Martie are o semnificație aparte pentru Teatrul Ion Creangă, fiind luna în care s-a născut scriitorul al cărui nume îl poartă. Povestirile sale ne-au colorat copilăria și continuă să fascineze, oferindu-ne prijelul de a crea spectacole pline de umor, inocență și învățăminte alese. Textele lui Ion Creangă stau la baza multor titluri care se regăsesc în programul perioadei următoare, cum ar fi: „Punguța cu doi bani” (3-6), „Fata babei și fata moșului” (3-6), „Amintiri din copilărie” (6+).
A treia lună din an aduce la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13 cele mai recente premiere TIC: „Pasărea albastră” (6+) și „Fetița cu chibrituri” (3+). Ambele spectacole, absolut fermecătoare, vor fi adorate de copii și părinți deopotrivă.
Luna aceasta marcăm două reveniri importante în repertoriul nostru: „La un metru de tine” (3-6) și „De-a micul prinț” (4-6). Primul este despre fascinanta transformare a unui banal metru de tâmplărie în mici obiecte neașteptate, iar al doilea, o originală interpretare a celebrului text scris de Antoine de Saint-Exupéry.
Multe motive să veniți la Teatrul Ion Creangă, unde, cum v-am obișnuit deja, avem spectacole pentru toate gusturile și vârstele copilăriei.
Pentru detalii suplimentare privind programul curent, premiere și alte evenimente conexe, urmăriți pagina oficială a Teatrului, teatrulioncreanga.ro.
PROGRAM MARTIE 2025
Punguța cu doi bani (3-6)
01.03 & 15.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Un spectacol muzical și interactiv, „Punguța cu doi bani” este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.
Amintiri din copilărie (6+)
01.03 & 09.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Bucuria cu care sunt descrise peripețiile lui Nică, pitorescul personajelor și în special umorul din „Amintiri din copilărie”, au făcut ca textul lui Ion Creangă să fie unul dorit pentru dramatizare de către mulți regizori. Spectacolul „Amintiri din copilărie”, în regia lui Dan Tudor, bazat pe povestirile semnate de unul dintre cei mai iubiți scriitori români, aduce pe scenă fantezie, veselie și multă originalitate. Părinții vor rememora anii dulci ai primilor ani de viață, iar copiii vor trăi o experiență teatrală unică.
Pasărea albastră (6+)
02.03, ora 11:00 & 07.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
În timpul unei plimbări prin pădure împreună cu bunicii, Tyltyl și Mytyl, un băiețel și o fetiță tare simpatici, găsesc o pană albastră. De unde vine ea, oare? De la o înaripată, desigur! Este vorba de Pasărea albastră, despre care cei doi copii au auzit din poveștile bunicii. Mânați de curiozitate, Tyltyl și Mytyl pornesc în căutarea ei. Urmează o călătorie plină de peripeții, pe tărâmuri magice sau în locuri reale, și în fiecare dintre ele se ascunde un alt adevăr despre fermecata creatură…
Fetița cu chibrituri (3+)
02.03, ora 18:00 & 16.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Imaginația are puteri nebănuite, iar copiii știu cel mai bine cum să îi dea valoare. Atunci când lumea este mai puțin prietenoasă, rece și neprimitoare, reveria deschide porți spre lumi magice. Protagonista din „Fetița cu chibrituri” își găsește salvarea tocmai prin puterea de a se lăsa purtată de aripile fanteziei. Datorită lor, va călători într-o lume mai bună, mai caldă. Va lăsa în urmă frigul necruțător și neajunsurile. Spectacolul pus în scenă de Teatrul Ion Creangă, preponderent nonverbal, este o experiență vizuală de neratat, în care muzica și dansul ocupă un loc important, iar emoțiile frumoase, bagheta vrăjită care va conduce trăirile spectatorilor.
La un metru de tine (3-6)
06.03, ora 18:00 & 30.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Ce poți face cu un metru de tâmplărie? Desigur, să măsori diverse obiecte… Uitați acest răspuns și haideți în universul spectacolului „La un metru de tine”! Aici, un metru de tâmplărie poate deveni fluture jucăuș, căluț nărăvaș sau… Sau mai bine să îi lăsăm pe copii să descopere această minunată punere în scenă – minimalistă, expresivă, creativă -, una în care spațiul prinde viață datorită prezenței a doar două personaje, El și Ea. Ce metaforă frumoasă!
Turtița năzdrăvană (2+)
07.03 & 13.03 & 28.03, ora 16:00, Sala Mare – Foaier (Str. Piața Amzei nr. 13)
Nici bine nu a ieșit din cuptor, că turtița din poveste vrea să plece în lumea largă. Dorința ei de aventură o duce direct în inima pădurii, acolo unde are parte de întâmplări una mai neașteptată ca alta. Îi apar în cale tot felul de animale – un iepure, un lup, un urs, o vulpe – și toate vor să o mănânce. Nici nu e de mirare la cât de rumenă și de pufoasă este! Însă turtița mai are o calitate: este isteață foc. O va ajuta această însușire, oare, să treacă peste obstacole? Urmează să aflăm. Până atunci, mai spunem doar un mic secret: spectacolul „Turtița năzdrăvană” este plin de surprize, umor și, în special, momente interactive. Exact ce le place copiilor mai mult și mai mult.
Fata babei și fata moșului (4+)
08.03, ora 11:00 & 22.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar se spune că bunătatea se întoarce, este răsplătită. Poate părea greu de crezut, dar povestea lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșului” ne învață despre bunătate, despre altruism. Fata moșului, fiind curată la suflet, în călătoria ei inițiatică câștigă mulți aliați prin bunătate, pe când fata babei, cu gândul doar la ea însăși și la bogății, rămâne singură și fără ajutor în călătoria ei.
Ursul păcălit de vulpe (6+)
08.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
De ce a rămas ursul fără coadă? Toată lumea dă vina pe vulpea vicleană. Dar nici ursul nu e chiar așa inocent în povestea aceasta. Doar propria lăcomie l-a determinat să se plaseze într-o poziție nefavorabilă. De săracii pești ce să mai zicem, ei cu ce au greșit de-s vânați așa întruna de animale? Nu vă mai zicem, totuși, c-o să vă zică ei. Mai exact, un Pește histrionic, într-o montare inedită a faimoasei povești.
Păcală și Tândală (3-6)
09.03 & 23.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Unele povești sfidează timpul și, odată cu trecerea lui, devin mai puternice și mai pline de miez. Întâmplările fraților Păcală și Tândală sunt un exemplu. Spectacolul pus în scenă de Teatrul Ion Creangă are la bază un scenariu original, inspirat din mai multe texte populare, dar care aduce elemente noi, din actualitate. Copiii vor râde la schimbul de replici dintre personaje, se vor implica în aventurile lor și, nu în ultimul rând, vor învăța că obstacolele sunt mai ușor și chiar mai distractiv de trecut în doi.
Mica sirenă (4+)
14.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Când muzica se împletește cu o poveste de dragoste, ceea ce urmează se transformă în vis. Un vis construit din decoruri fascinante și personaje impresionante prin prezența lor, scăldate într-o aură de magie – o fiică a apelor, un prinț și tot atâtea creaturi cu puteri fantastice. Un muzical menit să vă facă să vă îndrăgostiți de Ariel, sirena care a înfruntat întreg Universul pentru un OM.
Jack și vrejul de fasole (3-6)
15.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Jack ajunge la capătul răbdării, așa că decide să-și vândă vaca. Doar că această tranzacție îi va aduce mai mult decât și-a închipuit inițial, când boabele de fasole pe care a schimbat văcuța vor deveni puntea către tărâmul de dincolo de nori. Jack pornește pe calea deschisă de vrej, curios și plin de speranță că va găsi ceva uimitor. Haideți să descoperiți alături de el lumea de basm!
Peter Pan (4+)
16.03 & 28.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Aflat în căutarea umbrei sale, Peter Pan ajunge în casa familiei Darling, unde, ajutat de micuța Wendy, reușește să o recupereze. Împreună cu frații acesteia, Michael și John, pleacă toți patru într-o călătorie spre Țara de Nicăieri, acolo unde locuiește Peter Pan. Praful de zâne le-a dat copiilor Darling puteri magice, prin urmare, drumul deasupra oceanului va fi unul plin de surprize. Apariția Căpitanului James Hook, pornit să îl captureze pe Peter Pan, va face aventura și mai trepidantă. Odată ajunși în Țara de Nicăieri, se ivesc noi și noi provocări, dar și tot atâtea întâmplări fantastice.
Povești cu fire (3-6)
20.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Într-un spațiu atemporal, ne pregătim să pornim spre un tărâm croșetat din întâlniri neprevăzute. Conduși de un fir invizibil, în fața noastră, o sferă uriașă de lână și trei personaje interesante vor apărea rând pe rând. Împreună, ele vom porni în descoperirea și deslușirea firelor ce ne înconjoară. Spectacolul „Povești cu fire” este universul ideal al oricărui copil care se lasă desprins din mâinile părinților și, ghidat de curiozitate, se bucură de explorarea necunoscutului.
O mie și une de nopți – Lampa lui Aladin (6+)
21.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Magie, muzică și umor. O aventură fabuloasă care ne hrănește imaginația. Cu toții avem nevoie de magie și trebuie să știm cum să o folosim încă de mici. Prima lecție pe care o vom deprinde împreună? Să folosim lampa fermecată astfel încât geniul lămpii să ne îndeplinească nu una, nu trei, ci toate dorințele! Spectacolul scoate în evidență esența poveștii lui Aladin pe fundalul extraordinar al poveștilor spuse de Șeherezada de-a lungul celor o mie și una de nopți pe care le petrece în palatul soțului său, sultanul Șehreiar.
Albă ca zăpada (6+)
22.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Povestea Albei ca zăpada este, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase din lume. Dramatizarea actuală îi pune din plin în valoare această calitate. Aflată singură în inima pădurii, protagonista este nevoită să înfrunte destinul. Dar soarta îi surâde în acest loc atât de, aparent, neprietenos. Iată o dovadă a faptului că niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța! În fața pericolului iminent, ea va primi ajutor de la cine se așteaptă mai puțin. Finalul întâmplărilor prin care trece va aduce multe zâmbete în rândul spectatorilor.
Visul unei nopți de vară (6+)
23.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Faptul că „Visul unei nopți de vară” este cea mai montată comedie a lui Shakespeare nu este deloc o întâmplare. Conținutul ei, mesajul, împletirea dintre real și ireal sunt suficient de ofertante pentru a-i inspira pe regizori. Însă, faptul că „Visul unei nopți de vară” a fost adaptată pentru copii, de Teatrul Ion Creangă, este mai mult decât o bucurie! Pe cei mici îi așteaptă un spectacol plin de originalitate, din care nu lipsesc muzica și dansul, umorul și situațiile tensionate. Un spectacol în care spiridușul Puck are un rol de seamă, unul pe care copiii îl vor descoperi cu surpriză și zâmbetul pe buze.
O lume de la zero (6+)
27.03, ora 18:00 & 29.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Spectacolul „O lume de la zero“ vă propune să asistați la un altfel de început al Universului, un început în care bucuria de a descoperi și joaca au un rol esențial. Din joacă, cele două personaje creează o lume de la zero în care mai târziu apare și omul. Pe scenă, se va contura în fața ochilor celor mici și a celor mari, un univers căruia, an după an, omul îi va descoperi noi și noi sensuri.
De-a Micul Prinț (4-6)
29.03, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Oamenii mari tind să fie tare neînțelegători. Ei nu pot să facă diferența dintre un elefant aflat în burta unui șarpe și o pălărie. Au uitat să mai fie copii. Să-și aprecieze florile, să se bucure de conversația cu o vulpiță neîmblânzită, să exploreze cu entuziasm numeroasele planete din univers. Micul Prinț e tare curios să descopere universuri noi și caută pe cineva la fel de pasionat care să i se alăture în aventură. Credeți că puteți fi voi aceia?
Călătorii prin galaxii (6+)
30.03, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Oamenii au studiat cerul și astrele de foarte multă vreme. Dar astrele se studiază, oare, între ele? Marele Soare și frumoasa Lună se cunosc cu celelalte planete? Ce personalitate are o planetă și cum comunică între ele? Veniți alături de aceste personaje fantastice de dincolo de nori să vedeți un spectacol deosebit, care le va trezi interesul celor mici pentru lumea vastă cuprinsă în bolta cerească.
