Astenia de toamnă dă de furcă copiilor? Iată cum să-i ajutăm să-i facă față!

Trecerea de la un sezon la altul, schimbările bruște de temperatură, cantitatea mai redusă de lumină naturală, începerea școlii, presiunea pe care cei mici o pot resimți, toate îi pot bulversa aruncându-i într-o stare de moleșeală, de apatie, de neîncredere și de slăbiciune. Astenia de toamnă poate pune repede stăpânire pe noi, copii sau adulți, mai cu seamă dacă organismul nostru nu este pregătit să-i înfrunte capriciile. Soluții pentru a îmblânzi astenia de toamnă există. Este important să identificăm corect simptomele și să fim pregătiți pentru a preveni stări, ce odată ignorate, se pot agrava.

Invitată alături de Simona Dragomir în cadrul emisiunii sprijinită de Alinan de la Fiterman Pharma, medicul specialist pediatru Mihaela Niță ne oferă cele mai bune sfaturi care să elimine îngrijorarea noastră, a părinților, și să ne ofere un plan de bătaie bine pus la punct.

Urmărește aici discuția medicului Mihaela Niță cu Simona Dragomir.

Cât mai mult timp petrecut în aer liber

Copiii au nevoie să stea la aer. Să se bucure de natură și de bucuriile pe care aceasta ni le oferă. Să participe la activități care să le stimuleze mintea, creativitatea, să-i facă dornici de cunoaștere. Să-i atragă și să-i facă curioși. Căci, odată mintea ocupată cu lucruri ce-i entuziasmează, piere plictiseala, tristețea este alungată, iar gândul bun îi însoțește în permanență. Ba chiar și atunci când viroze ușoare îi atacă, nu-i bine să-i lăsăm să lâncezească în casă.

“Atâta vreme cât starea generală este bună, copiii pot ieși afară. Nu ne speriem de mici viroze și nici nu transmitem acest sentiment copiilor. Atenție, ocolim aglomerația, grupurile de copii. Facem plimbări ușoare, ne bucurăm de natură și încercăm să facem cu ei activități care să le facă plăcere și care să le stimuleze curiozitatea și dorința de joacă”, explică medicul specialist. Căci, spune acesta, zâmbetul, bucuria, o minte în căutare de frumos și de lucruri vii, energice pot fi unele dintre cele mai bune remedii.

“Trebuie să profităm de soarele acesta călduț și atât de plăcut, de frunze, de flori, de absolut tot. Să petrecem timp de calitate cu copiii noștri și să încercăm să le oferim modele demne de luat în seamă. Cu cât stăm mai mult afară, cu atât ne asigurăm că cei mici vor fi mai activi și mai sănătoși. Mai ales că timpul petrecut în fața ecranelor este redus, crește pofta de mâncare, iar somnul poate să devină foarte odihnitor”.

Așadar, vreți ca cel mic să fie vioi, interesat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său, atras de lucruri noi și interesante, care să nu îl lase să cadă pradă asteniei de toamnă?

  • Pentru început, asigurați-vă că beneficiază de o alimentație variată, bogată în vitamine și nutrienți. Fructele și legumele de toamnă sunt minunate, iar piețele abundă în astfel de produse. Iar de vreți să-l determinați să încerce cât mai multe dintre ele, mergeți împreună la cumpărături. În piață. Lăsați-i să guste din fiecare, să aleagă produse, sa le miroasă, oferiți-i bucuria de a participa la alegerea produselor pe care le va consuma. Ba mai mult, învățați-i să citească eticheta și să evite produsele procesate. Cu cat mai puține ingrediente pe etichetă, cu atât produsul are mai multe șanse să fie unul de calitate.
  • Reduceți cantitatea de zahăr. Dulciurile nu fac decât să-i agite, le scad puterea de concentrare, iar unii copii devin chiar agresivi. Așadar, moderație în toate. “Efortul trebuie să fie al întregii comunități, părinții trebuie să înțeleagă că pachețelele pe care le pregătim pentru școală sau grădiniță trebuie să conțină ingrediente sănătoase, fără prea multe dulciuri”, este de părere medicul pediatru.
  • Implicați-i în pregătirea mesei. Chiar dacă sunt micuți, pot să curețe fructele, să le felieze și chiar să facă o salată, de exemplu. Ba mai mult, puteți să preparați împreună pizza, mult mai sănătoasă și mai bogată în ingrediente. Asigurăm în acest fel o hrană sănătoasă, dar și timp de calitate petrecut cu copilul nostru.
  • Sportul nu trebuie să lipsească din programul copiilor. Orice tip de mișcare, de la plimbări în natură până la practicarea propriu-zisă a unui sport, este binevenită. Elimină stresul și întărește organismul. Iar exemplul personal trebuie să fie extrem de puternic. Renunțăm la mașină ori de câte ori putem și apelăm la bicicletă. Alergăm prin parc, mergem la bazin, jucăm tenis. Nimic nu trebuie să ne stea în cale, când vine vorba de menținerea sănătății fizice și psihice.
  • Atenție la calitatea somnului! Dacă se trezește obosit, fără vlagă, nu poate să facă față efortului, musai trebuie luate măsuri. Un copil, mai ales cel mic, are nevoie de 9-10, chiar 11 ore de somn, pentru ca a doua zi să fie în formă și să poată face față tuturor activităților în care este implicat. Copiii trebuie să aibă un tonus ridicat. Să fie activi și plini de viață. Stările de tristețe, de depresie, de anxietate nu sunt proprii lor. Astfel că, pe lângă asigurarea unei alimentații sănătoase, a orelor de somn, trebuie să ne îngrijim și de emoțiile, de sentimentele copilului, să-i asigurăm un mediu calm și blând, să fim atenți la nevoile lui.
  • Să apelăm la suplimente alimentare naturale! Simțim adesea că suntem doborâți de refuzul copiilor de a mânca, speriați de lipsa lui de apetit și de energie. Începem astfel, să ne simțim vinovați, frustrați, mereu agitați, ajungem să învinovățim copilul și să-l certăm pentru stările pe care le are. “Total greșit”, ne spune medicul specialist. ”Trebuie să acordăm credit simptomelor copiilor. Ele pot semnala probleme asupra cărora trebuie să ne aplecăm. Până să ajungem la medic pentru a-i face un set de analize, este bine să încercăm un supliment alimentar. Unul de calitate, care are la bază ingrediente naturale, ce și-au dovedit eficiența în timp. Să nu uităm că bunicii noștri apelau la florile de tei, de mușețel, iscusite în a ne calma și a ne relaxa. Acum, ne putem folosi de siropuri special create pentru copii, care au la bază un extras standardizat, mult mai eficient, mai controlat și mai concentrat”, explică specialistul.

Alinan® Sirop de liniștire este un preparat obținut din extracte naturale standardizate, cu proprietăți calmante. Este special creat pentru copiii agitați, ce au treziri nocturne frecvente și care adesea acuză și probleme digestive. Prin ingredientele sale active, ajutăm și la relaxarea sistemului nervos. Florile de tei, de mușețel și de melasă oferă copilului o stare de liniște, de bine. Se întâmplă adesea, să fie un simptom psihosomatic. Copilul manifestă ceea ce îi e greu să spună. Corpul lui îi transmite că ceva nu este în regulă. Așa ajunge, din pricina emoțiile pe care le simte și pe care nu le poate verbaliza sau gestiona, să aibă stări de voma, dureri de burtă. Se întâmplă adesea, ca în apropierea unui test la școală, din cauza emoțiilor puternice, copiii să simtă o stare de rău. Stresul scade imunitatea. Trebuie să ținem cont de emoțiile copilului, să-i înconjurăm cu multă dragoste, atenție și grijă și să venim cu un supliment care sa-i ajute să se relaxeze și să se liniștească.

Alinan Atenție și concentrare este un alt sirop la care putem apela când observăm că cei mici sunt într-o perioadă stresantă, cu examene, supuși unei presiuni prea mare pentru ei. Putem să-i ajutăm, este de părere specialistul, cu un supliment ce are la baza un complex de vitamine B și Magneziu, o combinație ce potențează efectul dorit. Produsele Alinan de la Fiterman Pharma, sub formă de Sirop de liniștire și Sirop pentru Atenție și concentrare sunt special create pentru copii, testate clinic, având efecte spectaculoase. Combinația unică de vitamine din complexul B și magneziu din săruri ușor absorbabile, special conceput pentru a asigura buna funcționare a sistemului nervos la copii, conținută de siropul Alinan Atenție și concentrare ajută la creșterea capacității de atenție și concentrare, reduce agitația și emotivitatea, oboseala și extenuarea. Este bine tolerat și ușor de administrat la copii, începând cu vârsta de 1 an.

Așadar, să răspândim veselie în jur, să fim atenți la nevoile și preocupările copiilor noștri și să-i ajutăm, susținându-le sănătatea cu hrană diversificată, mișcare, voie bună și suplimente de calitate, care să-i ajute să fie în formă, departe de anxietăți, depresii și stări de apatie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s