Atunci cand il rogi pe un copilas sa isi deseneze familia te va intreba la un moment dat: „Pot sa o fac si pe bunica si pe bunicul?” ori ii deseneaza de la sine, considerandu-i membrii ai familiei lui. Astfel, iti poti da seama ca micutul se simte bine in preajma bunicilor, legaturile afective si emotionale dintre ei sunt puternice, iar copilul ii pretuieste.
Confortul psihic si afectiv intr-o familie este asigurat de relatiile pozitive dintre parinti (mama- tata), dintre copii si parinti, copii-bunici si parinti-parintii lor (respective bunici). Aceste legaturi trebuie sa se bazeze pe comunicare, incredere, confidentialitate, sentimente pozitive, respect, intelegere, capacitate de adaptare si de acceptare de noi pareri si comportamente.
Exista situatii in care comunicarea dintre parinti – bunici este minima, datorita faptului ca ei nu ajung la un ,”compromis”: bunicii vor sa-si impuna propriile pareri ori stiluri de viata, atitudini, iar tinerii parinti nu doresc sa le adopte, ori bunica nu o agreaza pe mama, respectiv nora ei, extrapoland acest sentiment fata de copil, sau incercand sa-l determine si pe acesta sa adopte comportamente similare cu cele ale bunicii fata de mama. Acestea sunt o parte din cazurile nefericite, dar nu fara rezolvare. Cu putina incredere, rabdare si tenacitate tinerii si varstnicii pot ajunge la un consens, in functie de capacitatea fiecaruia de a renunta la o parte din propriile opinii, de a-i asculta pe ceilalti si nu numai de a transmite mesaje.
Stim foarte bine ca totul evolueaza cu o rapiditate fantastica si astfel noile generatii se adapteaza din mers. ,,Mamaie” si ,,tataie” sunt un pic demodati, pentru ca au aparut ,,Buni” si ,,Bunu”. Persoanele mai in varsta isi doresc stabilitate, un program de viata riguros organizat si isi desfasoara activitatile cotidiene in functie de experienta lor, dorinte, aspiratii, precum si potrivit posibilitatilor fizice si a starii lor de sanatate. Tinerii insa sunt in perioada de experimentare, isi doresc sa cunoasca cat mai multe lucruri noi, pentru ca mai tarziu sa-si formeze si ei propriul stil de viata, asemeni celor mai in varsta. Uneori fara sa-si dea seama, parintii copilului ori bunicii fac greseli in ceea ce priveste comunicarea, educatia si comportamentul lor fata de persoanele din familie, erori care il afecteza in primul rand pe copil ori nepot/ nepoata.
Mici, dar importante greseli ale parintilor in relatia cu proprii parinti
– Indepartarea nepotilor de bunici;
– Discutile aprinse dintre ei, dar fara un rezultat concret;
– Neluarea in seama a sfaturilor acestora, ori acceptarea unora dintre ele;
– Transferarea catre bunici a responsabilitatilor legate de copil;
Mici, dar la fel de importante greseli ale bunicilor
– Impunerea propriilor pareri copiilor si nepotilor
– Nerespectarea dorintelor parintilor, atunci cand au grija de cel mic
– Jignirea ori ponegrirea parintilor in fata copilului,
– ,,Mituirea” nepotilor
– Protectia excesiva a nepotilor
Insusirea rolului de bunic ori bunica este un lucru maret pentru adultii ajunsi la varsta la care au un nepotel/ nepotica. Nu este simplu, dar nici imposibil sa-ti asumi acest rol. Foarte multi isi spun ,Dumnezeule, am imbatranit! Sunt bunica/ bunic!” Aceasta transformare in viata unei persoane o responsabilizeaza si mai mult, ea va adopta un nou comportament si rol, care pentru unii nu suna incantatory, ori de care le este teama din diverse motive. Daca tu te simti bine in pielea ta, starea ta de sanatate iti permite sa ai grija de nepotel, sa va jucati impreuna, sa va plimbati, ai toate sansele sa devii o bunica sau un bunic implinit, cu multe satisfactii, chiar modern si mandru de noul tau statut social.
Pentru multi aceste doua cuvinte,, bunica” si ,,bunicul” ne fac sa ne amintim de copilarie, de tandretea si de sfaturile lor, de lucruri minunate si unice pe care le invatam si le retinem doar de la ei. Cine mai face cozonaci asa buni ca bunica, cine mai spune povesti cu soldati mai bine ca bunicul, cine ne rasfata asa cum numai bunicii stiu si multe alte amintiri frumoase.
Bineinteles ca si mama pregateste bunatati ,,ca la mama acasa” pe care nu le vei mai gusta in alta parte, si tata spune povesti nemaipomenite si ambii parintii isi rasfata copilul asa cum numai ei stiu. Insa fiecare o face in felul lui unic, iar daca un copil primeste toate acestea va creste intr-un mediu linistit, incarcat de afectivitate, confort psihic si incredere in fortele proprii, gandindu-se ca intotdeauna va fi incurajat si sprijinit de parinti si bunici.
Nu uita!
Este bine ca atunci cand copilul este lasat in grija bunicilor, parintii fiind la servici ori plecati pentru o perioada nu foarte lunga, educatia copilului, stilul lui de viata sa fie continuat. De exemplu, daca parintii nu ii dau voie celui mic sa manance intre mese, ori sa petreca mult timp in fata televizorului, bunicii trebuie sa respecte aceste ,,interdictii” in beneficiul copilului. Daca insa copilul este lasat sa nu respecte diverse reguli impuse de parinti, se va crea haos, copilul nu va mai discerne intre ce este bine si ce nu, nu va mai sti pe cine sa asculte, iar mai tarziu urmarile vor fi destul de grave.
Parintii vor discuta cu bunicii, acestia vor accepta si respecta dorintele si regulile impuse celui mic. De foarte multe ori bunicii acorda copilului o protectie excesiva, ingradindu-i astfel capacitatea lui de a se descurca independent, de a lua decizii si in unele cazuri vor induce nepotului/ nepoatei instabilitate emotional si comportamentala, care vot avea consecinte grave in timp: de la comportament deviant, tulburari emotionale, depresive si chiar anxioase. De exemplu: un copil de 6 ani, care si-a insusit deprinderile de autoservire, iar cand este in preajma bunicilor, va fi hranit, imbracat de acestia, mai tarziu va suferi tulburari de comportament si adaptare sociala.
Insa, cel mai important este ca bunicii au trecut prin ,,scoala vietii”, s-au confruntat cu numeroase situatii, au tras invataminte ori au acumulat experienta si de cele mai multe ori isi doresc sa-i protejeze pe cei din jur, in special pe copii si nepoti. De aceea ei sunt ingaduitori cu micutii nepoti, atenti la detalii, sfatuitori cu parintii si mai putin toleranti cu cei care le ,,ingradesc” autoritatea si intimitatea familiei lor.
Foarte multi bunici isi spun ,,Nu credeam ca o sa am atata rabdare cu nepotii mei!” Aceasta rabdare se datoreaza faptului ca atunci cand erau parinti incercau sa tina pasul cu schimbarile si provocarile vietii, dar in acelasi timp isi ingrijeau si educau copiii, se ocupau si de cariera. La varsta la care au devenit bunici responsabilitatile se impart, ritmul vietii nu mai este alert, avand deja un statut, o meserie si multe alte realizari.
Tu la ce te gandesti cand auzi cuvintele: ,,BUNICA” ori ,,BUNICUL”?
