Ce se vede în luna noiembrie la Teatrul Ion Creangă

Toate personajele copilăriei se găsesc la Teatrul Ion Creangă. Fie că vorbim de împărați sau zâne, pinguini sau galaxii, animale vorbărețe sau joaca ca-n povești, în fiecare lună poposesc la noi să le spună copiilor și tuturor celor curioși, povești. Educația este mereu pe primul loc, iar mai apoi distracția și explorarea tărâmului din povești.

Copiii sunt așteptați împreună cu părinții la cele două săli ale Teatrului Ion Creangă: la Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23) cu spectacole pentru piticii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, iar la partenerii de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cu spectacole pentru cei mai voinci, peste 6 ani.

La Sala Mică, cei mici sunt invitați să exploreze lumea senzorială cu obiecte și forme interesante, iar la prietenii de la Teatrul de Operetă, cei un pic mai mari sunt așteptați cu super aventuri, cum ar fi „Vrăjitorul din Oz” și „Jack și vrejul de fasole”.

Iată cum arată programul lunii noiembrie la Teatrul Ion Creangă:

  • Pinguinii Melomani (3-6 ani) – 3.11, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori, merită să pleci în lume ca să-ți urmezi visele, oricât de înfricoșătoare și dificile ar părea. Pinguinel și Pinguinica își iau inima-n dinți, iar din iubirea nestăvilită pentru aventură ajung până la Polul Sud. Dintr-o întâlmplare sau nu, ajung de fapt într-un magazin de muzică, iar din acel moment, destinul lor se schimbă subit. Cei doi sunt, ca să folosim un termen tehnic, melomani. Adică iubesc muzica. Iar cu dedicare, curaj și încredere în propriile forțe, aventura lor devine una demnă de povești.

  • Călătorii prin galaxii (+4 ani) – 4.11, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Oamenii au studiat cerul și astrele de foarte multă vreme. Dar astrele se studiază, oare, între ele? Marele Soare și frumoasa Lună se cunosc cu celelalte planete? Ce personalitate are o planetă și cum comunică între ele? Veniți alături de aceste personaje fantastice de dincolo de nori să vedeți un spectacol deosebit, care le va trezi interesul celor mici pentru lumea vastă cuprinsă în bolta cerească.

  • Pernuța somnoroasă (0-3 ani) – 5.11, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Când ești mic, uneori parcă n-ai vrea să te bagi la somnic când ți se spune. Iar când ești mare, tânjești după zilele acelea când puteai să dormi la prânz fără nicio grijă. Dar când ai alături o prietenă de nădejde ca pernuța somnoroasă, o plimbare pe meleagurile lui Moș Ene nu mai sună atât de rău. Pernuța este cel mai bun însoțitor prin tărâmul fără margini al viselor și imaginației, iar alături de ea nici nu mai observi când s-au închis ochișorii și te-a furat somnul.

  • Cei trei purceluși (3-6 ani) – 5.11 și 19.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Când vrei să te apuci de construcția unei căsuțe trebuie să te gândești serios la materialul din care o vei face. Cei trei purceluși se gândesc și ei cam tot atât de serios. Numai că o vor acum, imediat. Dar un lucru bun necesită timp, mai ales când acesta trebuie să reziste împotriva unui lup flămând cu planuri malefice pentru micuții protagoniști. Noroc că din trei purceluși, măcar unul e cu băgare de seamă.

  • Povești cu fire (1-4 ani) – 6.11, ora 10:00 și 27.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Știați că în acest univers, cu toții suntem legați printr-un fir invizibil? Dacă începi să-i urmărești parcursul, vei descoperi nenumărate lumi și posibilități. „Povești cu fire” este călătoria a trei personaje misterioase, fie ele zeițe, zâne sau alte ființe magice, care pornesc pe urmele firelor care ne leagă. Dacă asculți cu atenție povestea firelor, nu se știe ce minuni poți întâlni. Dar tocmai acest caracter enigmatic face ca aventura să fie interesantă.

  • Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani) – 6.11, ora 17:00 și 17.11, ora 18:00 Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

De ce a rămas ursul fără coadă? Toată lumea dă vina pe vulpea vicleană. Dar nici ursul nu e chiar așa inocent în povestea aceasta. Doar propria lăcomie l-a determinat să se plaseze într-o poziție nefavorabilă. De săracii pești ce să mai zicem, ei cu ce au greșit de-s vânați așa întruna de animale? Nu vă mai zicem, totuși, c-o să vă zică ei. Mai exact, el, Peștele Discordiei, într-o montare inedită a famoasei povești.

  • Amintiri într-o valiză (1-4 ani) – 10.11, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Cele mai importante lucruri care ne rămân sunt amintirile. De-am fi luați pe sus și duși undeva, valiza noastră de călătorie ar conține doar amintiri. Și ar fi de ajuns. Când dăm de greu, deschidem valiza și scoatem din ea o amintire, fie ea sub forma unui nas de clovn, o cutiuță muzicală sau orice am mai păstrat noi în băgăjelul nostru de-a lungul timpului. Spectacolul „Amintiri într-o valiză” este o frumoasă incursiune prin trecut și o descoperire a vieții de zi cu zi sub o altă formă.

  • Hainele cele noi ale împăratului (3-6 ani) – 11.11, ora 18:00 și 12.11, ora 10:00 și 26.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un conducător ar trebui să fie înțelept, să pună mai presus de toate binele poporului. Împăratul nostru a cam chiulit de la orele de „cum să fii un conducător bun”, așa că este fix opusul. Mândru și un pic cam narcisist, tot ce îl interesează sunt hainele lui noi și cum să facă mai bine paradă cu ele. Din păcate pentru el, va fi nevoit să învețe pe propria piele că vanitatea și egoismul nu sunt caracteristici demne de apreciat.

  • Fata babei și fata moșului (3-6 ani) – 12.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar se spune că bunătatea se întoarce, este răsplătită. Poate părea greu de crezut, dar povestea lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșului” ne învață despre bunătate, despre altruism. Fata moșului, fiind curată la suflet, în călătoria ei inițiatică câștigă mulți aliați prin bunătate, pe când fata babei, cu gândul doar la ea însăși și la bogății, rămâne singură și fără ajutor în călătoria ei.

  • Vrăjitorul din Oz (+5 ani) – 13.11, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să vă treziți într-o zi luați pe sus de o furtună și plasați într-un tărâm necunoscut, pe o potecă galbenă care nu știți unde duce? Dorothy, tânăra noastră protagonistă se trezește deodată într-o astfel de situație. Norocul ei este că întâlnește mulți prieteni de nădejde care-și doresc și ei ceva: curaj, inimă, minte. Iar în acest loc total necunoscut, Vrăjitorul din Oz e singurul care-i poate ajuta, dar pentru asta personajele trebuie să izbândească în provocările întâmpinate în drum spre el. Vor afla, însă, că ei sunt singurii care-și pot îndeplini dorințele.

  • Punguța cu doi bani (3-6 ani) – 13.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Găinile fac ouă, cocoșii fac… galbeni? De obicei nu, să nu dăm cuiva speranțe false. Dar în basmul lui Ion Creangă protagonistul nostru, un cocoș năstrușnic, reușește ca prin minune să se îmbogățească. De fapt, nu e chiar o minune. E o poveste despre determinare și perseverență și capacitatea de a face față tuturor obstacolelor care apar în cale, plină de umor și voie bună și un personaj tare simpatic.

  • Mica sirenă (3-6 ani) – 18.11, ora 18:00 & 19.11, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați pe mica sirenă.

  • Jack și vrejul de fasole (+5 ani) – 20.11, ora 11:00, Găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

Jack ajunge la capătul răbdării, așa că decide să-și vândă vaca. Doar că această tranzacție îi va aduce mai mult decât și-a închipuit inițial, când boabele de fasole pe care a schimbat văcuța vor deveni puntea către tărâmul de dincolo de nori. Jack pornește pe calea deschisă de vrej, curios și plin de speranță că va găsi ceva uimitor. Haideți să descoperiți alături de el lumea de basm!

  • De-a Micul Prinț (4-6 ani) – 20.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Oamenii mari tind să fie tare neînțelegători. Ei nu pot să facă diferența dintre un elefant aflat în burta unui șarpe și o pălărie. Au uitat să mai fie copii. Să-și aprecieze florile, să se bucure de conversația cu o vulpiță neîmblânzită, să exploreze cu entuziasm numeroasele planete din univers. Micul Prinț e tare curios să descopere universuri noi și caută pe cineva la fel de pasionat care să i se alăture în aventură. Credeți că puteți fi voi aceia?

  • CUTInE (0-3 ani) – 25.11, ora 18:00 & 26.11, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

O cutie poate ascunde orice. În spatele pereților săi se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi… da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE” explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginați.

Spectacolul CUTinE

Mai multe detalii se găsesc pe www.teatrulioncreanga.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s