Astazi incep probele scrise la bacalaureat

Absolventii de liceu sustin astazi prima proba scrisa a examenului de bacalaureat, la Limba si literatura romana, urmat maine de testarea la Limba si literatura materna.In 29 iunie elevii vor sustine proba obligatorie a profilului, iar in 1 iulie proba la alegere a profilului si specializarii.

In 3 iulie vor fi afisate rezultatele, in 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestatii, care vor fi rezolvate in 5 – 7 iulie, urmand ca in 8 iulie sa fie afisate rezultatele finale.

Pana acum, elevii au sustinut proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana (6-8 iunie), cea de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna (8-10 iunie), proba D de evaluare a competentelor digitale si cea de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala (20-23 iunie).

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, afirma, in 6 mai, ca la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia si avertiza ca „daca altii nu vor fi vigilenti”, ce s-a intamplat in vami se va intampla si in educatie.

Masurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost anuntate de ministrul Funeriu in 24 mai. Demnitarul spunea ca aceste masuri au fost sporite si ca cei care copiaza vor fi si mai drastic sanctionati, urmand sa fie eliminati si sa primeasca interdictie de a participa la doua sesiuni ulterioare.

Astfel, un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru ca a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 si nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul sa se inscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.

Ministerul Educatiei a instituit, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru semnalarea tuturor tentativelor si cazurilor de potentiala fraudare.

Sursa: Romania Libera


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s