Pe 1 august se dă startul concursului Viață în plastic – reciclează și transformă în artă, organizat de echipa mini-festivalului urban Grădina cu Artiști, ce își propune să promoveze reutilizarea creativă a materialelor reciclabile din plastic și transformarea lor în lucrări de artă cu utilitate pentru spațiul public.
Artiștii din toată țara se pot alătura celei de-a 35-a ediții a evenimentului, până pe 15 septembrie, iar lucrările selectate în urma jurizării vor face parte dintr-o expoziție temporară care va putea fi văzută între 7 și 16 octombrie, în parcurile Ioanid și Grădina Icoanei din Sectorul 2 București.
Viață în plastic – reciclează și transformă în artă provoacă artiștii profesioniști sau amatori la realizarea unor lucrări sau instalații outdoor, folosind materiale reciclate din plastic (PET-uri, recipiente din plastic, dopuri, etc).
Concursul face parte dintr-o serie de activități creative organizate cu ocazia celei de-a 35-a ediții a Grădinii cu artiști, eveniment ce promovează de 11 ani creația artistică, arta, artizanatul, tinerii artiști și petrecerea timpului liber în mediul urban, în aer liber, în mijlocul naturii.
Înscrierea la concurs se face între 1 august și 15 septembrie prin trimiterea schiței lucrării, a zece fotografii cu exemplificarea materialelor ce vor fi folosite sau chiar cu lucrarea în sine și o scurtă descriere a conceptului acesteia (aceasta trebuie să cuprindă detalii despre concept, detalii tehnice precum dimensiuni, tehnici utilizate în realizarea sa, materiale utilizate, modalități de montare etc), însoțite de formularul de înregistrare completat cu datele autorului/a echipei la adresa office@creativearts.ro sau completând informațiile direct pe www.gradinacuartisti.ro.
În perioada 15 – 30 septembrie, un juriu format dintr-un reprezentant al Universității de Arte București, un reprezentant al Ordinului Arhitecților din România și doi reprezentanți ai Grădinii cu Artiști vor analiza lucrările prin intermediul schițelor și a fotografiilor trimise la înscriere, selectând cele mai bune 6 lucrări pe fiecare categorie (lucrări mici, între 1-5 m și lucrări complexe/instalații cu dimensiuni de peste 5 m). Fiecare dintre cele șase lucrări va fi punctată în vederea alegerii celor trei lucrări finaliste care vor fi și expuse la evenimentul Grădina cu Artiști.
Se vor oferi 4 premii cu valoarea totală de 3.000 euro, contravaloarea in lei, astfel: Lucrări de artă: premiul I –700 euro și premiul II-300 euro , contravaloarea in lei, pentru lucrări mici, între 1-5 m și Instalații: premiul I- 1500 euro și premiul II – 500 euro.
Aflat în cel de-al 11-lea an și la cea de-a 35-a ediție, Grădina cu Artiști este cel mai relaxat și relaxant mini-festival urban ce oferă bucureștenilor o variantă educativă și creativă de a-și petrece timpul liber în mijlocul orașului, în natură. Grădina cu Artiști aduce cultura în mijlocul naturii, acolo unde sunt oamenii și vine cu o alternativă la petrecerea timpului liber prin muzică, dans, pictură, teatru și alte arte.
Grădina cu Artiști aduce în atenția publicului artele și lucrul manual ca hobby-uri ce dezvoltă creativitatea și imaginația tuturor și promovează reciclarea creativă a deșeurilor și transformarea lor în lucrări de artă ce înfrumusețează spațiul public. Totodata, proiectul promovează și susține debutul și lucrările tinerilor artiști români.
Evenimentul din luna octombrie va avea loc în parcurile Grădina Icoanei și Ioanid din București și este structurat în cinci zone distincte: Zona scenei, unde se desfășoară spectacole de teatru pentru copii, concerte sau prezentări, Zona de Food, Expoziția, ce va prezenta publicului larg lucrările și instalațiile câștigătorilor, dar și a celorlalți participanți la concurs, Zona atelierelor de creație ce pune față în față artiștii cu publicul pasionat de artă și Zona expozițională, ce aduce împreună și susține comunitatea artiștilor și artizanilor locali. Intrarea la mini- festival este liberă iar programul complet va fi disponibil în curând pe gradinacuartisti.ro.
Proiectul Grădina cu Artiști, ediția cu numărul 35 este finanțat de Primăria Sectorului 2 prin Legea 350/2005 iar concursul este organizat în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte București (UNARTE) și Ordinul Arhitecților din România (OAR).