comportamente sau le relationeaza automat cu o prima indragosteala. Este posibil sa fie si acest lucru, insa aceasta noua atentie pentru sine si pentru felul in care arata are legatura, in primul rand, cu adolescentul insusi, aflat acum intr-o perioada in de cautare si definire de sine.
Vorbind de dragoste la copii trebuie mentionat ca exista un salt din prescolaritate in preadolescenta, pentru ca primii ani de scoala (de la 6-7 ani catre 10-11 ani) sunt dominati de dezvoltarea cognitiva, procesele cognitive sunt extrem de active, iar mintea lucreaza foarte mult si trebuie hranita si stimulata.
A: Cat de bine e ca un parinte sa deschida discutia despre dragoste si despre „a te indragosti” cu copilul preadolescent?
D: Este foarte bine ca un parinte sa abordeze aceasta tema de discutie cu copilul sau si sa-i transmita implicit un mesaj de disponibilitate („Sunt aici pentru tine in caz ca..”). Este posibil ca un copil sa traiasca o prima mare dragoste si la 10, 11 ani. Nu putem impune limite de varsta, nu putem decide cand este normal sau nu sa ne indragostim. Lucrurile trebuie acceptate ca atare, iar copilul are nevoie sa gaseasca in parinte o resursa pentru a discuta despre aceste lucruri care i se intampla pentru prima data si care ii creeaza o stare de confuzie.
Chiar daca, din diverse motive (rusine, jena) parintii nu le transmit copiilor anumite informatii despre tumultul varstei preadolescente, ei le vor afla oricum, intr-o maniera mai mult sau mai putin eronata.
Fiind un subiect dificil de abordat pentru multi parinti, se poate incepe o discutie cu copilul pornind de la propria experienta. La fel se poate incepe o discutie despre schimbarile hormonale de la varsta preadolescentei sau despre sexualitate.
