Ce as face daca as fi mare?

Mi se pare ca, uneori, copiii abia asteapta sa se trezeasca, deodata, adulti. Hai sa le aratam exact ce s-ar intampla, daca asa ceva ar fi posibil.

Fetita care probeaza pantofii mamei si se uita la cat mai are de crescut pana sa i se potriveasca incaltarile. Baietelul care isi pune pe fata crema de barbierit a tatalui si se intreaba cand ii va creste primul fir din mustata. Copila care fura fardurile mamei. Copilul care incearca cravata tatalui. Si lista poate continua.

Sunt diverse motive pentru care copiii isi doresc sa creasca mai repede. In primul rand, vor sa fie si ei adulti, ca mami si ca tati – este o forma de imitare, prin care copilul isi dezvolta comportamentul.

Apoi, din perspectiva micutilor, adultii pot face ce vor ei, fara sa ii pedepseasca nimeni, fara sa le impuna cineva reguli, doar ca nu prea stiu sa isi foloseasca timpul (in loc sa se joace, in loc sa rada si sa se distreze, ei muncesc toata ziua, vin acasa obositi si se plang ca nu au timp de nimic).

Ai ocazia sa ii arati copilului tau exact ce inseamna sa cresti peste noapte, prin urmatoarele filme de vazut in familie.

  • Big (1988)

Si eu furam fardurile mamei si imi puneam aceleasi intrebari despre cum isi petrec adultii timpul. Iar pentru mine, filmul care m-a convins ca pot sa mai astept pana sa ma fac mare a fost Big, cu Tom Hanks in rolul principal.

Cand Josh Baskin, de doar 12 ani, gaseste o masinarie care „prezice viitorul”, la un carnaval, dorinta sa este de a se face mare. Uimitor, aparatul ii indeplineste dorinta si, a doua zi, copilul se trezeste transformat intr-un barbat de 30 de ani. In sfarsit, Josh este suficient de mare pentru a face tot ce isi doreste! Nu numai atat, dar gaseste si cel mai grozav loc de munca: se angajeaza ca tester de jucarii. De ce ar mai vrea sa redevina copil? Te las sa afli in film.

  • 13 going on 30 (2004)

Aici, vorbim despre varianta feminina a filmului Big. De aceasta data, povestea este despre Jenna Rink, o fata de 13 ani, care isi doreste sa fie populara printre colegele ei. Insa, dupa o zi de nastere esuata si umilitoare, singurul sau vis este sa treaca peste aceasta experienta cat mai repede. Dorinta ei devine realitate, iar Jenna se trezeste la varsta de 30 de ani, cu un job de invidiat si cu popularitatea mult ravnita. Dar oare toate acestea sunt suficiente?

  • The Kid (2000)

Putini stiu asta dar, actorul Bruce Willis, cunoscut mai ales pentru seria de actiune Die Hard, si-a inceput cariera in roluri de comedie. Si, desi in timp si-a dovedit calitatile de actor serios, intotdeauna a pastrat un loc in sufletul sau pentru roluri mai usoare. Productia Disney The Kid este un foarte bun exemplu in acest sens.

De aceasta data, firul narativ este putin mai diferit. Eroul povestii nu devine peste noapte adult, ci colaboreaza cu varianta sa adulta pentru a-si crea un viitor mai frumos. Russ Duritz are un job de succes, dar o viata de familie trista, fiind instrainat de tatal sau. De asemenea, protagonistul parca a uitat cum sa se joace, cum sa rada. Din fericire, micul Russ, Rusty, ii vine din ajutor.

https://www.youtube.com/watch?v=D_ubwE3IJhY

Ce alte filme despre copii care cresc peste noapte mai stii? Spune-ne aici.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s