Institutul National de Statistica a publicat in 2016 un studiu conform caruia in ultimii 8 ani populatia scolara din Romania a scazut continuu, abandonul scolar fiind un indicator statistic pertinent.
In Romania, rata de parasire timpurie a scolii in 2016 a fost de 18.5%, iar anul 2008 a marcat cea mai scazuta rata inregistrata in Romania, de 15.9%. Abandonul scolar este o realitate care ne inconjoara iar intr-o forma incipienta, aceasta imbraca haina refuzului sau a demotivarii scolare.
Specialistii Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT) explica cum s-a ajuns in aceasta situatie si ce putem face pentru a o preveni.
De ce sunt copiii nostri dezamagiti de scoala?
Cele mai intalnite cauze incep cu dificultatea de a face fata singur mediului nou. Despartirea fata de parinte e grea, copilul se intalneste cu anxietatea de separare, mai ales la varste mici. Apar apoi, rand pe rand, dificultatea copilului de a face fata cerintelor scolare, de „a se supune” temelor si regulilor, sau chiar blocaje in procesul de invatare.
Nu in ultimul rand, putem vorbi de dificultati de integrare in colectivul nou de colegi, de diferite probleme de relationare sau chiar de situatii in care copilul este tinta agresiunii celorlalti colegi sau a cadrelor didactice. Fenomenul de bullying este din ce in ce mai des intalnit in scolile din Romania.
„Refuzul scolar poate imbraca diferite forme: de la dificultati carora copilul le face fata cu greu pana la abandon scolar. Refuzul implica trei mari categorii de cauze: dificultati de adaptare, dificultati de relationare si dificultati de invatare.” (Monica Lespezanu, psiholog, membru ISTT)
Workshop-ul „Vreau la scoala!”, sustinut de specialistii ISTT pe 20 aprilie, va aborda tocmai realitatea actuala cu care se confrunta multi parinti si profesori cu privire la dificultatile de adaptare ale copilului la mediul scolar.
„In general, urmarim copilul in evolutia lui si manifestarile pe care le are, bazandu-ne pe ceea ce stim despre copilul nostru si despre contextul de viata in care il observam. Semnele care ar putea sa ne sugereze ca a aparut o dificultate sunt legate de schimbari evidente in comportamentul copilului: incercari repetate de a nu ajunge la scoala sub diverse pretexte, comportament sau limbaj agresiv, comportament de evitare, chiar o suprapreocupare in legatura cu responsabilitatile legate de scoala, in anumite situatii. Somatizarile sunt un alt indiciu – dureri de burta frecvente, fara o cauza medicala clara, dureri de cap sau de spate, stare de slabiciune, lipsa apetitului alimentar. Un alt indicator sunt schimbarile in starea si tonusul copilului – lipsa de energie, apatie, tristete, sau dimpotriva, agitatie, nervozitate, irascibilitate, dificultati in comunicarea cu el sau continutul mesajelor/raspunsurilor lui”, explica Roxana Agafitei, psiholog si membru ISTT.
Cand intervine lipsa interesului fata de scoala?
„Semne ale dificultatilor de adaptare si ale demotivarii pot aparea de la debutul scolii, respectiv la varste mici, insa problemele se accentueaza pe masura ce copilul inainteaza in parcursul scolar, mai ales daca semnele au fost ignorate sau minimalizate de catre adultii din jurul sau. Critice si favorizante sunt trecerile de la un ciclu de scolaritate la altul, sau daca ne raportam la dezvoltarea copilului, la pubertate si la adolescenta. Insa, chiar daca traseul de adaptare scolara al unui copil a fost bun, o situatie perturbatoare, adversa aparuta in mediul de viata al copilului, poate deveni un stresor sau un factor traumatic pentru acesta: separarea, divortul parintilor, un accident, o boala severa a copilului sau a parintilor, o pierdere prin deces a unei persoane semnificative pentru copil, schimbarea locuintei, plecarea unui parinte la munca in strainatate, somajul parintelui, alte situatii grele de viata etc”, spune Monica Lespezanu, psiholog, membru ISTT.
Cum influenteaza sistemul educational romanesc dorinta copiilor de a invata cu drag
In sistemul educational romanesc inca exista aceasta abordare bazata pe autoritate, pe frica, pe conformitate. Cu siguranta asta afecteaza increderea in sine a copiilor, capacitatea lor de a gandi si de a se exprima liber, creativitatea, dialogul si autonomia. Mai mult decat atat, dincolo de programa si modalitatile de evaluare (este punctata greseala, este incurajata competitia), sistemul nu pare sa puna in prim plan un lucru esential: nevoie copilului.
„Cu toate acestea, cu toate aceste limitari, persoanele pot face diferenta: dascalii, profesorii, persoanele de suport pot adapta cumva cerintele, impunerile „sistemului”, astfel incat experienta copiilor sa fie una buna in raport cu scoala, una care sa genereze energie, curiozitate, incredere, prietenie, crestere. In acelasi timp, nu trebuie sa uitam ca demotivarea si lipsa de interes au legatura si cu un anumit tip de bagaj cu care copilul intra in scoala. Acest bagaj este de acasa si tot acasa ar putea fi indreptat”, e de parere Roxana Agafitei.
Ce pot face parintii si profesorii pentru a veni in sprijinul copiilor
Comunicarea cu copilul e sfanta. E singurul instrument care ne poate ajuta sa avem acces in spatiul sau interior, sa putem privi cum se vede de acolo si ce piesa de puzzle lipseste pentru a obtine tabloul armonios.
„Parintii trebuie sa fie in primul rand in contact cu trairile copilului si cu realitatea scolara a acestuia si sa ia masuri, atunci cand e cazul. Ei trebuie sa incerce sa inteleaga perspectiva copilului si sa il ajute sa gaseasca solutii. Abandonul nu este o varianta, dar ce pot face eu, ca parinte, sa ma adaptez unui mediu pe care il percep ca fiind ostil pentru mine? Parintii pot si trebuie sa cultive in copil interesul si responsabilitatea fata de scoala (sa il ajute sa descopere in ce fel ii poate servi rezultatul eforturilor sale facute la scoala) si sa-i stimuleze relatiile satisfacatoare cu ceilalti din mediul scolar”. (Flori-Ana Buzila, psiholog, membru ISTT).
Incurajarea copilului poate, de asemenea, sa ajute, prin asta neintelegand insa fortarea lui sau punerea de presiune. Autodezvaluirea referitoare la propriile dificultati si la modul cum am facut noi sau nu fata intr-o situatie similara, pot fi de un real folos. Exemplul propriu si invatarea prin imitatie (daca tu ai gresit, este in regula sa gresesc si eu) sunt cele mai usoare metode de a ne face auziti.
„Creativitatea este o caracteristica a unui psihic sanatos. Atata vreme cat copilul nostru nu este traumatizat el, prin specificul varstei, va fi natural creativ. Important este sa nu i-o limitam, contestandu-I in incercarile sale de expresie si manifestare, ci sa il ajutam sa o priveasca ca pe un „cal domesticit”. Cel salbatic poate fi naravas si ne poate face si rau daca nu stim sa il stapanim. Putem sa-i stimulam capacitatile imaginative dandu-i acces la resurse potrivite (materiale, experiente, oameni), inca de cand e foarte mic”, ne indeamna Flori-Ana Buzila.
Pot fi profesorii un obstacol in calea unui interes ridicat fata de scoala din partea copilului?
„Lipsa de tact pedagogic, demotivarea per se a profesorilor, dificultatea de a patrunde in universul psiho-emotional al copiilor, lipsa de comunicare si inexistenta echipei elev-parinte-profesor, absenta instrumentelor, strategiilor si, uneori, a informatiilor si abilitatilor de a sprijini elevul sa atinga niste obiective de dezvoltare – toate acestea pot conduce la amputarea motivationala a copilului”, e de parere Flori-Ana Buzila.
Vestea buna este ca, dincolo de experiente adverse, nepotrivite, efecte negative, limite, dizabilitati, exista, aproape intotdeauna, „diamante” in copiii nostri (fie ei copii proprii, elevi ai clasei, clienti ai unui cabinet psihologic, copii ai unui centru de plasament). Daca noi, ca adulti, schimbam felul in care ne uitam catre copiii nostri si ne asumam rolul de „cautatori de comori”, le oferim sansa minunata de a straluci.
Poti afla mai multe despre acest subiect direct de la specialistii ISTT, in cadrul evenimentului „Vreau la scoala!”, din 20 aprilie.
