Mascotele Mini, Max, Cutulache si Pisicuta se intalnesc astazi cu copiii din Oradea, unde caravana Minimax face un prim popas.
Echipat cu jocuri educative, ecrane imense, panouri interactive si multe jucarii, Autobuzul Magic pleaca in excursie alaturi de echipa Minimax si va petrece cate o zi in opt orase din tara.
Pe copii ii asteapta experimente interesante si jocuri din domenii precum stiinta, astronomie, biologie, mediu si cultura generala. In plus, cei mici se vor bucura de activitatile organizate in zona de joaca special amenajata si vor urmari desene animate ce vor rula permanent pe ecrane.
Mascotele de la Minimax pregatesc si mii de premii constand in carti pentru copii, jucarii si excursii in strainatate pentru intreaga familie.
Caravana Minimax ia startul astazi la Oradea, unde prichindeii sunt asteptati in Oraselul Copiilor, incepand cu ora 13.00. Maine, Autobuzul Magic va ajunge la Sibiu (Esplanada-Cazarma), sambata la Brasov (Centrul Civic), iar duminica la Bucuresti (Parcul copiilor, langa Palatul Copiilor).
Pe 1 iulie, caravana Minimax va ajunge la Braila (Esplanada Dunarii), pe 2 iulie la Galati (Esplanada Dunarii), pe 3 iulie la Constanta (Intrare Port 2) si se va incheia pe 4 iulie la Mangalia (Port turistic).
Mai multe detalii despre Caravana Minimax se gasesc pe www.minimaxro.tv.