Asociatia Copiii Nostri, impreuna cu parteneri din mediul economic si universitar organizeaza astazi, de la ora 19.00, la Restaurant Vienna din Brasov, balul de caritate „Speranta pentru mai departe“.Evenimentul are ca scop strangerea de fonduri pentru achizitionarea unui aparat de ventilatie pentru nou-nascutii care au sub 5 kilograme pentru Sectia Clinica de Chirurgie si Ortopedie Pediatrica a Spitalului de Copii din Brasov.
„Sunt foarte bucuros ca s-au gandit la spitalul nostru si la copiii care pot fi tratati aici. Pentru ca nu avem un astfel de aparat, in situatii speciale am fost nevoiti sa ne imprumutam. Daca se va reusi achizitionarea unui astfel de material, vom putea evita situatiile neplacute”, a declarat Marcel Albean, director medical Spitalul de Copii Brasov.
Valoarea totala a aparatului care poate salva viata nou-nascutilor prematuri, cu probleme respiratorii, este de 30.000 de euro.
Sursa: Adevarul