Construirea identitatii de gen

Formarea identitatii de gen se refera la nevoia copilului de a avea, in viata, atat modele feminine cat si modele masculine, pentru a invata care este specificul fiecarui gen si a-si forma astfel o personalitate sanatoasa.

Interviu cu psihologul Mirela Horumba, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Mirela Horumba: Procesul formarii identitatii de gen poate intampina dificultati, in special in situatiile familiilor monoparentale sau divortate, in care copilul creste intr-un mediu in care exista doar persoane de acelasi sex, de exemplu mama, sora si bunica, fara sa existe in preajma lui modele masculine.

Copiii au insa nevoie sa internalizeze atat modelul genului sau, cat si partea de identitate de gen complementara. De aceea vreau sa subliniez cat de important este ca, indiferent daca suntem sau nu intr-o relatie ok cu fostul partener, trebuie sa ii dam voie acestuia sa ramana, sa traiasca in viata copilului, daca isi doreste, bineinteles. In cazul in care nu doreste acest lucru, trebuie sa gasim o alta solutie pentru a-i asigura copilului si modelul genului lipsa.

Adriana Titieni: Mi-au scris multe mamici care vor sa afle ce e de facut in situatia in care au un copil, o fetita sau un baietel, iar tatal nu mai este prezent in viata copilului, desi el era singura figura masculina din preajma lui. Cum poate fi inlocuita figura paterna?

Mirela Horumba: Aceasta este cea mai frecventa situatie in care se manifesta lipsa unuia dintre modelele parentale. Aceste mamici si-au dat seama ca este important ca in viata noii lor familii sa existe in continuare tatal. Stiu ca sunt si situatii dificile cand aceasta prezenta nu este intotdeauna asumata, sunt multe cazuri in care tatal pur si simplu nu doreste sa se implice (nu ma refer la situatiile cand nu este lasat sa se implice). Totusi, pentru construirea personalitatii sanatoase a copilului, mama trebuie in primul rand sa vorbeasca despre tatal lui, dar nu pentru a-i crea o imagine negativa, ci mentinand mai degraba o imagine neutra, daca nu poate construi una pozitiva (aplicand principiul “Daca nu pot sa-l vorbesc de bine, macar sa nu-l vorbesc de rau”). A nu-i vorbi copilului despre celalalt parinte este gresit. Fie ca ne place sau nu, genele copilului sunt si ale mamei, si ale tatalui, iar el are nevoie sa stie ce se intampla cu ambii parinti.

Un al doilea aspect legat de construirea identitatii de gen in situatia in care mama ramane sa aiba grija singura de copil iar tatal nu mai este prezent este gasirea unui model masculin. Poate fi vorba de un bunic, un unchi, un prieten de familie, un coleg de la serviciu, un profesor – o figura masculina din reteaua sociala a mamei, figura cu care, din cand in cand, copilul sa aiba activitati comune.

Pentru a-i crea copilului o personalitate sanatoasa, el trebuie sa stie ca are o mama si un tata, chiar daca fizic rolul tatalui este indeplinit de alte persoane de-a lungul timpului.
Tinand cont de faptul ca personalitatea noastra este construita de comportamentele noastre, ca suma acestor comportamente ne structureaza, un copil – baiat sau fata – va invata ce face o femeie observand comportamentele mamei sale si ce face un barbat observandu-l pe tatal sau. Insa atunci cand copilul, baiat de exemplu, vede si stie doar ce face mama lui, el are nevoie sa vada, sa afle, macar din cand in cand, ce face un barbat. Copilul are nevoie sa afle aceste lucruri, pentru buna lui functionare psihologica.

Adriana Titieni: La ce poate duce lipsa parintelui de acelasi sex (sau a unei alte figuri de acelasi sex) intr-o familie formata dintr-un parinte si un copil? Ce inseamna absenta unui tata in viata unui baiat, respectiv absenta unei mame in viata unei fetite?

Mirela Horumba: As vrea sa dau exemplul unui baietel care a crescut doar cu mama sa si cu bunica si care a ajuns sa aiba comportamente de fetita (se juca cu papusile sau facea prajituri cu mama si bunica), pentru ca nu avea de unde sa invete comportamente specific masculine; copilul invata si experimenta ceea ce vedea ca fac mama si bunica. Lucrurile au inceput sa se schimbe dupa ce mama si-a dat seama ca e nevoie de un model masculin in viata copilui si a facut demersurile necesare ca, din cand in cand, baiatul sa aiba activitati comune cu un profesor de la scoala.

Adriana Titieni: Desi cazurile sunt mai rare, sunt si fetite care cresc in absenta unui model matern, feminin, lucru care poate duce la o lipsa de feminitate flagranta.

Mirela Horumba: Nu este exclus sa se ajunga aici, dar este firesc, atata timp cat fetita traieste doar cu modele masculine, modele de forta, putere, iar feminitatea nu i-a fost “predata”. Acelasi lucru trebuie facut si in aceste situatii: introducerea unui model feminin in viata copilului.

Adriana Titieni: Sunt si familii in care mama are rolul tatalui, iar tatal preia rolul mamei. E vorba de femei de cariera, care pleaca dimineata de acasa si se intorc seara tarziu, tatal fiind cel care preia responsabilitatile gospodariei. Ce spune genul acesta de familie unui copil, indiferent daca este baiat sau fata?

Mirela Horumba: Fiind un gen de relatie de familie relativ noua in societate, nu s-au intreprins studii concrete privind impactul pe care il poate avea asupra copiilor care cresc intr-un astfel de mediu. Nu stim deocamdata cum internalizeaza copilul o astfel de relatie, dar din ce am observat pot spune ca o familie poate functiona si astfel, atata timp cat cei doi parteneri sunt multumiti de situatie.

In concluzie, personalitatea copilului are nevoie de modele – masculin si feminin – pentru a se forma sanatos, iar noi, parintii, ne lasam puternic amprenta asupra lor. Copiii nostri isi vor alege partenerii de viata dupa ce vor fi experimentat relatia parinte-copil cu noi – cei care alegem sa fim plecati de dimineata pana seara de acasa sau sa facem tot posibilul sa stam mai mult acasa cu ei, cei care ajungem acasa epuizati si nu mai avem niciun strop de energie sau si cei care alegem renuntam la o ora de privit la televizor pentru a ne juca impreuna cu copiii nostri.

 

Daca vrei sa afli in fiecare saptamana ce mai e nou pe itsybitsy.ro, aboneaza-te la Newsletter.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s