Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) organizează, pe 16 mai, o nouă ediție a jocului-concurs de limba română Poveștile Cangurului, adresat elevilor de clasa pregătitoare și clasele I-XII.
Concursul testează cunoștințele de limbă și civilizație, intuiția, logica și viteza de reacție, iar textele propuse sunt alese, adaptate și prescurtate astfel încât nivelul de înțelegere al acestora și complexitatea lor să fie corelate cu vârsta elevilor.
„Competiția este menită să dezvolte interesul copiilor pentru lectură și să-i convingă de importanța și frumusețea operelor literare. În cadrul jocului-concurs „Poveștile cangurului”, itemii sunt structurați în maniera subiectelor PISA și sunt contextualizați în universul apropiat copiilor. Testele conțin atât text literar cât și text funcțional. Participând la aceste concursuri, elevii își pot îmbunătăți competențele de comunicare în limba română,” declară Boris Singer, fondatorul Asociației IDEE.
Elevii pot susține testul pe baza subiectelor transmise către profesori și multiplicate în scoli sau tipărite în reviste, folosind foile de răspuns transmise de asociația IDEE. Ca alternativă, concursul se poate susține online.
În varianta offline, responsabilul de concurs (un profesor sau un părinte) se va ocupa de prezentarea, înscrierea elevilor și organizarea locală. Perioada de înscriere a elevilor se va încheia pe data de 6 mai 2025. După susținerea concursului, responsabilul va expedia prin colet poștal foile de răspuns completate de elevi, în termen de două zile lucrătoare de la data concursului.
În varianta online, părinții pot înscrie elevii individual, pe editurasigma.ro, iar înscrierea se poate face inclusiv în ziua susținerii concursului. De asemenea, înscrierile pot fi coordonate de către profesori, pe baza codului alocat școlii.
Vă invităm să consultați întregul regulament pe cangurul.ro.