Cadouri handmade pentru Ziua Mamei

In prima duminica din luna mai, sarbatorim Ziua Mamei. Cu aceasta ocazie, ofera-i mamei tale unul dintre urmatoarele cadouri handmade!

Hai sa ne pregatim de Ziua Mamei intr-un mod creativ si original, cu daruri lucrate manual, in care punem multa multa dragoste! Tutorialele de mai jos sunt destinate in special picilor (cu ajutor din partea taticilor), pentru a le face mamicilor o surpriza frumoasa! (Cred ca am facut si cateva rime!)

Medalie pentru mama

Pentru ca orice mama ocupa locul I pentru puiul ei, hai sa le recunoastem toate eforturile cu… o medalie colorata!

Ai nevoie de: un marker, foarfece, ata si ac de cusut (aici va fi nevoie de ajutorul unui adult), lipici, o fasie din fetru si 3 cercuri din fetru (toate de culori diferite), un ac de siguranta si cateva fasii de panglica (de la o florarie).

ai nevoie deCum se face:

Pe fasia din fetru, scrie cu markerul un mesaj simpatic, dar foarte scurt (de exemplu: „MAMA” sau „#1”). Brodeaza cuvantul cu ata, astfel incat sa se vada pe mica fasie de fetru.

Pe cel mai mare cerc din fetru, lipeste fasiile de panglica. Apoi, lipeste si celelalte doua cercuri din fetru, unul peste altul, astfel incat sa se vada toate.

Pe cel mai mic cerc (adica cel mai din fata), lipeste fasia de fetru pe care ti-ai cusut mesajul.

Pe spatele celui mai mare cerc, mai coase o bucatica de material, prin care fixezi acul de siguranta. Iata mai jos rezultatul sperat.

medalie

Bratari din flori

Desi este un cadou care se va cam ofili, este o idee foarte draguta, care sigur o va bucura pe mama ta.

Ai nevoie de: banda adeziva pentru flori, sarma de flori, foarfece si cam 20 de flori (cu o tulpina mica).

inceputCum se face:

Ca in imaginea de mai sus, indoaie sarma de flori intr-un cerc care sa incapa pe mana mamei tale. Apoi, cu ajutorul benzii adezive, incepe prin a lipi florile de sarma, pana cand acoperi tot cercul. Sfat: alege florile care ii plac cel mai mult mamei tale.

bratara

Plase personalizate

Ai nevoie de: vopsele textile, o plasa de panza alba, pensule si un pahar cu apa, ziare vechi si propriile manute.

Cum se face:

Pentru a nu face prea multa mizerie, acopera spatiul de lucru cu ziare vechi. Intinde pe ele plasa de panza alba.

Urmatorul pas este extrem de simplu si de amuzant. Cu pensula, vopseste-ti cate o manuta, iar apoi pune-o repede pe plasa de panza (ca sa nu se usuce vopseaua). Din amprentele manutelor, poti realiza o floare, ca in imaginea de mai jos. Sfat: inainte sa ii oferi plasa mamei tale, umple-o cu flori sau cu bomboane.

Ai si alte idei de cadouri handmade, pentru Ziua Mamei? Spune-ne si noua, in rubrica de comentarii!

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s