Ce se vede în luna februarie la Teatrul Ion Creangă

Luna februarie este, la Teatrul Ion Creangă, o lună cu peste 20 de spectacole gândite și create pentru toate vârstele copilăriei: #TICBEBE (0-3 ani), #TICPITIC (3-6 ani), #TICJUNIOR (+6 ani). Dintre titlurile care se vor juca pe scena Sălii Mari (Str. Piața Amzei 13), amintim „Visul unei nopți de vară“, „Aventurile lui Săgeată“, „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin“, trei povești în care universul fantastic se întâlnește cu cel al provocărilor din actualitate.

Dar luna februarie mai este și una a continuării atelierelor susținute de actori ai Teatrului nostru. La „Atelierul de actorie pentru copii“, „Fabrica de slime – Atelier științific“, „RECICLArt – Atelier verde de colaj“ și „Curcubeul emoțiilor – Atelier senzorial“, participanții vor afla lucruri interesante în contextul unor activități interactive și vor fi provocați să dea frâu liber imaginației. În cazul ultimului atelier, destinat bebelușilor și implicit familiilor cu copii foarte mici (6-12 luni), părinții vor explora împreună cu coordonatoarele întâlnirii expresiva lume senzorială, în care fiecare dintre cele 5 simțuri spune o poveste.

Activitățile menționate mai sus se desfășoară în Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23), spațiul unde pe cei mici îi așteaptă și o serie de spectacole minunate.
Pe pagina oficială a Teatrului, www.teatrulioncreanga.ro, aflați mai multe informații despre programul lunii februarie – reprezentații, ateliere, dar și alte noutăți. Vă așteptăm la Sala Mare și la Sala Mică pentru a ne bucura împreună de frumusețea actului artistic și pentru a explora tărâmul fanteziei!

Din programul lunii februarie fac parte:

Ursul păcălit de vulpe (3-6)
02.02 & 18.02, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Un urs, o vulpe și un pește s-au întâlnit într-o poveste. Ceea ce se petrece mai departe pare să fie rupt nu din poveste, ci chiar din realitatea uneori surprinzătoare – întâmplări care ne arată că lăcomia și falsa prietenie s-au născut odată cu timpul. Dar timpul, la rândul lui, ne-a mai învățat ceva: când privim o provocare cu umor, devenim automat mai înțelepți. Ce vom învăța însă din pățaniile ursului sau din planul șiret al vulpii? Să-i dăm mai bine cuvântul peștelui, pentru că el este cel care ne va spune povestea…

TILL (6+)
03.02 & 18.02, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
După cum îl recomandă și numele, Till Buhoglindă este un personaj puțin spus interesant. El are mai multe calități – e și poznaș, e și șarmant. Dar să revenim puțin la nume – de unde vine Buh, de unde oglindă, ce înseamnă una, ce înseamnă alta? Înțelepciune și darul vederii – iată două atribute extrem de puternice! Suntem tare curioși să vedem, la rândul nostrum, cum se va folosi Till de ele în acest spectacol scris și jucat în cheia teatrului epic și al Commediei dell`Arte!

Atelier de actorie pentru copii (7-11)
Coordonator: Oliviu-Cristian Bughiu
03.02 & 18.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)
Cu siguranță copiii își doresc măcar o dată în timpul copilăriei să fie actori. Ei bine, la Atelierul de actorie, visul lor poate deveni realitate. Prin jocuri de dezvoltare personală, tehnica imitației și exerciții de improvizație, cei mici vor descoperi personajele fantastice din spectacolele Teatrului Ion Creangă. La finalul întâlnirii, vor dobândi încredere, expresivitate, creativitate și, de ce nu, capacitatea de a se prezenta în fața unui public.

Hainele cele noi ale împăratului (3-6)
03.02, ora 18:00 & 25.02, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Un conducător ar trebui să fie înțelept, să pună mai presus de toate binele poporului. Împăratul nostru a cam chiulit de la orele de „cum să fii un conducător bun“, așa că este fix opusul. Mândru și un pic cam narcisist, tot ce îl interesează sunt hainele lui noi și cum să facă mai bine paradă cu ele. Din păcate pentru el, va fi nevoit să învețe pe propria piele că vanitatea și egoismul nu sunt caracteristici demne de apreciat.

O lume de la zero (0-3)
04.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Lumea este mai blândă și mai frumoasă atunci când, la crearea ei, participă ființe inocente, așa cum sunt și personajele din acest spectacol, Mira și Miru. Împreună, vor da viață unui nou univers, „O lume de la zero“, plecând de la note muzicale și umbre care se transformă în obiecte însuflețite. Îi însoțesc bucuria, curiozitatea și dorința de joacă – suficiente motive pentru a-i atrage în aventura lor chiar și pe cei mai mici dintre spectatori.

Jack și vrejul de fasole (5+)
04.02, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
O poveste clasică într-un format muzical antrenant. O doză consistentă de energie și entuziasm. O aventură fermecată pentru întreaga familie. Spectacolul „Jack și vrejul de fasole“ pledează pentru bucuria, curajul și curiozitatea celor care nu și-au rătăcit candoarea prin hățișurile vieții adulte. Atunci când frumusețea copilăriei este umbrită de griji și nevoi, creativitatea devine unica modalitate prin care realitatea poate fi transformată într-o lume de basm.

Punguța cu doi bani (3-6)
08.02 & 24.02, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Găinile fac ouă, cocoșii fac… galbeni? De obicei nu, să nu dăm cuiva speranțe false. Dar în basmul lui Ion Creangă, protagonistul nostru, un cocoș năstrușnic, reușește ca prin minune să se îmbogățească. De fapt, nu e chiar o minune. E o poveste despre determinare și perseverență și capacitatea de a face față tuturor obstacolelor care apar în cale, plină de umor și voie bună și un personaj tare simpatic.

Aventurile lui Săgeată (6+)
09.02, ora 17:00 & 17.02, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Ce se întâmplă cu lucrurile pe care le abandonăm din varii motive – fie s-au stricat, fie nu le mai folosim, fie, fie…? Personajul Săgeată este la rândul lui un obiect abandonat, o minge dezumflată și lăsată în parc de fostul proprietar. Deși părăsit și doar aparent singur, va descoperi „universul“ parcului, plin de surprize neașteptate. Va realiza importanța prietenilor, valoarea celei de a doua șanse și, mai ales, eforturile pe care aceasta le implică. „Aventurile lui Săgeată“ îi vor învăța pe copii că hotărârea, curajul și încrederea vor face întotdeauna casă bună.

Păcală și Tândală (3-6)
10.02, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
Unde e Păcală, e și Tândală, iar unde e Tândală, e și Păcală – așa e de când lumea și pământul, că de n-ar fi, nu s-ar povesti și, altfel, nu i-am mai cunoaște pe cei mai simpatici frați din poveștile noastre populare. De la naștere până la vârsta maturizării, viața lor stă sub semnul peripețiilor, la fiecare pas îi așteaptă o surpriză și un nou lucru de rezolvat. Îi ajută însă umorul și inocența, dar și faptul că se au mereu unul pe altul.

CUTInE (0-3)
10.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

O cutie poate ascunde orice – în spatele pereților săi, se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi… da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE“ explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginație.

Glasul copilăriei (6+)
10.02, ora 18.00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, ușor diferit. Spectacolul „Glasul copilăriei“ este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

Visul unei nopți de vară (6+)
11.02 & 24.02, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr.13)

Cetatea Atenei este în sărbătoare: Tezeu, ducele orașului, se pregătește de căsătoria cu Hipolita, regina amazoanelor. Dar un eveniment le perturbă pregătirile: Hermia, fiica nobilului Egeu, se opune dorinței tatălui de a-și uni destinul cu Demetrius, pentru că inima ei îi aparține deja lui Lysander. Singurul mod de a rămâne cu sufletul pereche este să fugă împreună departe, la „șapte leghe de oraș“. Însă în drumul lor spre fericire, ajung într-o pădure, tărâm al spiridușilor și-al zânelor, al personajelor fantastice și-al întâmplărilor întoarse pe dos. Vor ieși la lumină Hermia și Lysander? Și dacă da, cu ce preț? Urmează să aflăm.

Fabrica de slime – Atelier științific (3-6)
Coordonator: Camelia Andriță
11.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23)

Poate că v-ați întrebat vreodată ce poțiuni magice pregătesc vrăjitoarele la ele, în cazanul fermecat. La „Fabrica de slime“ puteți crea o substanță ușor de modelat, albă sau colorată, cu sau fără sclipici, fluidă ori cu densitatea plastilinei, mai elastică sau mai rigidă, exact așa cum vi-o imaginați. Astfel, vom desluși magia și vom afla rețeta unei poțiuni cu superputeri.

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin (6+)
11.02, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Am auzit cu toții povestea lui Aladin. Însă spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin“ propune o perspectivă nouă asupra faimoasei povești. Șeherezada și Șehreiar pictează, de-a lungul celor o mie și una de nopți, aventura lui Aladin, care nu mai este un hoț mărunt. Cât despre dorințe, accentul se mută de la numărul acestora, care devine infinit, la felul în care sunt folosite. În final, cel mai important lucru este ca binele să iasă învingător.

RECICLArT – Atelier verde de colaj (5+)
Coordonator: Nicoleta Rusu
17.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Te-ai gândit cum poți transforma un simplu ambalaj din PET într-un obiect de artă sau într-unul care să aibă o utilitate neașteptată? Atelierul te învață cum sticlele din plastic pot deveni, cu puțină imaginație și multă culoare, colivii sau căsuțe vesele pentru păsări. Să dăm frâu imaginației, și PET-urile au dreptul la o a doua viață!

Mica sirenă (4+)
17.02 & 23.02, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr.13)

Iubirea îi determină pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit vreodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Ca să-și împlinească iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet și își preschimbă coada în picioare. După care, pornește într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul în numele acestui sentiment. Copiii o vor îndrăgi pe „Mica Sirenă“ de la începutul poveștii până la finalul ei.

Curcubeul emoțiilor – Atelier senzorial (6-12 luni)
Coordonatori: Julieana Drăghici & Ioana Ginghină
24.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)
Nou născuții, și bebelușii în general, sunt extrem de receptivi la stimulii externi, ei se află practic într-un continuu proces de calibrare al simțurilor. Atelierul propune o explorare amănunțită a modului în care copiii de vârste foarte fragede percep realitatea înconjurătoare. Ca adulți, deja am atribuit o serie de sensuri stimulilor externi, însă copiii au marele avantaj de a fi lipsiți de orice prejudecată. Părinții vor descoperi noi jocuri și modalități de interacțiune și comunicare cu bebelușii lor.

Povești cu fire (1-4)
25.02, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

O sferă uriașă de lână și trei personaje care vin din trecut, prezent, viitor. Încotro vor să ne ducă? Unde ne ghidează? Se pare că un fir invizibil leagă lucrurile între ele și tot un fir invizibil ne este călăuză când explorăm necunoscutul. Spectacolul Povești cu fire ne invită, în acordurile unei muzici liniștitoare, să cutreierăm lumea așa cum nu am mai făcut-o până acum.

Prostia omenească (4+)
25.02, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Bazat pe un discurs teatral de tip non-verbal, „Prostia omenească“ îmbină mijloace de expresie diverse: pantomimă, clovnerie și dans, transpunând farmecul și oralitatea operei lui Creangă într-o montare dinamică. Spectacolul le prezintă micilor spectatori, pe de altă parte, și o lecție de viață din care vor rămâne cu multe învățăminte de folos. Și-am încălecat pe-o șa și v-am invitat să vizionați povestea noastră așa!

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul Teatrului Ion Creangă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s