Constructia primului Muzeu Viu din Romania continua

Constructia primului Muzeu Viu din Romania continua

Asociatia pentru Dezvoltare Durabila GrooveON continua si in acest an demersul de a construi primul Muzeu Viu din Romania.

Lansat in 2014, proiectul La Origini isi propune cercetarea si pastrarea valorilor care contureaza istoria si specificul etnografic al tarii, prin reconstructia, reproducerea si restaurarea satului Tecsesti din Muntii Apuseni. In prezent, etapa de proiect din acest an este in cautare de fonduri.

Constructia efectiva va incepe in iulie 2017, atunci cand peste 60 de voluntari din toata tara vor participa la Tabara de (Re)Creatie. Pe parcursul verii, voluntarii isi propun sa finalizeze cladirile sectorului neolitic din cadrul muzeului. Casuta Vraciului sau Casuta Olarului reprezinta doar o parte din asezamintele care vor fi construite in 2017. Muzeul este situat în Tecsesti, judetul Alba, un sat izolat din Muntii Apuseni si este unic prin faptul ca ofera publicului posibilitatea de a trai intr-­un spatiu care reconstituie istoria si traditiile romanesti. In anii trecuti, proiectul a reusit deja sa reconstruiasca in proportie de 70% sectorul neolitic al satului Tecsesti.

Pentru a putea finaliza lucrarile, asociatia are nevoie de fonduri. Sumele stranse vor fi folosite pentru a cumpara materialele necesare construirii asezamintelor, precum trestia pentru acoperisuri si uneltele, sau pentru a acoperi cheltuielile pentru benzina, escavatorist si mesteri.

Cei interesati de pastrarea valorilor autentice romanesti pot sustine proiectul prin donatii online, pe platformele Galantom.ro și Sprijina.ro, dar și pe site-ul laorigini.org. O parte din voluntarii din acest an s-au implicat in procesul de fundraising. Dincolo de munca voluntara pe care o vor presta in aceasta vara, ei si-au invitat deja prietenii si cunoscutii sa doneze.

„Sprijin La Origini pentru ca mi se pare o alternativa educativa si de succes la turismul obisnuit… Cred ca impreuna putem sa oferim o noua perspectiva asupra istoriei si traditiilor care ne-au format si sa punem in valoare initiativa unor oameni cu idei valoroase”, spune Alina Toma, voluntar La Origini si fundraiser pe galantom.ro.

Pentru a continua constructiile din Muzeul Viu de la Tecsesti, se pot face donatii si pe Sprijina.ro, unde fiecare donator va primi, in cuantumul sumei oferite, cateva cadouri simbolice, precum o colectie de folclor autentic, culeasa de echipa La Origini in 2015, o vacanta de cateva zile la Muzeul Viu de la Tecsesti sau accesul la festivalul Nedeia 2017.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s