Cercetasii – Gata Oricand!

Cand vorbim despre copii, vorbim de joaca, neastampar si… AVENTURA. O experienta care le combina pe toate este cea de cercetas. Descopera aici mai multe despre Cercetasii Romaniei.

Cercetasia reprezinta un alt mod de educatie nonformala. Le ofera celor mici ocazia de a invata valori precum dorinta de a explora, prieteniile fara discriminari, spiritul de echipa, un mod sanatos de a trai.

De cand incep sa mearga de-a busilea, copiii vor sa exploreze tot ce le iese in cale. Spiritul lor curios, ce nu cunoaste limite si, uneori, poate fi chiar inconstient, este ceva care ii defineste.

Adesea, insa, cei mici se regasesc ingraditi fie de reguli, fie de un program prea strict, fie de spatiu. Mai ales in cazul copiilor de la orase, ei nu au libertatea de a porni intr-o aventura, in adevaratul sens al cuvantului. Astfel, ajung sa depinda foarte mult de parinti si le lipseste acea componenta din dezvoltarea personala, care ii invata sa se descurce singuri.

Sub deviza „Gata Oricand!” (adaptare dupa motto-ul fondatorului miscarii – „Be prepared”), cercetasii romani reprezinta o echipa axata pe principii de viata. Copiii si tinerii invata sa respecte reguli si angajamente, sa isi asume responsabilitati si sa fie pregatiti pentru diverse provocari intalnite in viata.

Cercetasia vine in completarea educatiei primite la scoala si in familie, dezvolta dorinta de a sti si de a descoperi. Cei mici sunt formati atat la nivel fizic, cat si spiritual, intelectual si social.

Chiar daca ne referim la o activitate simpla, precum ridicarea unui cort sau gasirea nordului, experientele dobandite in aer liber, momentele in care copilul este nevoit sa se descurce cu ce are la dispozitie sunt caramizi formatoare pentru viitorul sau.

Cercetasia – scurt istoric

Fondatorul miscarii cercetasesti este Lordul Baden Powell, nascut la Londra pe 22 februarie 1857.

In incercarea de a reforma metodele de pregatire militara, Powell introduce activitati distractive pentru ridicarea moralului trupelor, precum cioplitul in lemn si explorarea.

Dupa misiuni de succes in Africa, Powell se intoarce in Marea Britanie, unde este distins, de catre regina Victoria, cu Ordinul Bath si avansat la gradul de general-maior.

Cu aceasta ocazie, publica o carte mica, de instructiuni pentru formarea caracterului, numita „Ajutoare in Cercetasie” (Aids to Scouting). Volumul ajunge sa fie folosit de profesori si organizatii de tineret.

Astfel, in 1907, organizeaza pe coasta de sud a Angliei (insula Brownsea), o tabara pentru 20 de tineri, in care promova prin educatie non-formala spiritul de aventura, lucrul in echipa si progresul personal, prin fortele proprii. Acesta este momentul cand ia nastere Cercetasia, o miscare care, in scurt timp, a luat o amploare deosebita in toate regiunile lumii.

Dupa ce Powell publica in 1908 si lucrarea „Scouting for Boys”, pe intreg cuprinsul Marii Britanii, incep sa se organizeze patrule de tineri.

Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de stiinta roman, aflat in vizita in Anglia, ia contact cu cercetasia. intors la Bucuresti, el devine initiatorul si conducatorul primelor grupuri de cercetasi romani.

Cercetasii in Romania

In 1912 apareau primele grupuri de cercetasi romani (Blaj, Brasov, Bucuresti) pentru ca, in 1914, sa ia fiinta Asociatia Cercetasii Romaniei, recunoscuta oficial.

In timpul Primului Razboi Mondial, cercetasii romani au dat o mana de ajutor in spatele liniei frontului. Tinerii inlocuiau sanitari, curieri, telegrafisti. in memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetasilor. In 1922 Asociatia Cercetasii Romaniei devine membru fondator al Organizatiei Mondiale a Miscarii Cercetasesti. In 1937, in urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociatia isi suspenda orice activitate.

Renascuta in 1990, Organizatia Nationala „Cercetasii Romaniei“, este cea mai mare miscare neguvernamentala de tineret din Romania.

Tinerii cercetasi se impart in cinci categorii, in functie de varsta:

  • Lupisorii sunt cei mai mici, avand intre 7 si 10 ani;
  • Temerarii (11-14 ani);
  • Exploratorii (15-18 ani);
  • Seniorii (18-24 de ani);
  • cei mai varstnici sunt Liderii, adulti cu varste de peste 24 de ani.

Toti participantii se angajeaza sa respecte Promisiunea Cercetasului: „Promit pe onoarea mea sa fac tot ce este posibil pentru: a servi patria mea Romania si credinta mea, a ajuta pe aproapele meu in orice moment, a ma supune Legii Cercetasului.”

Organizatia Mondiala a Miscarii Cercetasesti

Organizatia Mondiala a Miscarii Scout (WOSM) numara, in prezent, peste 30.000.000 membri activi in 216 tari si teritorii. in Romania, peste 2.500 de membri isi desfasoara activitatea in 66 de grupuri, in 29 de judete.

Biroul Mondial, aflat in Geneva, promoveaza oportunitati internationale, inclusiv tabere si proiecte, cu scopul de a intari relatiile dintre organizatiile de cercetasi din toata lumea.

Azi, cercetasia nu mai inseamna doar camping si drumetii. Tinerii sunt implicati in proiecte pe teme diverse, cum ar fi educatia pacii, dependenta de droguri si prevenirea ei, apa curata si salubritate, instructie pentru conservarea mediului.

Dupa informatiile WOSM, pe Glob exista doar sase tari fara cercetasi, in unele dintre ele deoarece nu este permis – Andorra, Republica Populara Chineza, Cuba, Corea de Nord, Republica Populara Democrata Lao, Myanmar.

sursa foto: Facebook Cercetasii Romaniei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s