Desi poate aparea in egala masura la barbati, infertilitatea este adesea asociata cu o problema la femei. La Traieste Sanatos cu Simona, vorbim despre principalele cauze pentru care o femeie nu poate ramane insarcinata.
„Infertilitatea este o boala destul de frecventa in zilele noastre – afecteaza cam 15% din cupluri”, explica dr. Erna Stoian, medic primar obstetrica-ginecologie, specialist in infertilitate. Tot ea ne spune ca, in cazul femeilor care au sub 35 de ani, daca nu raman insarcinate dupa un an de incercari, este cazul sa se adreseze unui specialist.
Vizita la specialistul in infertilitate se face in cuplu, intrucat problema poate fi atat la femeie cat si la barbat sau chiar la cuplu.
La femei, cea mai frecventa cauza, in 30% dintre cazurile de infertilitate feminina, este lipsa ovulatiei (anovulatia) sau ovulatiile neregulate, intalnite in cazul ovarelor polichistice. Semnele de ovare polichistice sunt: menstruatie neregulata (la intervale lungi de timp), acnee, par in locuri nedorite.
Alte cauze de infertilitate la femei sunt: insuficienta ovariana prematura, premenopauza si trompele infundate.
Mai multe pe acest subiect poti afla acum, la Traieste Sanatos cu Simona.