21 655 de români au nominalizat destinațiile preferate în competiția vacanțelor în România din cadrul proiectului Destinația Anului, cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, care a ajuns anul acesta la a doua ediție.
Categoria City Break a fost intens disputată, mai ales în regiunea Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Brașov a avut cel mai mare punctaj total, cu cel mai mare număr de nominalizări din partea publicului, câștigă etapa și merge în finala națională. Regiunea Moldovei și Bucovinei a fost câștigată de Iași, iar Târgoviște a avut cel mai mare punctaj în Muntenia, Oltenia și Dobrogea.
Categoria “Localități turistice” a adus multe noi descoperiri. O competiție puternică între destinații cu natură, cultură, experiență și poveste. În acest an, toate cele trei câștigătoare etapei regionale sunt destinații de munte, remarcabile prin cadrul natural dar și prin experiențele deosebite sportive sau culturale pe care le oferă: Toplița, Brezoi și Dărmănești.
Scorul fiecărei destinații a fost calculat pe baza votului publicului și a votului juriului, iar localitatea aflata pe primul loc în regiunea și categoria ei merge mai departe în etapa Finalei Naționale.
Juriul, format din 25 de bloggeri și experți în turism, a adus propria perspectivă asupra destinațiilor calificate în finala etapei regionale, bazându-și jurizarea pe trei criterii: atractivitatea obiectivelor și experiențelor turistice din destinație, implicarea comunității evidențiată prin investiții în infrastructură și acțiuni de promovare realizate în ultimii doi ani și puterea brandului de destinație.
Au existat situații însă în care unele destinații au fost clasate pe primul loc în preferințele juriului, dar categoria lor a fost câștigată de o altă destinație, care a avut cel mai mare scor în preferința publicului. De aceea, membrii juriului au ținut sa acorde o recomandare specială pentru Sibiu în categoria City Break și Sfântu Gheorghe – Delta Dunării în categoria Localități Turistice.
Printre celelalte destinații finaliste ale fazei regionale se numără Oradea, Timișoara, Hunedoara, Suceava, Galați, București, Buziaș, Vama Buzăului, Săvârșin, Sovata și Valea Doftanei.
Proiectul Destinația Anului continuă cu etapa finalei naționale!
Gianina Corondan se pregătește sa viziteze cele 6 destinații câștigătoare în regiunea si categoria lor, împreună cu o echipă completă de producție TV, pentru a descoperi atracțiile și noutățile din toate aceste destinații. Filmările vor avea simultan o componentă de producție TV clasică, dar și una interactivă.
De asemenea, începând cu 5 mai, publicul este invitat să participe în direct și să voteze pe www.destinatiaanului.ro pentru a stabili podiumul final al întregii Românii.
În vara lui 2022, telespectatorii Prima TV vor urmări seria de emisiuni de promovare dedicată acestui proiect. În 6 episoade, toate destinațiile câștigătoare vor fi prezentate publicului. Acestea vor beneficia și de prezențe în media internațională și la mari târguri de turism din Europa.
Mai multe detalii se găsesc pe destinatiaanului.ro.