Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Marie Curie” din Capitala a primit, din partea Ambasadei Japoniei, un ajutor nerambursabil de aproape 63.000 de euro. Cu acesti bani vor fi cumparate echipamente medicale moderne pentru Sectia de Chirurgie Pediatrica II a spitalului, unde sunt internati, anual, peste 1.500 de copii.
Potrivit noului proiect al Legii educatiei, statul va deschide fiecarui nou-nascut un cont educational de 500 de euro, anunta Mediafax. Reglementarea e cuprinsa si in proiectul Legii Educatiei Nationale, elaborat in septembrie 2009 in timpul mandatului Ecaterinei Andronescu. Potrivit acelui proiect, suma de 500 de euro se depunea intr-un cont de depozit, numit cont pentru … Continuă lectura „Copiii vor avea conturi deshise de stat”
Elevii din 90 de scoli din Romania pot aduce la scoala, incepand din aceasta luna si pana in iunie, aparate electrocasnice si electronice vechi, pentru a fi reciclate. Actiunea de colectare a DEEE-urilor se desfasoara in cadrul campaniei „Vanatoarea de monstri”, lansata de organizatia ECOTIC. In curtea fiecarei scoli participante la campanie vor fi amplasate containere … Continuă lectura „Vanatoare de monstri in scolile romanesti”
Traditionalul Targ de Florii va fi deschis la Muzeul Taranului Roman timp de trei zile, incepand de vineri, 26 martie, si pana duminica, 28 martie, cand vor fi sarbatorite Floriile. Curtea muzeului se va umple de olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar si tesatoare, cusatorese, impletitoare, incondeietoare, care vor expune cu mandrie … Continuă lectura „Atelier de hartie manuala si teatru de papusi la Targul de Florii de la MTR”
De mai bine de 10-20 de ani, numarul copiilor care sufera de obezitate este intr-o continua crestere, spune prof. univ. dr. Adrian Georgescu, membru al Academiei de Stiinte Medicale din Romania. Acesta a explicat, pentru PaginaMedicala.ro, ca „starea de nutritie a unui copil este fie normala, fie deficitara, si aici includem malnutritia, care candva era, … Continuă lectura „Tot mai multi copii din Romania au probleme cu greutatea”
Peste 5.300 de cadre didactice din judetul Buzau isi suspenda activitatea incepand de astazi si pana vineri, nemultumite de salariile prea mici si de neplata sporurilor si a drepturilor financiare castigate in instanta. Potrivit liderului Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Buzau, Ion Dobre, citat de Agerpres, in peste 200 de scoli din judetul Buzau nu se vor … Continuă lectura „Profesorii din Buzau nu mai intra la clase”
Ministerul Muncii ar putea accepta reducerea varstei de pensionare pentru femeile care au copii. Astfel, femeile care au crescut mai mult de trei copii ar putea iesi la pensie mai devreme cu doi ani, adica la 63 de ani, in loc de 65. Subiectul a fost discutat ieri la intalnirea dintre sindicalisti si reprezentantii Ministerului … Continuă lectura „Mamele ar putea iesi la pensie mai devreme”
Incepand de astazi, Zapa si Elfizonia se intalnesc din nou cu prichindeii din gradinitele din Bucuresti, pentru a le vorbi despre grupele de alimente si despre importanta meselor in familie si a exercitiilor fizice. Alaturi de cele doua personaje de la Radio Itsy Bitsy, copiii vor invata, jucandu-se, ce inseamna o alimentatie echilibrata si care … Continuă lectura „Itsy Bitsy reia turneul Alimentatiei Sanatoase”
Membrii Federatiei „Spiru Haret” au hotarat sa sustina declansarea grevei generale si boicotarea examenelor nationale, ca forme de protest fata de problemele din sistemul de invatamant. Nemultumiti de pierderea locurilor de munca, diminuarea veniturilor si pierderea unor drepturi consacrate de ani de zile in legislatie si contractele colective de munca, sindicalistii sunt de acord cu … Continuă lectura „Federatia „Spiru Haret” e de acord cu declansarea protestelor”
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus ca doreste implementarea, in scoli, a unui asa-numit „pachet verde”, prin care protectia mediului sa devina disciplina obligatorie. Pachetul verde, pe care Ministrul Borbely spune ca il va inainta Ministerului Educatiei, presupune nu doar predarea unor notiuni legate de protectia mediului, dar si organizarea de actiuni ecologice. Ministrul crede ca ar trebui … Continuă lectura „Protectia mediului ar putea deveni disciplina obligatorie in scoli”
Asociatia Telefonul Copilului a lansat proiectul „Suntem aici numai pentru a te asculta!”, adresat copiilor din opt judete din regiunea Moldova. Proiectul se va desfasura pana la sfarsiul lunii mai si isi propune sa identifice toate problemele cu care se confrunta copiii din Moldova. Astfel, in urmatoarele luni, copiii din judetele Galati, Bacau, Vrancea, Iasi, … Continuă lectura „Telefonul Copilului pentru copiii din Moldova”
71% dintre femeile din Romania prefera sa nasca pe cale naturala, arata un studiu realizat de Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Protectia Copilului (FONPC) si prezentat de „Gandul”. Exista totusi un procent in crestere al gravidelor care opteaza pentru nasterea prin cezariana, alegerea acestei metode fiind motivata fie de existenta unor afectiuni care o recomanda (27%), … Continuă lectura „Peste 70% din nasterile din Romania sunt naturale”
Copiii sunt invitati maine, intre orele 16:00 si 17:45, la patinoarul Mihai Flamaropol din Bucuresti, la Carnavalul Primaverii. Micutii sunt asteptati costumati cat mai haios, pentru a intampina primavara cu multa veselie si voie buna. Timp de aproape doua ore, cat va dura evenimentul, copiii vor avea parte de momente de muzica si dans, vor … Continuă lectura „Primavara incepe la patinoar”
Cartoon Network si Jetix au fost, in 2009, cele mai violente canale de desene animate din Romania, potrivit unui studiu realizat de CNA si UNICEF si prezentat ieri. In cadrul studiului „Reprezentarea violentei televizuale si protectia copilului” au fost analizate, in perioada 5-11 ianuarie 2009, continuturile violente din programele a 11 posturi tv. In ceea ce priveste … Continuă lectura „Un copil care se uita la desene animate poate vedea o scena violenta la fiecare doua minute de emisiune”
Sindicatele din educatie sunt hotarate sa continue protestele si spun ca ar putea merge pana la blocarea anului scolar si a examenelor nationale daca Ministerul Educatiei nu va gasi solutii pentru rezolvarea problemelor salariale si a disponibilizarilor din sistem. Liderii celor patru federatii sindicale din invatamant au avut astazi o discutie de peste trei ore … Continuă lectura „Dascalii se gandesc la blocarea anului scolar”
Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat, astazi, ca proiectul legii Educatiei este aproape gata, aflandu-se in stadiul ultimelor verificari. „Documentul va fi inaintat pentru o prima lectura in Guvern, dupa care va urma o luna in care vor avea loc dezbateri publice reale pe marginea acestui document”, a mai spus Funeriu. El a precizat ca … Continuă lectura „Proiectul legii Educatiei se afla in stadiul ultimelor verificari”
Programul pentru familii organizat in aceasta luna de Muzeul National de Arta al Romaniei isi propune sa prezinte copiilor de toate varstele cat mai multe ipostaze inedite ale feminitati. In cadrul programului, intitulat Cherchez la femme.., copiii pot descoperi femeia-muza, femeia-ideal de frumusete, femeia-regina, femeia-suflet al caminului sau femeia-copil – ipostaze ilustrate de foarte multe lucrari expuse in … Continuă lectura „Program dedicat eternului feminin la MNAR”
Intre 7 si 10 la suta din copiii din Europa si din Romania intampina probleme in a invata sa scrie, sa citeasca sau sa calculeze, insa foarte putini sunt diagnosticati corect. Acesti copii ajung adesea sa fie etichetati gresit de catre parinti si profesori ca avand un grad redus de inteligenta, cand de fapt ei ar … Continuă lectura „Foarte putini copii cu dislexie sunt diagnosticati corect”
La Galeria Dalles are loc, intre 12 si 21 martie, a X-a editie a Targului de carte, muzica, film si antichitati Kilipirim. Vizitatorii targului vor descoperi o bogata oferta de carte romaneasca si de import, jocuri logice si carti pentru copii, muzica si filme, obiecte de anticariat si numismatica si fotografii din secolul al XIX-lea. Discount-urile … Continuă lectura „Mega Kilipirim la Dalles”
Ministrii muncii si afacerilor sociale din statele membre ale Uniunii Europene au decis extinderea concediului parental de la 3 la 4 luni, pentru fiecare dintre parinti. Potrivit Agerpres, decizia trebuie pusa in aplicare de toate statele membre in termen de doi ani. Ramane la latitudinea fiecarui stat sa decida cum va fi platit concediul parental (integral sau … Continuă lectura „Concediu parental de patru luni”
« Anterior 1 … 574 575 576 577 578 … 592 Următor »