Aparatul de aerosoli

„Aparatul de aerosoli sau nebulizatorul, cum i se mai spune – se dovedeste destul de util atunci cand cel mic raceste. Iar cei mai multi copii racesc foarte des in primii ani, unii chiar si de 6-10 ori pe an. Fetita noastra nu a racit chiar atat de des in primul ei an, dar 3 raceli tot a experimentat pana acum. Iar prima data a fost la doar o luna si jumatate. Atunci am aflat ce este si la ce foloseste un aparat de aerosoli, si tot atunci am descoperit ca mai toti prietenii mei cu copii il foloseau intensiv in sezonul rece.

Ce este, de fapt? E un aparat nu foarte mare, depinde de model, care transforma diverse substante medicamentoase in vapori. Acestia ajung, prin inhalare, in caile respiratorii si chiar in plamanii copilului. Si din cate am observat facandu-i aerosoli fetitei mele, e o metoda foarte eficienta de a trata racelile. In plus, o “sesiune” de aerosoli dureaza doar 10-15 minute si nu presupune nimic dureros, desi noua ne-a fost foarte greu sa-i facem copilului aerosoli fara sa planga. Faptul ca trebuie sa stea cu o masca pe nas si sa inhaleze un abur nu au incantat-o deloc, astfel ca i-am administrat aerosolii prin somn.”

Georgiana, mama de pici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s