Ce spun desenele copiilor… despre noi

Desenul este un mod mai putin obisnuit de exprimare a sentimentelor copilului, a experientelor prin care a trecut, precum si un mijloc prin care acesta isi poate marturisi dorintele si chiar neimplinirile.

In special in cazul copiilor foarte mici, aflati in perioada de achizitie a limbajului, testul desenului este singurul care poate oferi specialistului informatii legate intreaga sfera a personalitatii, de la comportament direct observabil pana la conflictele si traumele infantile.

In procesul de crestere si maturizare, multe din problemele celor mici sunt determinate de lipsa de comunicare cu adultii din prejma lor. De aceea, parintii ar trebui, in primul rand, sa se intrebe daca, in familia lor, copilul resimte un echilibru afectiv, daca este ceva ce il nemultumeste si, cel mai important, sa deschida calea unei mai bune comunicari cu micutul lor.

Parintii pot afla cateva indicii legate de aceste intrebari privind desenele copiilor lor. De exemplu, iata cateva caracteristici generale care trebuie urmarite la desenele unor copii aflati la varsta intre 4 si 5 ani:

Asezarea desenului pe foaie (vei afla felul in care copilul se plaseaza in anturajul sau). Daca desenul ocupa un colt mic pe foaie sau daca o umple pe toata, se percepe replierea, respectiv, siguranta lui. Daca se deseneaza pe el insusi pe intreaga foaie, ne putem gandi la o deschidere deosebita spre viitor si/sau spre exterior.

Analiza grafologica (traiectoria si presiunea liniei). In functie de caracteristicile desenului (delicat, precis, ingrijit, usor – sau, dimpotriva, rapid, ferm, exploziv), putem vorbi despre sensibilitatea, energia si vitalitatea copilului.

Folosirea culorilor. Putem spune ca impresia mai mult sau mai putin vesela, tonica, vie, blanda sau poate sumbra, care se degaja din desen este relevanta pentru dispozitia copilului.

Desenul in care copilul isi infatiseaza propria sa familie este intotdeauna unul dintre cele mai semnificative. Elemente ca apa, soarele, luna, curcubeul, casa, drumurile, arborii sunt foarte expresive si se regasesc la aproape toti copii, avand semnificatii asemanatoare.

Daca soarele poate fi tatal, drumul simbolizeaza viata, cu mai multe sau mai putine capcane, apa este elementul care o reprezinta pe mama, iar casa este propriul «eu», mai mult sau mai putin primitor si deschis spre exterior.

Locul pe care il ocupa personajele, ca si inaltimea lor reflecta importanta pe care copilul le-o acorda membrilor familiei. In primul rind, trebuie urmarit daca cel mic a cuprins in desen toti membrii familiei. Daca lipseste cineva, nu il intreaba direct cine lipseste, ci asteapta mai intai ca el sa faca prezentarea desenului sau. Eventual se fac sugestii de genul: «A fost cumva uitat cineva?…».

Un alt aspect urmarit se refera la dimensiunea personajelor. Este unul mai mare decat altul? Este cineva care se remarca in mod deosebit, asupra caruia copilul vrea sa atraga atentia? Daca da, de obicei copilul precizeaza: «Tata e mai mare decit mama, caci el e mai puternic.»

De asemenea, foarte importanta este pozitionarea portretelor unele fata de altele. Se tin de mina? Sunt desenati aproape unii de altii sau plasati la distanta in pagina? Atunci cand se ating, cum se face acest lucru? Unde este plasata pozitia mainii? La copiii care sunt abuzati emotional sau batuti, de multe ori remarcam pozitii expresive in acest sens, dar ele pot fi doar ghicite, nu sunt expuse explicit in desen decat la copiii care au mare incredere in persoana care discuta cu ei desenul.

In fine, exista multe detalii care pot fi analizate, legate de expresia fiecarui membru al familiei. Cine zambeste? E cineva care este suparat? etc. Toate acestea vor sa spuna ceva despre respectul copilului pentru familia sa.

Uneori copilul comunica foarte bine cu cel care se arata interesat de desenul sau. Conditia este ca acesta sa fi castigat deja increderea si simpatia copilului.

I se poate cere copilului sa-si comenteze pur si simplu desenul prin intrebari de sprijin (referitoare la pozitia personajelor, la ce fac ele, la ce culori a folosit, de ce a ales anumite culori pentru anumite personaje etc.), fara a-l brusca, a-l judeca sau a face observatii critice referitoare la aspectul general sau cel estetic al desenului si, foarte important, fara a-l influenta in vreun fel. De exemplu, este gresit sa-i spunem copilului: « Nu-i asa ca bunica este cea mai urita de aici ?» sau «Nu-i asa ca eu am iesit cel mai bine in desenul tau ?».

In loc de concluzie, vom spune ca desenul copilului caruia ii merge bine in familia sa este caracterizat prin elemente bogate, in culori vesele si animate, care transmit starea de spirit a copilului in momentul efectuarii desenului.

In schimb, in desenul copilului cu probleme in familie putem sesiza usor elemente intunecate, cum ar fi linii ingrosate si apasate, care tradeaza de multe ori agresivitatea sau ostilitatea prezente in familia sa; culorile vor fi mai tari sau, dimpotriva, va alege numai culori inchise, care vor domina peisajul. De asemenea, un ochi format va gasi cu usurinta elemente repetitive in analiza mai multor desene, traducand dificultati, stari negative sau preocupari obsesive ale copilului.

In cazul in care constati ca in desenul copilului tau obiectele sunt colorate astfel, intr-un mod agresiv si repetat, in cazul in care observi ca o persoana din familie lipseste in mod constant din desenul familiei, iar copilul nu ofera nicio justificare legata de decizia sa, atunci este bine sa consulti un psiholog care sa investigheze impreuna cu cel mic aceasta lipsa.

Daca personajul lipsa esti chiar tu, atunci este cazul sa incepi deja sa faci ceva mai mult decat sa iti pui niste intrebari. Incepi prin a-i acorda copilului mai multa atentie decat pana acum, mai multa afectiune, mai mult timp si, dupa o vreme, vei aparea in opera sa, poate intr-o pozitie centrala sau cel putin intr-o culoare calda.

Povesteste-ne in rubrica de comentarii cum deseneaza copilul tau.