Cercetasii Romaniei au acceptat provocarea Ministerului Educatiei de a organiza un program special in saptamana „Scoala altfel”, dedicata activitatilor extrascolare.
Oana Badea, secretar de stat in Ministerul Educatiei i-a invitat pe cercetasi sa isi impartaseasca experienta cu elevii.
Invitatia a fost lansata la evenimentul de deschidere a RoJam 2011, cea de-a V-a Jamboree Nationala Romaneasca, organizata la Saliste, judetul Sibiu, de Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei”.
„Va propun ca una dintre zilele „Scolii altfel” sa se desfasoare in spiritul cercetasiei. De aceea, Ministerul Educatiei asteapta de la voi programul unei astfel de zile. Cred cu tarie ca valorile pe care le promovati, increderea in sine, toleranta, respectul fata de ceilalti, conservarea mediului, asumarea responsabilitatilor si a obiectivelor de dezvoltare personala sunt valori de care au nevoie toti tinerii nostri”, a declarat secretarul de stat.
„Ne vom alatura programului „Scoala altfel” cu o zi speciala, in care voluntarii adulti ai organizatiei vor arata elevilor si cadrelor didactice cum se formeaza liderii si de ce Cercetasiei ii este alaturat brandul”, a declarat Bianca-Nesiu Bedreag, presedinte al Organizatiei Nationale „Cercetasii Romaniei”.
Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei” este o miscare educativa de tineret din Romania, cu aproape 2.500 de membri in peste 55 de centre locale (filiale) raspandite in toata tara.
Sursa: Adevarul