„Gorgova” nu este doar o localitate in inima Deltei, nu este doar un lac unde isi arunca unditele pescarii impatimiti, ci este si porecla solistului de la Taxi, Dan Teodorescu. Am gasit pe net informatia, asa cum nu a reusit sa o faca Dan Teodorescu insusi, pe vremea cand a fost potcovit cu porecla asta, dintr-un simplu motiv: pe vremea copilariei lui nu exista internet.
R: Cum te-ai defini daca stai sa te gandesti la copilaria ta? Slab, obraznic, cuminte, silitor – in trei atribute.
D: Singurul atribut care imi vine in minte este fericit, am avut o copilarie extraordinara. Am si am avut niste parinti nemaipomeniti, care n-au mai stiut ce sa-mi faca sa-mi fie bine. In primul rand, am fost un copil fericit, nu am nicio scuza daca ma duc la psiholog, daca am vreun esec in momentul asta sau vreo frustrare. Tot ce gresesc si am mai gresit pana acum si probabil voi mai gresi in continuare mi le asum in intregime, totul. Nu pot sa ma raportez la copilarie, imi pare foarte rau, cateodata mi-as dori sa spun ca din cauza asta sunt cateodata mahnit, ei bine, nu, am avut o copilarie nemaipomenita si le multumesc parintilor mei pentru asta.
R: Hai sa incercam sa zugravim un tablou al blocului sau al casei unde ai copilarit tu.
D: Am copilarit in spatele blocului P8, exista si acum, intre Bucur Obor si Liceul „Iulia Hasdeu”. Atunci mai era nisip si iarba in spatele blocului si copiii se mai puteau juca. Acum sunt niste parcari, evident legale, nici nu as pune problema ca sunt ilegale. Copiii se pot juca pe asfalt in continuare. Si acolo ne jucam cu cowboys si cu indieni. Nu am mai vazut figurinele acelea din plastic in ziua de azi. Ale mele sunt sigur pe undeva, acasa la parintii mei. Faceam si cate un tunel, castele, cazemate, metereze, jucam „V-ati ascunselea”, ne jucam cu mingea „Gropite”, jucam „Finante”cu fetele de la cutiile de chibrituri. Cine avea chibrituri poloneze sau unguresti era deja super tare. Daca venea unul cu un chibrit nemtesc sau frantuzesc, facea cat 50-60 de fete de chibrit facute la Gherla.
R: Sa explicam putin jocul, copiii din ziua de azi nu cred ca stiu, si eu il jucam cand eram mica, „cartonase” il numeam noi.
D: Da, noi ii spuneam „Finante”, eram mai elevati. Puneam fiecare cate o fata de chibrit, daca venea vreunul cu o fata nemteasca conta cat pentru zece jocuri. Cert e ca dadeam cu niste bucati de smoala, de piatra sau cu marmura, sa alunece foarte bine si care lua gramada, le lua, lua finantele. Era „taca” daca dadeai in piatra celuilalt. Jucam „Capra”, „Leapsa”, „Tarile” sau ceva de genul asta, „Tara, tara vrem ostasi”, „Lapte gros”- acestui joc ii datorez in mare parte discopatia de astazi. Jucam foarte, foarte prost fotbal, dar eram o piesa de rezistenta pentru ca toti ma vroiau fundas – eram mic, gras, trecea mingea de mine, dar nu trecea omul. Faultam ingrozitor, habar nu aveam sa joc, dar faultam glorios.
R: Uite, ai spus cuvantul gras, eu nu mi te imaginam gras la vremea copilariei si vreau sa te intreb daca faceau poante copiii din cauza asta.
D: Nu, poantele erau cu ochelarii, bineinteles – port ochelari din clasa I. Eram „aragaz cu patru ochi”, „lentila”, in orice caz eram „ochelaristul” – era suficient.
R: Si cand a aparut „Jurnalul adolescentului miop” aveai o consolare, in sensul ca nu erai singurul „ochelarist”?
D: Da si deja puteam sa fiu celebru…
R: Anul nasterii – ’70 sau ’71?
D: Foarte aproape de ’70 si de ’71, mai exact ’65.
R: Am vrut sa localizez ca sa stiu daca ai trecut si tu prin criza aceea de dulciuri, cand doar de Craciun se aduceau banane, portocale, ciocolata chinezeasca si pentru toate acestea trebuia sa se stea la rand.
D: Aveam o vecina care avea „pile” la o casa de comenzi si mancam chiar si compot de mandarine.
R: Si alune?
D: De alune nu-mi amintesc, dar stiu ca mancam mandarine „la conserva”, ceea ce era o mare smecherie pe vremea aceea. Atunci am baut si Pepsi… Cand eram in clasa a V-a am mers sa-l colindam pe Ceausescu. Eu eram „urator”. Am repetat cu totii saptamani si luni de zile ca sa iasa bine. Nu mai faceam ore. Eu aveam de spus doar :”Ia mai manati mai flacai/ Sa se-auda-n munti si vai/ Hai, Hai !”.Eram imbracat in costum popular si foarte gras. Repetam tot timpul, iar in pauza dintre repetitii primeam ciocolata, „Kandia”, bineinteles, foarte mult Pepsi si Cola; si-acum parca le simt gustul…
R: Ai avut siret sau snur de comandant de grupa, de detasament sau de unitate?
D: Am fost comandant de detasament cam 3-4ani. Nu stiu cate note de 9 am avut in scoala generala, dar stiu ca eram un tocilar ordinar.
R: Nu pot sa cred! Si gras si tocilar!
D: Nu, mi-am revenit. In clasele a-VII-a si a-VIII-a eram o.k. Pana atunci insa am avut premiul I in fiecare an, cu coronita.
R: Cred ca ai fost un baiat tare iubit de fete – ochelarist, gras si silitor. Cum era?
D: Da, sigur, eram idolul fetitelor. Liceul m-a „format”… Acolo am invatat foarte multe… lucruri urate, desigur si am ajuns omul care sunt azi.
R: Vacantele de vara unde le petreceai? Mergeai la bunici sau ramaneai in Bucuresti?
D: La bunici am mers ani de zile, intr-un sat de langa Craiova, Murgas se numea. Stateam cu matusa mea, sora mamei, si cu unchiul meu. Tin minte ca eram foarte suparat pe ei pentru ca nu ma lasau sa ma urc in nuc. Eram prin clasa a-IV-a. Suparat cum eram, mi-am luat bicicleta, am iesit din curte si-am plecat. Le-am spus ca plec la mama la Bucuresti. Erau doar 250 km, ce mare lucru! Am mers aproape 1 km si am ajuns in dreptul casei unor alte rude, care erau la poarta. M-au intrebat unde plec si le-am povestit tot. Mi-au spus ca nu pot pleca la Bucuresti nemancat, asa ca am intrat in casa, am mancat si pana au venit sa ma ia acasa, mi-a trecut supararea. N-am mai plecat, ceea ce demonstreaza ca nu numai drumul catre inima unui barbat trece prin stomac, ci si chiar drumul catre inima unui baietel trece tot prin stomac. Deci am mancat si mi-a trecut.
R: Vrei sa vorbesti de prietenii cu care faceai nazbatii?
D: Da, erau multi la bloc: Cornel, Radu – Radu e prin Canada acum si cred ca a plecat si Cornel dupa el – apoi Iulian, director acum la o mare firma de telefonie mobila. Toti au ajuns bine, numai eu… dar sunt mandru ca am copilarit impreuna.
R: Nu se stie niciodata, poate ca ajungi si tu director la o companie de telefonie mobila..
D: Lasa, macar telefonie fixa…[page]
R: Aveai profesori pe care-i sicanai la ore sau erai un model la scoala?
D: Nu-mi permiteam sa sicanez. In scoala generala aveam o diriginta careia ii spuneam”Leoaica” si asta spune totul. Era foarte dura. Imi amintesc de un cenaclu literar la care participam, am montat si o piesa legata de rascoala de la 1907. Tin minte ca am luat de acasa pusti, mitraliere chinezesti cu laser si ma mir astazi ca atunci profesorii nu realizau faptul ca taranii erau „impuscati” de soldati atunci, in 1907 cu astfel de pusti. Ma surprinde… Montam piese de teatru si in clasa a-II-a si a-III-a. Jucam „Tanta si Costel” in fata clasei. Eram in acelasi timp si regizor si „Costel”.
R: Sa nu-mi spui ca tot tu ai asigurat si coloana sonora.
D: Nu! Pe vremea aia cantam, de fapt „lalaiam”, ca si acum. Prima chitara am primit-o de la tata cand eram in clasa a-IX-a si asa s-a ales praful de toata ingineria mea. Bine, am ajuns si inginer, dar sunt o rusine dupa cum declar de fiecare data cand am ocazia. Sunt o rusine pentru si printre ingineri, odata cu chitara aia s-a terminat totul. Mai tarziu am facut greseala sa-mi cumpar si clape, in sfarsit…
R: Te-ai gandit vreodata sa compui versuri legate de copilaria ta?
D: Nu, chiar nu m-am gandit. Este senzational! Nu m-a intrebat nimeni asta niciodata!
R: Asta pentru ca esti genul protestatar in mesajele pe care incerci sa le transmiti. Asa consider eu, nu stiu, poate gresesc si probabil n-ai ce protesta din copilaria ta. Poate ti s-a parut absolut normal ce ti s-a intamplat in copilarie.
D: Poate ca da, desi stiu ca nu e intotdeauna asa pentru toti copiii din pacate, dar nu sunt protestatar, sa lamurim chestia asta. Acum urmeaza sa lansam albumul „Romantica”, deci am terminat cu politica, protestele si satira.
R: Povesteste-mi de chitara. Ai zis ca in clasa a-IX-a ai primit-o. Cum ti-a venit dorul de cantat?
D: Pai, atat mi-a trebuit: sa am o chitara si apoi am invatat un acord de la unul, un acord de la altul…
Cantam cu un coleg de clasa, cu „Cartof”, pe terasa.
R: Porecla ta care era?
D: Uite, n-am mai spus-o niciodata, e in premiera: porecla mea era „Gorgova”.
R: De la ce?
D: Nu stiu. Asa mi-au spus. Nu stia nimeni de la ce vine. Am descoperit apoi, chiar daca nu aveam internet, ca Gorgova este un loc in Romania, o strada care-mi purta numele. Ma strigau: „Bai, Gorgova!”
R: Are o sonoritate interesanta, poate o vei folosi in versurile tale, atunci cand vrei sa vorbesti despre copilarie. Povesterai ceva de „Cartof”, spuneai ca incercati acorduri impreuna.
D: Cantam cu el „Police” la chitara. El era Sting cu bas-ul si eu eram Sting cu vocea. Amandoi eram Sting.
R: Daca ar fi sa vorbesti de modele sau de persoane care au insemnat ceva pentru tine, de cine ai povesti, din copilarie?
D: Erau mai multi: era un profesor cu care m-am mai intalnit de atunci, Joel, care nu apartinea acelor vremuri… Sper sa fie si azi profesorii la fel. Parca erau din alt film, din alta tara: erau total relaxati, toba de carte si nu erau agresivi in a-ti spune totul. Invatam atunci de rusine. Erau profesori nemaipomeniti, erau niste valori, ca de exemplu d-na Rosianu, profesoara de filosofie. Am avut noroc de profesori. Cred ca ei au fost modelele mele.
R: Dac-ar fi sa faci schimb cu un copil din ziua de azi, de ce-ai profita?
D: De jocuri. Eu citeam carti cu povesti si nu-mi pare rau, dar ce m-as juca acum cu „Play Station” nu stiu care, 2 sau 3, „Game boy”, computer… Asta nu inseamna ca nu ma pot juca si acum, dar imi trebuie o scuza totusi.
R: Ce fel de muzica ascultai pana la liceu?
D: Beatles, Boney ‘ M si Abba.
R: Si dupa? Ai flirtat un pic cu Sting.
D: Da, apoi ascultam Police, New Wave, Jethro Tull, muzica de negri… Am ajuns in alte sfere. Aveam un coleg al carui frate aducea discuri din America… faceam auditii, vedeam filme la video in ‘ 79. Mai ascultam Tears for Fears, Ah-ha si alte trupe la moda de atunci.
R: Muzica romaneasca, nimic?
D: Parca piesele comerciale de atunci erau mai putin comerciale decat acum. Muzica romaneasca? Ascultam Rosu si Negru, Mondial, Phoenix.
R: Care sunt cartile pe care ti le amintesti din copilarie?
D: 1001 de nopti, desi nu cred ca sunt niste povesti pe care trebuie sa le citesti cand esti mic. Imi amintesc faptul ca aveau niste scene destul de… erotice pentru varsta mea.. Am citit Povesti nemuritoare, Jules Verne, Marc Twain – Aventurile lui Tom Sawer si Huckleberry Finn, Ciresarii. Am facut prostia sa o recitesc acum, dar va sfatuiesc sa nu va intoarceti la cartile din copilarie, pentru ca eu unul am avut un gust amar recitind Ciresarii. Este o carte senzationala, dar recitindu-o mi-am dat seama ca e doar pentru copii si am fost dezamagit.. Pe scurt: cititi Capitan la 15 ani atunci cand aveti 15 ani, nu mai tarziu. Sau chiar la 14 sau la 12 ani, avand in vedere cat de emancipati sunt copiii din ziua de azi.
R: Winettou?
D: Da, Winettou, da, si Ursii Grizzly, Colt Alb, Toate panzele sus, Ultimul mohican…
R: De televizor ce-ti mai amintesti? Care erau programele pe care le urmareai? Stiu ca erau impregnate cu osanale aduse partidului, dar exista totusi ceva in week-end.
D: A fost o perioada in copilaria mea in care mai misca televiziunea si vedeam Aventurile delfinului Flipper si Comoara din cele 13 case. Parca erau duminica dimineata. Priveam disperat.
R: Desenele? Albumul duminical?
D: Da, categoric. Erau desene animate cu Mihaela in fiecare seara, inainte de Telejurnal.
R: Ce sa-ti zic? Iti multumesc pentru ca ai acceptat sa facem acest interviu.
D: Si eu va multumesc si pentru cele doua intrebari care nu mi s-au mai pus pana acum – cea cu porecla mea din liceu si aceea cu versurile legate de copilaria mea. Este extraordinar, multumesc! Si… m-ai rascolit asa, putin, si cred ca daca am mai sta inca vreo 5-6 ore as mai spune ceva, dar e bine ca timpul nu ne permite, ca poate as mai spune alte prostii…
