Sunt momente in care ai nevoie sa te distantezi de cei din jur si sa ramai singur, cu gandurile tale. Afla aici de ce sunt aceste clipe necesare si de ce nu sunt de condamnat.
Dupa conferinta de weekendul trecut, „Fii bine cu tine”, am avut o discutie cu Diana Vasile, presedinta Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei, despre discursul sau, „Aventura lui Impreuna cu Separat”.
„Este de ajutor sa ne cunoastem pe noi insine, sa avem in jur oameni pentru suport si ghidaj, sa facem efortul de a ne descoperi pe noi insine, cu bune si cu rele”, spune Diana Vasile.
In calitate de doctor in psihologie si psihoterapeut, ne explica nevoile intimitatii si cele ale relationarii. Citeste interviul de mai jos pentru a descoperi cum se prezinta fiecare dintre noi, fata de cei din jur si fata de sine insusi/insasi.
Oana Anghel: Care este diferenta dintre „a fi singur” si „a fi insingurat”?
Diana Vasile: A fi singur se refera la realitatea de a nu avea pe cineva in jurul tau – e un fapt pe care il traim fiecare dintre noi.
A fi insingurat insa se refera la senzatia, trairea de a nu te simti conectat cu cineva. Poti fi singur, fara sa te simti insingurat. La fel de bine poti sa te simti insingurat, desi nu esti singur in acel moment.
O.A.: Ce nevoi presupune singuratatea? De ce ar vrea o persoana sa fie singura?
D.V.: O persoana poate sa isi doreasca sa fie singura pentru ca are nevoie sa se concentreze si sa decida pe cont propriu, in general aceasta nevoie apare dupa o relatie, cand persoanele au nevoie de timp pentru ele insele.
Apoi, este posibil ca o persoana sa isi doreasca sa fie singura din teama de intimitate, si asta arata ca nevoile simbiotice ale acelei persoane au fost cumva deranjate, neimplinite, poate chiar ranite.
Singuratatea poate fi o alegere constienta, dar sunt multe cazuri in care ea este o consecinta a faptului ca nevoile simbiotice au fost ranite, si atunci devine o alegere pentru ca ranile respective sa fie gestionate mai usor.
O.A.: Care este diferenta dintre „autonom” si „separat”?
D.V.: A fi autonom inseamna a actiona si a te simti confortabil si atunci cand esti singur sau separat de ceilalti, inseamna a lua decizii pe cont propriu, fara sa trai asta ca pe o presiune sau durere. Separarea nu presupune neaparat autonomie, insa, daca esti autonom, tolerezi foarte bine separarea.
O.A.: Ca parinte, poti sa iti inveti copilul sa fie autonom? Ce calitati ar trebui sa ai?
D.V.: Da, asta e si ideea! De fapt, nu vorbim de a-l invata pe copil sa fie autonom, ci despre a-i permite sa-si dezvolte autonomia.
In primul rand, parintele ar trebui sa fie autonom – daca un parinte are aceasta calitate, el poate sa lase spatiu pentru dezvoltarea psiho-emotionala a copilului, pentru ca el sa invete sa decida pe cont propriu la randul lui.
Ca parinti, este necesar sa cream acest spatiu astfel incat copilul sa isi dezvolte propria sa capacitate de autonomie.
O.A.: Puteti sa amintiti (pe scurt) nevoile pe care le are o persoana, intr-un cuplu?
D.V.: Nevoile care apar cand o persoana este in cuplu sunt: nevoia de a se exprima, de a fi inteles, de a fi recunoscut, de a fi valorizat, nevoia de intimitate, de a crea si visa.
O.A.: Ce presupune nevoia de intimitate?
D.V.: Nevoia de intimitate se dezvolta foarte timpuriu in viata noastra.
Mai intai, exista o nevoie de intimitate corporala, legata de intregul nostru corp, foarte importanta pentru ca noi crestem si ne dezvoltam timp de 9 luni in corpul mamei.
Mai tarziu, apare nevoia sexuala, care se adauga nevoii noastre de intimitate. Nevoia de intimitate este o nevoie de a fi extrem de aproape de celalalt, are legatura cu nevoie simbiotice, iar mai apoi, cand crestem, se adauga aceasta parte de nevoie sexuala.
O.A.: Puteti sa dezvoltati nevoile pe care le are o persoana, la nivel social – prieteni, comunitate, colegi de serviciu?
D.V.: La nivel social, nevoile unei persoane sunt aproximativ aceleasi ca si cele din cuplu – mai putin nevoia de intimitate si cea de a crea si visa. Celelalte nevoi sunt prezente si in legatura cu prietenii si comunitatea din care o persoana face parte, insa sunt mai atenuate decat in cuplu si nuantate in functie de fiecare relatie in parte, de fiecare grup in parte.
O.A.: Cum gestionam cat mai eficient relatia de cuplu? Dar cea sociala?
D.V.: Cu cat de ne cunoastem mai bine si cu cat ne gestionam mai bine pe noi insine, cu atat vom reusi sa ne gestionam si relatiile cu ceilalti. Este de ajutor sa ne cunoastem pe noi insine, sa avem in jur oameni pentru suport si ghidaj, sa facem efortul de a ne descoperi pe noi insine, cu bune si cu rele.
O.A.: Ce fel de traume destabilizeaza modul in care noi relationam (cu ceilalti si cu noi insine)?
D.V.: Aici facem o distinctie intre traumele timpurii, care ne impiedica sa ne construim modalitati stabile de gestionare a relatiilor, si traumele care apar ulterior, atunci cand suntem la varsta adulta, care ne destabilizeaza si ne afecteaza relatiile cu cei din jur. Primele afecteaza construirea bazei insasi, cele din urma destabilizeaza relatiile cu cei din jur.
O.A.: Singuratatea poate fi asociată cu probleme, traume, suparari?
D.V.: Se poate ca singuratatea sa fie asociata cu probleme – si aici ma refer la nu la singuratatea ca alegere constienta a persoanei, ci la singuratate ca o consecinta a nevoilor simbiotice neimplinite sau ranite. Traumele nerezolvate pot duce la complicatii – dificultati in relatii, simptome, cresterea riscului de boala, diverse boli.
O.A.: Fiecare persoană isi rezolvă frustrarile si problemele in modul sau. Totusi, ce pasi ar fi de urmat pentru a trece peste o situatie dificila? O rezolvam mai bine impreuna sau separat?
D.V.: Raspunsul meu aici e simplu: intotdeauna impreuna, dar cu momente de separare, in sensul de momente in care luam decizii pe cont propriu, in care suntem autonomi. Relatiile bune pot stimula potentialul de vindecare pe care fiecare din noi il are in interior.
