In cele mai multe cazuri comunicarea este cea mai importanta. Exista si momente cand este folosita cum nu trebuie, astfel Adriana Titieni si Claudia Jimeno Beltran ne propun sa constientizam modurile de comunicare in diferite ipostaze.
CJB: O sa vorbim astazi in detaliu despre sistemul SAPPE – sistemul disfunctional de comunicare in care, din pacate, am trait de secole. Inseamna ca bunicii, strabunicii nostri au trait in sistemul SAPPE, nu au stiut o alta modalitate de a comunica, si de aceea s-a transmis din generatie in generatie si se transmite in continuare, pentru ca nu exista alte modalitati mult mai armonioase care sa schimbe acest sistem. Deci, o sa incercam sa identificam aceste modalitati disfunctionale pentru a incerca sa le amelioram. Nu o sa acuzam in nici un caz, ci pur si simplu sa dam un reper.
Metoda pe care o sa o folosim pentru sistemul functional este metoda ESPERE creata de Jacques Salomé. Metoda ESPERE este compusa din: concepte de restructurare, reguli de relationare si instrumente de lucru care ne ajuta sa implementam acest nou sistem de comunicare.
Sistemul SAPPE este compus din cinci modalitati disfunctionale de comunicare, descrise de Jacques Salome, care intretin sistemul dominator supus in care traim.
Consecintele sistemului SAPPE intretin sistemul dominator supus: unul domina, unul asculta, unul se supune (eu sunt tatal, tu trebuie sa te supui; eu sunt seful si tu trebuie sa te supui). Acest lucru vine de la atitudinea noastra de supunere fata de autoritatile din viata noastra. Se intampla intre ministere, se intample intre tari. Si acolo exista astfel de disfunctionalitati. Sistemul SAPPE este bine implantat peste tot.
SAPPE este un cuvant care provine din franceza si inseamna: surd, orb, periculos si energivor.
Surd si orb pentru ca atunci cand suntem cu ochii in ceea ce ar trebui sa faca celalalt, cum ar trebui sa faca, de ce a facut, noi nu ne ascultam pe noi si nici pe celalalt, deci devenim surzi. Atunci cand ne vaicarim, ne vedem doar pe noi si nu si pe celalalt.
Periculos pentru ca ca pune in pericol sanatatea noastra, echilibru nostru phisic. Energivor pentru ca ne consuma resursele noastre pt a incerca sa supunem, sa dominam, in loc sa folosim acea energie pentru creatie, armonie cu cei din jur.
Pe scurt, modalitatile disfunctionale de comunicare in sistemul SAPPE:
injonctiunile care vin cu “trebuie”
amenintarile care incep cu “daca”, chiar daca nu vin cu rea intentie
devalorizarile care vin prin comparatie
descalificarile prin etichetare
santajul care reprezinta un troc.
Adriana Titieni: Cum constientizam aceste moduri de comunicare?
CJB: In primul rand, prin cuvintele pe care le folosim atunci cand comunicam, analizand modul nostru de comunicare. Fiecare dintre noi are un reper. In toate cuvintele pe care le folosim noi ne identificam. O premisa importanta atunci cand folosim sistemul SAPPE este ca suntem cu ochii pe celalalt si folosim cuvantul “tu”: “tu faci”, “tu nu zici”, “tu de ce ai facut”, etc. Apare si “de ce”-ul foarte mult.
Atunci cand folosim comparatia, etichetarea, santajul, numitorul comun in toata chestiunea asta este acest “tu”, care indica ca toata atentia noastra este pusa pe celalalt. Atunci cand exprimarea noastra nu este coerenta cu intentia noastra sau dorinta noastra, rezultatul este altul. Deci, daca imi doresc ceva, atunci ar fi bine spun: “eu imi doresc”, “eu iti cer”. Dar, in SAPPE, aceste exprimari din interior se transforma in: “daca nu faci”, sau “daca vei face vei primi…”.
Impactul este altul si rezultatul pe care-l primim noi sau raspunsul pe care-l primim nu este coerent cu intentia noastra si este coerent cu formularea pe care am trimis-o. Raspunsul vine pe ceea ce a primit celalalt.
Primul pas este acela de a diferentia ca persoanele au comportamente si sa nu mai identificam persoanele cu comportamentul. Aceasta identificare cu “tu” este specifica sistemului SAPPE. Atentia noastra este pusa pe celalalt. Invitatia este sa ne retragem toata atentia asupra noastra, sa devenim responsabili de ceea ce gandim, ce simtit, de felul in care transmitem. Este o viziune de ansamblu vis-a-vis de sistemul SAPPE.
Sa descriem fiecare din modalitatile functionale ale sistemului SAPPE:
“Trebuie” este cel mai raspandit. Identificam cu “trebuie” o costrangere, fie ca este asumata sau nu: “trebuie sa ma spal dimineata”, fiind constienta ca e bine sa fac asta dimineata. Fie ca acel “trebuie” este asumat sau nu presupune o constrangere care poate fi mai mare sau mai mica.
Acest “trebuie” vine la inceput de la parinti sau de la persoanele care au grija de copil (in primele saptamani, luni si pana la 5ani). Incepe cu: “mama zice ca trebuie”, “tata zice ca trebuie” si mai apoi o sa zica: “eu trebuie”. La inceput este un “trebuie” exterior mie, iar mai apoi incep eu sa cred ca acest “trebuie” este al meu. Cat timp exista acest “trebuie”, exista si un sentiment de constrangere. De exemplu: “trebuie sa merg la serviciu”. Nu este “eu ma duc la serviciu pentru ca sa-mi pot cumpara tot ce vreau”. Ar fi ideal ca toata lumea sa-si aleaga profesia in acord cu ceea ce-i place.
Multe persoane zic ca nu muncesc pentru ca ceea ce fac ei la serviuciu le este placut si atunci nu simt ca muncesc.
Aceste reguli de a te spala pe dinti, pe maini, etc. sunt de fapt niste cereri. “Eu iti cer sa” si pot folosi si autoritatea de mama si raportul de forta pentru a face cererea ascultata. De exemplu: “eu cred ca este important pentru tine sa .. si de aceea iti cer sa…”. Toate aceste lucruri exprimate la nivel de “eu” nu mai sunt reguli si copilul nu si le mai asuma. Copilul stie ca pentru mama e important ca eu sa fac asta. Faptul ca aceeasi intentie este exprimata cu alte cuvinte amelioreaza foarte mult relatia copil-parinte. Consider ca metoda ESPERE este destinata fiecarui om. Orice copil nu poate exprima prin cuvinte, ci prin comportament. Formularea cu “trebuie” creeaza rezistenta, constrangere si de aceea copilul se revolta.
“Daca” este un cuvant foarte des folosit: “daca nu mananci, …”, “daca nu inveti….”, “daca nu esti cuminte”, etc. Aceste lucruri se amprenteaza foarte puternic atunci cand sunt mici. Toti “daca” sunt amenintari. Copii se revolta nu la cerinta, la intentie. Copiii se revolta la amenintare, ei simt ca nu este in armonie cu intentia care se formuleaza.
Devalorizarea include tot timpul o comparatie.Devalorizarea este atunci cand ne centram pe un comportament, il identificam cu persoana si il comparam cu o alta persoana. De exemplu: copilul se simte devalorizat in momentul in care vine acasa cu o nota 9 si i se reproseaza “de ce colega de banca a putut sa ia 10?”. Comparatia este ca si cand ar nega personalitatea lui. De multe ori astfel de comportamente sunt facute doar pentru a atrage atentia. Ei vor sa exprime ceva, dar nu gasesc cuvinte pentru a exprima. In aceasta situatie putem reactionaastfel: “eu ma simt prost, ma enervez ca tu mananci asa, ca faci asa”. E nevoie sa-i spunem ce simtim noi in acel moment. Copii sunt foarte sensibili la coerenta.
Descalificarile sunt etichetarile pe care le punem asupra celorlalti: “tu esti urat, prost, etc. “. Jacques Salome spune ca este ok sa etichetezi in mod pozitiv de exemplu: “esti cel mai frumos”, “esti cel mai bun”. De exemplu: daca castigi la olimpiada esti considerat foarte bun si in momentul in care iei o nota de 9 sau 6 se ajunge la depresie, neincredere. Eu consider ca si etichetarea pozitiva are un efect negativ asupra noastra. Este necesar sa-i spunem ca: “in momentul asta tu esti cel mai bun”, “Eu ma simt neplacut ca ma minti”, “Eu prefer sa-ti vad talentul tau la desen, decat talentul tau de a minti”. “Eu nu accept minciunile, deci sanctiunea este …”.
Daca parintii ar putea sa comunice in felul acesta ar fi foate bine.
Santajul: Il folosim odata cu “daca”, ca un troc, in schimbul unei recompense.
Ce esti dispus tu sa faci pentru a primi o bicicleta, pentru un telefon mobil.
Santajul anunta un beneficiu, doar daca faci ce vreau eu. Daca este un copil mai mic, putem sa-i dam idei sa se integreze: poate sa stearga praful, sa ude florile, etc.
Culpabilizarea include tot timpul doua persoane: una se face responsabila de ceea ce simte sau face cealalta sau una invinuieste pe cealalta pentru ceea ce simte sau face ea. Exemplu: “ma enervezi”, “din cauza ta fac asa”, “ma imbolnavesti”, “din cauza ta muncesc”.. toate acestea sunt invinuiri.
Exista o diferenta intre culpabilizare care include doua persoane si culpabilitate. Adica eu cu mine. Masor comportamentele mele sau emotiile mele in functie de valorile mele. De exemplu: “vin nervoasa de la serviciu” sau “Copilul vine cu mainile murdare de plastilina si pune mana pe fusta mea, imbratisandu-ma si in momentul acela incep sa tip. Dupa aceea imi dau seama ca acel copil doar vroia sa ma imbratiseze si in momentul acela sentimnentul de culpa apare, nu este bine ce am facut. “ Atunci pot sa merg si sa-i cer iertare pentru ca acel copil nu are nici o vina.
Culpabilizarea – invinuirea este cu doua persoane, iar sentimentul de culpa este alarma noastra interioara, cand noi nu suntem in armonie cu valorile noastre. Sentimentul de culpa este ajutorul nostru pentru a ne pastra principiile si valorile.
Adriana Titieni: Care dintre aceste modalitati disfunctionale este cea mai periculoasa?
CJB : Toate sunt nocive.Aceste modalitati sunt automate si din experienta mea cea mai dificila de ameliorat este “trebuie”. Dupa care culpabilizarea este des intalnita.
Adriana Titieni: Ce este bine sa facem pentru a iesi din acest sistem SAPPE?
CJB: Sa ne mutam atentia noasta de la celalalt si sa ne uitam la noi. Dupa care trebuie sa formulam ceea ce am gasit in interiorul nostru. De asemenea, trebuie sa renuntam la ideea ca cei mici sunt niste animalute de dresat, nu au nici o responsabilitate, ca nu stiu, ca nu inteleg oricum. Deci copiii, de cand sunt in burta mamicilor, inteleg totul. Nu au cuvinte sa exprime, dar ei receptioneaza tot.
