Astazi are loc titularizarea

Peste 38.000 de candidati sustin astazi examenul de titularizare.

Timp de patru ore, cadrele didactice trebuie sa rezolve subiecte din materia de specialitate si din metodica predarii.

Aproape toate salile de examen au camere video, aceasta masura luandu-se chiar si in judetele unde nu a existat supraveghere video la Bacalaureat.

Numarul posturilor titularizabile este 4.471, iar al celor vacante dar netitularizabile este de 42.731.

Conform Ministerului Educatiei, cele mai cautate discipline sunt: educatoare, institutori/invatatori, limba si literatura romana, limba si literatura engleza, educatie fizica, matematica, psihopedagogie speciala, istorie, geografie.

Rezultatele se afiseaza la sediul institutiei de invatamant unde s-a desfasurat concursul, in 18 iulie. Contestatiile se depun pana in 19 iulie, ora 17.00, iar afisarea rezultatelor finale are ca termen data de 21 iulie.

Repartizarea, care se desfasoara in doua etape, se incheie in 29 iulie 2011.

Candidatii care vor obtine medii peste 7 sunt titularizabili, chiar daca la momentul promovarii concursului nu exista catedre libere. Ei vor putea ocupa un post la repartizarea publica.

Cei care au promovat concursul de titularizare 2011 cu medii peste 7 si nu gasesc o catedra in specialitatea aleasa pot ocupa un post de suplinitor, pana la eliberarea unei catedre.

Sursa: Evz.ro


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s