Copiii si adolescentii din Sectorul 1 pot beneficia gratuit de consultatii ORL si oftalmologice in perioada 31 ianuarie-28 februarie 2011, in cadrul campaniei „Prioritate pentru viata”.
Organizata de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1 in parteneriat cu Centrul Medical Audio-optica si Cabinetele Medicale Audioton AO (specializate ORL, oftalmologie), campania are ca scop identificarea si sprijinirea copiilor care se confrunta cu probleme legate de urechi, nas, gat si ochi.
Pentru a beneficia de gratuitate, cei interesati trebuie sa se prezinte la cabinetul Audio-optica cu un bilet de trimitere de la medicul de familie.
Specialistii vor interpreta rezultatele analizelor pentru pacienti si in cazul in care vor depista probleme ii vor sfatui pe parintii care este cel mai eficient tratament.
Cabinetele medicale unde se desfasoara campania sunt dotate cu aparatura de ultima generatie special creata pentru diagnosticarea micutilor, iar echipa implicata in acest proiect, formata din medici si experti in domeniu, a fost pregatita la cursuri de specialitate in tara si in strainatate.
Cabinetul Audio-optica este situat pe strada Stoica Ludescu nr. 12, Sector 1. Programari la numarul de telefon: 021/305.72.51.