Unde-i mai bine și mai bine pentru copii dacă nu acasă, sub aripa părinților, la căldură și în puf? Când spun acest lucru, iubitorii de păsări din cadrul Societății Ornitologice Române (SOR) se referă la cuiburi.
O mulțime de lucruri neștiute despre cuiburile păsărilor am aflat de la Iulia Anania, membru SOR Bucuresti si voluntar SOR:
De cum începe să crească ziua, poporul păsărilor nu doar că își pune cele mai colorate pene și viersuiește cele mai alese cântece, ci și ochește locul cel mai propice pentru ouăle ce vor fi depuse chiar și de mai multe ori în decursul unui an.
De obicei, femelele sunt cele construiesc cuibul, iar masculii le ajută, dar există și specii la care un cuib bine amenajat nu ține de măiestria doamnei, ci face parte din zestrea domnului.
Dintre păsările de la noi, boicușul, numit și pițigoiul pungar, este cel care probabil muncește cel mai mult pentru un cuib desăvârșit: săculețul elastic împletit din fire vegetale, pânze de păianjen și pene are uneori chiar o a doua intrare, iar femela îl ajută doar după ce cuibul este pe jumătate gata.
Tot în formă de sac elastic este și cuibul pițigoiului codat, care folosește mușchi și coconi de păianjeni pentru a realiza un sistem de tip velcro, ce asigură stabilitate structurală. Când puii cresc, cuibul se lărgește și el. Camuflajul este asigurat prin tapetarea cuibului la exterior cu licheni.
Și numerosul neam al corvidelor se poate lăuda: coțofenele își fac cuiburi cu streașină, să nu le plouă. În anii următori, cuiburile lor și cele solide ale ciorilor, din colonii, sunt folosite cu succes de către vântureii roșii. Tot în cuiburi de cioară se mai instalează și ciufii de pădure.
Cu toții cunoaștem cuiburile de barză, adevărate fortărețe întărite de la an la an, ridicate de obicei pe stâlpi de curent, coșuri de fum sau în arbori înalți. Dar de construcțiile masive beneficiază și vrăbiile (de casă, de câmp sau negricioase), care se instalează în partea de jos a acestora, vârând căptușeală moale între crengile aduse de berze.
Ciocănitorile sfredelesc arborii cu lemn moale sau putrezit. De la intrarea perfect rotundă cuibul se adâncește în jos într-o cămăruță, unde ouăle vor fi așezate pe așchii mărunte de lemn. Iar de munca lor se pot bucura, în următorul an, graurii și alte păsări mai mici, care vor ocupa scorburile lăsate libere de ciocănitori.
Cui nu-i place cu andrelele sau cu tirbușonul poate pune aripa… la sapă: coloratele prigorii sfredelesc malurile înalte de lut, amplasându-și cuibul la capătul unor galerii care depășesc un metru lungime. În tuneluri la fel de lungi, dar la marginea apei, cuibărește și mica săgeată albastră, pescărașul ce apare pe sigla Societății Ornitologice.
Tot în faleze sapă și lăstunii de mal, preț de vreo două săptămâni, pentru a așeza, la capătul unei galerii mai scurte, un cuib din pene și fire de iarbă pe care îl vor folosi doar un an.
Rudele lor, rândunicile, amestecă noroi cu fire vegetale și păr și pot face până la 1200 de drumuri cu material în cioc pentru a construi un cuib semisferic, complet deschis în partea de sus, așezat sub streașină. Cuiburi asemănătoare folosesc și lăstunii de casă, dar lipite până sus, având deschisă doar o intrare mai mică.
Avem un cuib, cu ce îl căptușim? Crenguțe din ce în ce mai subțiri, frunze și iarbă, pământ, pene și puf proprii sau de la alte specii, păr de animale sau mușchi de pe copaci; uneori plante aromatice care ajută la îndepărtarea paraziților. Tot ce-i mai confortabil pentru gâgâlicile care îndată vor ieși din ouă și vor începe să strige după hrană.
Vara e scurtă, puii trebuie să crească repede și să prindă puteri – fie pentru a rezista anotimpului rece, fie pentru a pleca, alături de părinți sau independent de ei, în lunga călătorie către țările calde.
E drept, unele păsări nu prea ostenesc la locuința temporară. Pentru porumbei și guguștiuci e deseori suficient să încrucișeze câteva crenguțe într-un arbore sau pe un pervaz, cât să nu scape oul printre ele.
Nici buha nu e pretențioasă, se mulțumește cu o adâncitură în teren sau o crăpătură în stâncă. Nu mai vorbim de cuc, un profitor care abia așteaptă nu doar să-și îndese ouăle în cuiburile altora, dar să-i mai și crească altcineva odraslele!
Câte bordeie, atâtea obiceie. Sau, câte specii de păsări, atâtea feluri de cuiburi. Pe pământ și în pământ, în coronamentul arborilor și în scorburi, pe stânci, în stuf, la streașină, în horn, în țevi de gard sau în cutii poștale, înaripatele ocupă orice spațiu găsesc potrivit (apărat de intemperii, ascuns de prădători) pentru creșterea progeniturilor. Dar aceste spații se împuținează de la an la an din cauză că oamenii ocupă tot mai mult teren și a schimbărilor climatice.
Putem da o mână de ajutor mai micilor și mai marilor trubaduri și în schimb vom beneficia de ajutorul lor la ținerea sub control a insectelor. Cum? Punându-le la dispoziție adăposturi artificiale. În parcuri, grădini și livezi putem construi și amplasa cuiburi pentru speciile ce frecventează zonele respective.
Cele mai importante elemente de care trebuie ținut cont sunt materialul din care este confecționat cuibul artificial (se recomandă lemnul natural) și dimensiunea cuibului (interiorul și orificiul de intrare trebuie să fie pe mărimea speciei pe care o avem în vedere). Intrarea nu trebuie să aibă stinghie sau suprafață de aterizare, deoarece aceasta poate fi folosită de păsările de pradă.
Capacul trebuie să fie mai mare decât cuibul, pentru a-l proteja de intemperii; capacul sau un perete trebuie să fie mobil, pentru a se putea face igienizarea la sfârșitul iernii. Cuiburile artificiale nu se vopsesc în culori stridente și nu se folosesc pentru hrănire.
Puteți amplasa cuiburi pe trunchiuri de copac rezistente, la minimum 3 metri înălțime, în locuri cât mai ferite, și la minimum 20 de m distanță între ele, deoarece păsările sunt teritoriale.
Un succes mai mare vor avea cuiburile montate de la sfârșitul toamnei, cu care păsările au avut timp să se obișnuiască. Ocuparea cuibului poate fi observată în lunile martie-aprilie, când părinții cară materiale pentru căptușirea cuibului; tot din aprilie îi puteți vedea aducând hrană pentru micii locatari, uneori fac până la 12 drumuri pe oră.
Nu uitați: nu deranjați locatarii din cuib! Dacă admirați familiile de păsări de la distanță (prin binoclu, de la aproximativ 10 metri), vă veți bucura de ele mulți ani la rând. Fotografiile din acest articol au fost realizate de la distanță, cu ajutorul unui aparat cu zoom, pentru ca păsările să nu fie deranjate.
Mai multe detalii despre cuiburile artificiale poți găsi aici, aici și aici.
Material realizat de Iulia Anania, membru SOR Bucuresti si voluntar SOR.
