Ce trebuie sa mananci pentru cresterea fertilitatii?

Ce trebuie sa mananci pentru cresterea fertilitatii?

Femeile care isi doresc sa ramana insarcinate cat mai curand au nevoie de un regim alimentar cat mai sanatos si echilibrat. Pe de o parte, o dieta diversificata pregateste corpul femeii pentru sustinerea unei sarcini si pentru nastere, dar in acelasi timp sunt zeci de alimente pe care le poti integra in regimul alimentar de zi cu zi pentru cresterea fertilitatii.

Proteine de foarte buna calitate

Proteinele sunt adesea numite „fundatia vietii”, fiind necesare atunci cand incerci sa ramai insarcinata. In mod natural, carnea macra de pui, de curcan si de vita cresc nivelul de fier din organism. Ideal ar fi sa consumi doua portii de proteine pe zi, deoarece studiile arata ca femeile cu un nivel mai ridicat de fier sunt mai fertile decat femeile care prezinta o carenta de fier.

Peste

Desi pestele si fructele de mare nu se bucura de o reputatie prea buna atunci cand discutam despre dorinta de a avea un copil (de vina fiind substantele toxice, in special mercurul care se gaseste in peste), consumul de peste din surse verificate este deosebit de recomandat. Somonul si heringul sunt plini de acizi grasi Omega-3, care regleaza hormonii si reduc stresul.

Lapte integral

Laptele integral, dar si bauturile vegetale organice fortificate cu calciu si vitamina D, pot juca un rol-cheie in sanatatea aparatului feminin de reproducere. In special femeile care au unele probleme de ovulatie trebuie sa consume un pahar de lapte integral pe zi. Este bine sa retii totusi ca laptele integral este bogat in grasimi, deci nu consuma mai mult de un pahar pe zi, altfel te vei ingrasa, ceea ce iti afecta negativ fertilitatea.

Cereale integrale

Cerealele rafinate, cum ar fi orezul alb, pastele albe si gustarile dulci afecteaza hormonii si ciclul reproductiv, ridicand nivelul de zahar din sange. Opteaza in schimb pentru cereale integrale care iti vor mentine stabilitatea zaharului in sange si iti vor oferi o cantitate substantiala de acid folic, important pentru fertilitate.

Fructe de padure

Cu siguranta, stii deja ca fructele de padure, precum zmeura si afinele sunt pline de antioxidanti, dar stii ca acesti antioxidanti joaca un rol important in protejarea celulor sanguine impotriva imbatranirii si a altor daune? Pe langa mentinerea sanatatii corpului tau si a ovulelor, fructele de padure stimuleaza excelent fertilitatea ambilor parteneri.

Stridiile

Desi stridiile sunt cunoscute ca fiind un afrodiziac nemaipomenit, ele joaca un rol important in procesul de fertilitate, deoarece sunt bogate in zinc. La randul lor, si cerealele integrale, nucile si ouale sunt bogate in zinc. Se stie foarte bine ca deficitul de zinc poate incetini productia de ovule si poate cauza probleme ale ciclului menstrual.

Oua

Ca o sursa buna de proteine, ouale contin, de asemenea, colina, care este un nutrient esential. Corpul dumneavoastra ar trebui sa primeasca colina din alimente reale si nu din suplimente alimentare, deoarece are abilitatea de a o sintetiza in cantitati mici. Din punct de vedere stiintific, colina se converteste in betaina atunci cand este consumata, iar betaina va impiedica cresterea nivelurilor de homocisteina. Cand nivelurile de homocisteina sunt ridicate, aceasta poate duce la o dezvoltare proasta a ovulelor si a embrionilor, precum si la un risc crescut de avort spontan.

Conopida si broccoli

Legumele crucifere contin un fitonutrient, si anume diindolilmetan, care ajuta la procesul de metabolizare a estrogenului. Acest lucru este important in special pentru femeile care se lupta cu endometrioza sau fibroamele, deoarece aceste afectiuni sunt adesea asociate cu prea mult estrogen.

Morcovi

Alimentele galbene si portocalii, cum ar fi morcovii, cartofii dulci si pepenele galben, sunt bogate in beta-caroten, care ajuta la echilibrarea hormonilor si poate preveni avorturile. In plus, morcovii sunt alcalini, ceea ce inseamna ca sunt opusi acidului si creeaza astfel un echilbru perfect in organismul dumneavoastra.

Bananele

In cele din urma, bananele sunt o sursa excelenta de vitamina B6, care poate regla hormonii. Carenta de vitamina B6 este asociata cu cicluri menstruale neregulate si chiar cu dezvoltarea slaba a spermatozoizilor si ovulelor.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s