Indiferent de timpul pe care îl alocă fiecare informării cu privire la conflictul din Ucraina, nu putem ignora realitatea războiului din țara vecină. Și, chiar dacă am vrea să-i protejăm cât putem pe copii și să nu fim nevoiți să le facem cunoștință cu această parte a realității, psihologii ne recomandă să nu evităm subiectul atunci când copiii ne întreabă despre situația actuală.
Refuzând să-i vorbești copilului despre acest subiect motivând că „nu se întâmplă nimic important” poate fi o idee nesănătoasă din perspectivă psihologică, mai ales dacă starea noastră emoțională și propriul comportament trădează îngrijorarea, teama sau anxietatea pe care le simțim.
Prin urmare, e important să ne îngrijim, înainte de toate, de propria stare emoțională și să ne „așezăm” emoțiile, pentru a putea aborda subiectul cu calm și responsabilitate, fără să-i transmitem copilului din anxietatea noastră. Altfel spus, să ținem cont de faptul că părintele este spațiul de siguranță al copilului; indiferent ce se întâmplă în jurul său, cât timp părintele este acolo, cu el, copilul se va simți în siguranță.
„Copiii mici ne simt emoțiile și de aceea e bine să verbalizăm îngrijorarea noastră, pentru a nu-și imagina ei cine știe ce lucruri. E bine să le spunem: <<Uite, zilele acestea poate o să ne vezi îngrijorați sau triști sau supărați. Ne simțim așa pentru că sunt oameni care au fost nevoiți să plece din țara lor, pentru că acolo e război și au nevoie de ajutor.>>” – e de părere psihoterapeutul Marilena Ionescu.
Potrivit specialistului, putem detalia subiectul războiului dacă cel mic ne pune întrebări, dar având grijă să-i oferim copilului siguranță și confort, fiind atenți la fiecare cuvânt pe care îl spunem și la mesajul pe care îl transmitem.
De asemenea, e important să știm cum să le vorbim copiilor despre război, la ce să fim atenți când abordăm subiectul războiului, cum să-i securizăm emoțional pe copii și adolescenți în situația actuală și ce întrebări le putem adresa în astfel de discuții.
În mod natural, copiii sunt deschişi şi curioşi să afle ce se întâmplă în jurul lor. Și e bine să vorbim cu copiii noștri despre ce se întâmplă, indiferent de vârsta pe care o au, dar să prezentăm lucrurile raportat la înțelegerea specifică vârstei fiecăruia și protejându-le, pe cât posibil, inocența.
În acest sens, e important să ținem cont că, până la vârsta de 6 ani, copilul are o gândire magică și egocentrică, stabilind între fenomene legături care nu există în realitate și raportând lucrurile care se întâmplă în jurul lui la propria persoană, considerând că tot ceea ce există are legătură cu el.
De asemenea, imaginația copiilor este foarte bogată la vârsta preșcolară, iar fricile lor pot fi ușor alimentate și amplificate. Mai mult, ei încă nu înțeleg, la această vârstă, noțiuni precum moartea sau războiul.
Ținând cont de aceste aspecte ne dăm seama că modul în care le prezentăm copiilor mici lucrurile și lumea are un mare impact asupra lor. De aceea poveștile sunt atât de valoroase pentru copii, deoarece le vorbesc pe „limba lor”. Iar cu puțină imaginație putem adapta chiar și realități dure, precum războiul, în povești pe care le putem spune copiilor mici, protejându-le inocența.
Potrivit psihoterapeutului Marilena Ionescu, un astfel de exemplu emoționant de traducere a realității pe limba copiilor putem descoperi urmărind „La vita e Bella” (1997), un film emoționant în care tatăl transformă războiul adevărat într-un joc, pentru a atenua trauma pe care o produce războiul.
„<<La vita e Bella>> este un film în care tatăl transformă războiul adevărat într-un joc pentru a atenua trauma pe care o produce războiul. Consider că nu este benefic pt sănătatea emoțională a copiilor sa fie expuși la știrile din media, să stăm cu TV-ul aprins și să ne uităm împreună, mai ales cu copiii mici. Până la 6 ani copiii au așa numită gândire magică, cred tot ce se spune, imaginația lor este foarte bogată și fricile lor pot fi ușor alimentate și amplificate.” – e de părere psihoterapeutul Marilena Ionescu.
