Cât de tare ar trebui să ne ingrijorăm atunci când copiii noștri răcesc des?

Oare vom scăpa vreodată de răcelile dese? Va veni o vreme în care nasul înfundat, tusea, strănuturile, temperatura vor fi de domeniul trecutului, asemenea unui vis urât, de care nu mai vrem să ne amintim? Ei bine, perioada aceasta a anului pare a fi ca un magnet pentru răceli. Copiii se îmbolnăvesc iar și iar, iar noi, părinții, nu avem cum să nu ne întrebăm: oare copilul meu se îmbolnăvește prea des? Ar trebui să mă îngrijorez, este ceva în neregulă cu el? Ce ar trebui să fac pentru a schimba lucrurile în bine?

Știați că cei mici încep să răcească după aproximativ șase luni, când imunitatea pe care au primit-o de la mama lor dispare și trebuie să-și construiască propriul sistem imunitar? O spun toate studiile, clar și răspicat. Astfel că, bebelușii, copiii mici și preșcolarii ajung să țină piept până la șapte, chiar opt răceli pe an. Abia adolescenții ajung să aibă 4 răceli pe an, asemenea adulților, în general. Și de-ar fi doar atât. Însă, pe lângă răceli, copiii suferă de diaree, cu sau fără vărsături, de două până la trei ori pe an. Unii dintre ei au tendința de a face febră mare cu frisoane ori cu multe împachetări până febra ajunge să le scadă un strop.
Nu-i de mirare. Copilul este în permanență expus la noi viruși. Sunt peste tot, indiferent cât de mult am igieniza și am curăța. Există cel puțin 200 de viruși diferiți ce provoacă răceala, se amestecă și formează tot felul de combinații, care mai de care mai agresive și mai rezistente la tratamente. Este adevărat, imunitatea copiilor noștri așa se construiește, luând contact cu virusurile și ținându-le piept. Lupta este acerbă, iar corpului îi ia ceva timp până se învăța cu hachițele răcelilor și gripelor, mai ales dacă cel mic este introdus în colectivitate.

Răceala face parte din procesul inevitabil al creșterii copilului

Răcelile, de altfel, sunt mai frecvente în familiile numeroase, iar numărul lor ajunge să se tripleze odată cu schimbarea vremii. Nu din pricina aerului rece, cum ați putea crede, ci pentru că oamenii tind să petreacă mai mult timp în zonele aglomerate din interior, respirând împreună aer recirculat. Fumatul în casă crește, de asemenea, susceptibilitatea copilului la răceli. Răcelile însă, nu sunt cauzate de vremea rea, de aparatele de aer condiționat, de picioarele sau părul umed sau de faptul că cel mic nu este încotoșmănit cu cele mai groase haine. Răceala, vă vine a crede sau nu, face parte din procesul inevitabil al creșterii și dezvoltarii unui copil. Într-un fel sau altul, acestea ajută la consolidarea sistemului imunitar al copilului.

Cum putem să avem grijă de copiii noștri cu toți acești viruși care ne invadează?

În primul rând, uitați-vă la starea generală de sănătate a copilului. Dacă cel mic este viguros, activ, are poftă de mâncare nu trebuie să vă faceți griji pentru sănătatea lui. Copilul nu este mai bolnav decât ceilalți copii de vârsta lui.
Mare grijă însă!
Pentru ca răcelile să nu se complice și să ajungă să slăbească și mai mult organismul copilului, putem ameliora simptomele, ajutând copilul să treacă prin răceli mai ușor și cu mai puțină suferință. Răceala și gripa se răspândesc foarte rapid prin intermediul particulelor răspândite în aer de o persoană infectată, atunci când tuşeşte sau strănută. Unii copii sunt expuși unor riscuri mari de a dezvolta complicaţii grave ale gripei, cum ar fi bronşita sau pneumonia.

O singură particulă cu virus ne poate infecta

Știați că dintr-un singur strănut se răspândesc în aer peste 40.000 de particule de secreții din căile respiratorii, iar dacă persoana care strănută este răcită, picăturile sunt contaminate cu virusul responsabil de boală? Este suficient ca o singură particulă cu virus să fie inhalată de o persoană din jur, pentru ca virusul răcelii să înceapă a se multiplica în milioane de exemplare în interiorul celulelor. Avem nevoie, așadar, să întărim sistemul imunitar și să nu dăm răgaz virusurilor să dea peste cap cu totul organismul micuților noștri.

Spălaţi-vă pe mâini!

Igiena este sfântă. Căci, de cele mai multe ori, răceala şi gripa se răspândesc prin contact direct, iar germenii pot trăi ore în șir pe obiecte, timp suficient cât să fie preluați de la o persoană la alta.

Dați copiilor probioticele

Deoarece 70% dintre celulele imune rezida in intestin, cercetătorii recomandă probioticele, acele alimente sau suplimente ce conţin bacterii benefice pentru sănătate, deoarece reduc riscul de infecţii, atât la nivel respirator, cât şi la nivel gastro-intestinal. Conform unui studiu efectuat în anul 2011, persoanele care au consumat probiotice au fost cu 42% mai puţin susceptibile de a contracta răceala sau gripa.

Odihnă cât cuprinde

Sistemul imunitar are nevoie de odihnă pentru a rămâne sănătoși. Chiar și odihna activă este minunată, căci elimină stresul și stimulează hormonii fericirii și ai stării de bine. Mișcarea ne crește imunitatea, prelungește viața și ne face și mai fericiți. Endorfinele și oxitocina eliberate în momentele plăcute și relaxante din viața noastră stimulează sistemul imunitar și îmbunătățesc capacitatea de a răspunde la factorii stresanți.

Hrană sănătoasă și lichide multe

Toți trebuie să consumăm alimente cât mai naturale, proaspete, provenite din surse sigure, neprocesate, care conțin vitamine și minerale. Lichidele, apa, sucurile naturale, ceaiurile calde, supele de carne și de legume sunt extrem de importante pentru refacerea rapidă a organismului.

Fără doar și poate, vitamina C este preferata sistemului imunitar!

Beneficiile vitaminei C sunt inepuizabile: contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar, ajută la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, reduce oboseala, dă imbold sistemului nervos să funcționeze normal.
Globulele albe folosesc vitamina C pentru a combate infecțiile, iar în fața inflamației sau a provocărilor microbiene, nivelurile de vitamina C pot fi epuizate. Pentru că organismul nu poate produce vitamina C, trebuie să consumăm din plin fructe și legume și, uneori, să apelăm la suplimentele naturale. NovoC plus® este o formulă inovatoare, care conține vitamina C într-o formă lipozomală.

Datorită acestei tehnologii inovatoare, vitamina C este acoperită de un strat fosfolipidic natural, similar celui din membranele celulare, care o protejează de sucurile digestive și permite eliberarea sa prelungită. În acest fel, NovoC plus® oferă o absorbție rapidă și eficientă a vitaminei C, pentru o durată de până la 12 ore.
Merită încercată! Va fi un boost pentru cel mic și un ajutor nesperat pentru întreaga familie. Cu ajutorul ei, răcelile vor trece mai ușor! Să avem încredere în forța copiilor noștri, să fim optimiști și să apelăm la remedii blânde, naturale, care pot fi un aliat minunat în luptele pe care le dăm cu răceala.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s