Alocatia pentru copiii nou-nascuti acordata in anul 2010 a totalizat 29,634 milioane de lei, numarul beneficiarilor fiind de 128.802 copii, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Alocatia s-a acordat pentru fiecare dintre primii patru copii nascuti vii si a fost in cuantum de 230 de lei, potrivit Agepres.
Fata de anul anterior, s-a inregistrat o scadere considerabila a numarului de beneficiari ai acestei alocatii, de 67.765 copii (34,5%), precum si a sumelor cheltuite, de 14,815 milioane lei (33,3%), avand in vedere faptul ca prestatia nu s-a mai acordat incepand cu luna iulie a anului 2010.
In municipiul Bucuresti au fost cei mai multi beneficiari ai acestei alocatii (13.601), un numar mare de beneficiari inregistrandu-se, de asemenea, in judetele Iasi (6.310), Prahova (4.830), Constanta (4.737), Suceava (4.273), Cluj (4.244), Timis (4.112), Dolj (4.015) si Bacau (3.994).