De ce conteaza sa iti dezvolti constiinta de sine si cum poti face asta? Descopera-ti adevaratele capacitati, prin dezvoltarea acestui aspect.
Constiinta de sine inseamna perceperea obiectiva (pe cat posibil) a propriei personalitati. Aici, intra abilitatile si slabiciunile, gandurile, credintele, emotiile si ce ne motiveaza.
Intelegandu-te pe tine, iti va fi mult mai usor sa ii intelegi si pe ceilalti si sa iti dai seama cum apari in ochii celorlalti. Lucrand la constiinta de sine, iti dezvolti inteligenta emotionala si empatia. Astfel, iti canalizezi mai usor emotiile si iti controlezi reactiile.
Iata cateva metode prin care iti poti dezvolta constiinta de sine:
- Asculta-te
Ce se petrece in mintea ta? Esti o persoana mai degraba optimista sau ai adesea ganduri negative? In fiecare zi, acorda-ti cateva minute de liniste, in care sa iti asculti gandurile – poate fi de folos si daca le scrii, pentru a le analiza mai tarziu.
- Ascute-ti simturile
Se poate intampla sa interpretezi gresit o vorba, un gest sau o privire. De aceea, in momente in care simti ca cineva iti reproseaza ceva, fa un pas inapoi si gandeste-te daca chiar asta a vrut sa spuna sau daca interpretarea ta este deformata din cauza propriilor ganduri.
- Incearca experiente noi
De multe ori, descoperi foarte multe lucruri despre tine, cand te afli intr-o situatie inedita, cand incerci experiente noi. Reactiile tale la provocari, medii si oameni noi te vor ajuta sa iti intelegi capacitatile. Incepi un hobby nou (poate vei descoperi un talent ascuns), schimba-ti destinatia clasica de vacanta sau incearca o reteta noua.
- Defineste-ti rolurile
Cu totii avem o multime de roluri si, in decursul unei singure zile, putem ajunge sa le accesam pe toate. Pentru copiii tai esti mama / tata, pentru partener(a) esti sotie / sot; mai esti coleg(a), prieten(a), fiica / fiu etc. Analizand fiecare rol (si cum te comporti in fiecare situatie), te vei intelege mai bine pe tine insati / insuti.
Acesti pasi sunt doar un inceput, in ceea ce priveste constiinta de sine. Dar este bine sa ii ai in vedere in fiecare zi si sa te ocupi de propria persoana.
Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy
surse:
pathwaytohappiness.com
au.reachout.com
mindtools.com