R: Adelin Petrisor este reporter de eveniment si toata lumea stie ca acolo unde arde ceva, sare si Adelin ca sa vada despre ce e vorba. As fi vrut sa-mi spui despre locurile unde ai copilarit. Inteleg ca nu in Bucuresti.
A: Nu, am copilarit in orasul Buzau, in centru. E altfel decat in Bucuresti, mult mai multa liniste, oamenii nu se grabesc chiar atat de tare, insa, zic eu, nu sunt diferente majore legate de ce se-ntampla in curtea scolii, ce se-ntampla in curtea casei… Copiii se joaca la fel, sau cel putin se jucau la fel ca si-n Bucuresti pe atunci. Am avut o copilarie frumoasa, desi pe atunci erau jucarii urate si putine, trebuia sa ai pile la magazin ca sa gasesti jucarii frumoase, facute in China. Insa am avut o copilarie frumoasa pentru ca am avut prieteni multi, am avut parinti care au avut grija de mine, am avut veri multi cu care m-am jucat. Poate ca a fost trist c-am fost singur la parinti, insa am avut veri care mi-au fost aproape ca si fratii, stateau tot timpul acasa pe la mine sau eu stateam pe la ei, a fost bine.
R: Ai copilarit la bloc sau la curte?
A: La bloc am copilarit si cred ca a fost mult mai bine, pentru ca pe scara noastra erau multi copii, vreo douazeci, si eram apropiati ca varste. Faceam tot felul de nazbatii, ne “dadeam” cu bicicletele, cum ziceam noi, la un moment dat mi-aduc aminte ca am cocotat bicicletele pe un gard de beton inalt de 2 metri si lat de vreo 40-50 cm, sa vedeam cine merge mai mult in echilibru. Un coleg de-al meu, un prieten de la bloc si-a rupt mana si-atunci am renuntat.
R: Sporturi extreme, de pe-atunci. Acum inteleg ca esti pasionat de motoare?
A: Da, imi plac motoarele.
R: Dar cu bicicleta pe gard, tu cat ai reusit sa mergi?
A: Am mers destul, dar m-am speriat in momentul in care a cazut unul dintre prieteni. Insa mergeam bine de tot. Era gardul Episcopiei si era facut in asa fel incat sa nu poata sari copiii, pentru ca aveau o livada de ciresi si ne duceam si furam… si-atunci gardul era ca la o cazemata si am crezut ca e destul de lat ca sa mergem cu bicicletele. Erau bicicletele “Pegas”, cu sa lunga, nu stiu daca iti mai aduci aminte.
R: Ba da, si cu coarnele de-alea ciudate.
A: Da, si cu roata din spate mai groasa, era o chestie…
R: Da, nu e ca-n ziua de astazi cand gasesti nu stiu cate tipuri de marci…
A: Cu toate astea, te puteai distra foarte bine si-atunci. Aveam copii saraci in bloc care-si faceau singuri jucariile.. La televizor, aveam doua ore de program. La un moment dat, pusti fiind, am fost privilegiat, pentru ca aveam video si mai chemam prietenii la mine, insa nu stiu daca televizorul este chiar foarte bun pentru un copil. Am prieteni care au copii care se uita ore in sir la televizor. Nu stiu daca e chiar bine.
R: Nu, eu il consider un avantaj al copilariei noastre, faptul ca nu am avut atat de multe ore de stat la televizor, am avut timp mai mult de joaca pe-afara, de cunoscut natura, de pus mintea la contributie, ce jocuri sa mai inventezi, ce nazbatii sa mai faci.
A: Citeam, mai mult… De exemplu, cand am citit “Ciresarii”, stiu ca eram terminat. Mi-ar fi placut sa iau si eu parte la tot felul de expeditii ciudate. Am citit “Winnetou” si mi-ar fi placut sa traiesc in preerie si sa fi fost Old Shutter Hand, daca nu chiar Winnetou… Stiu ca ma duceam vara la bunica din partea mamei, undeva la tara, la vreo 40 km de Buzau si, cu un var foarte bun, de varsta cu mine, ne faceam arme din lemn, dar sa nu va imaginati ca aratau ca niste pistoale-mitraliera, insa ne jucam de-a “nemtii si romanii” si ne faceam tot felul de arme. Pentru adulti era mult mai complicat sa traiasca pe vremea lui Ceausescu. Noi nu cred c-am constientizat toate greutatile acelor ani, iar eu am avut bafta ca la revolutie aveam 13-14 ani, deci nu mi-am dat seama.
R: Spuneai mai inainte de vacantele de la bunici. Ce iti place sa mai faci cand ajungi acolo, din nou, la sat?
A: Ajung foarte rar. Cred ca in ultimii trei ani am fost o data sau de doua ori, din nefericire. Imi place sa stau, ca e foarte multa liniste, de jucat nu ma mai joc decat cu cainele meu – am un ciobanesc german acolo, Jimmy il cheama. Dar in rest n-am mare lucru de facut si tocmai de-asta imi place acolo, ca n-am ce sa fac. Stau si ma mai uit la stiri, bineinteles, din cand in cand, ca nu se poate altfel.
R: Esti dependent.
A: Asta mi-e meseria. Castig din asta si imi place sa lucrez la Stiri… si nu poti sa lucrezi la Stiri, chiar daca esti liber, fara sa stii ce se-ntampla in tara si in lume. Insa e bine ca e liniste si poti sa stai de vorba fara sa urli ca sa acoperi zgomotul motoarelor sau decibelii de la nu stiu ce terasa. Tocmai de-asta, din cauza zgomotului, urasc sa ma duc la Marea Neagra unde, ca sa ma inteleg cu cineva pe plaja, trebuie sa urlu din toti rarunchii.
R: Daca vorbim de elevul Adelin Petrisor, tu ce gen erai, in prima banca, silitor?…
A: Am fost comandant de grupa cred, cel mai mare grad pionieresc pe care l-am avut. Am avut “Meritul pionieresc” la un moment dat, pentru ca faceam parte dintr-o patrula de circulatie si am luat nu stiu ce loc important la faza pe tara. Eram un copil cuminte, zic eu, desi am facut si nazbatii. Imi aduc aminte ca am spart o tabla si ai mei au platit-o. Nu aveam cele mai mari note din clasa, insa eram printre elevii buni. Am luat premii pana in clasa a-VIII-a. Eram civilizat, pana la un punct aveam note foarte bune la matematica, pe urma am avut note foarte bune la fizica, dupa care a trebuit sa invat la istorie, pentru ca vroiam sa dau la drept.
R: Era ceva de pe-atunci care sa ne duca cu gandul ca Adelin Petrisor o sa devina reporter? Erai foarte curios, stiai “sa pui punctul pe i”?
A: Eram foarte vorbaret, eram locvace ca si-acum si mi-aduc aminte cum m-am apucat eu de radio, ca la radio am inceput. Se cauta un DJ la un radio local si o prietena buna de liceu, Dana Fetcu, mi-a zis: “Domnule, uite, astia cauta DJ! Tu esti vorbaret, tu nu vrei sa-ncerci?” Si m-am dus, iar unul din patronii de-acolo nu m-a primit, dar celalalt patron m-a placut foarte mult, m-a luat, m-a invatat butoane, pentru ca trebuia sa-ti faci regie singur, sa pui muzica, si-asa am ajuns la radio in provincie. In facultate, am inceput sa lucrez la un radio in Bucuresti, dupa care am trecut la TELE 7 si pe urma la TVR, apoi la Antena 1. Nimic n-ar fi aratat ca voi deveni reporter, doar ca eram vorbaret si curios, insa nu mai curios decat altii. Da, am fost o persoana sociabila, dintotdeauna mi-a placut sa comunic cu oamenii.
R: Ai facut vreodata ceva cu care sa-i fi rusinat intr-un fel pe ai tai?
A: Am facut odata ceva care m-a rusinat pe mine: am daramat un cuib de randunici, cu inca un nebun.
Cred ca eram prin clasa I sau a II-a. Noi vroiam sa vedem puii, iar cuibul era foarte sus… si am luat o undita si-am daramat cuibul de randunici. Vroiam sa vedem puii. I-am vazut, cred c-au si murit si am fost foarte suparati, pentru ca apoi ne-am dat seama ce-am facut. Nu stiam cum putem sa-i vedem, erau pe tavan, iti dai seama… Mi-a fost foarte multa vreme rusine de treaba asta si mi-a parut foarte rau si am fost foarte speriat, mai ales ca un var de-al meu imi tot spunea ca poarta mare ghinion sa faci lucrul asta si am fost terminat… Vreo cativa ani am fost terminat.
R: Oricum, o vina recunoscuta e pe jumatate iertata.
A: Nu, imi plac foarte mult animalele. Am o pisica, desi nu-mi placeau pisicile, dar am inceput sa o iubesc pe asta pentru ca Maria a adoptat-o de pe strada de cand era pui, intr-o iarna. Am avut caini si am caini pe care-i tin la ai mei. Si Maria, sotia mea, are caini. Iubesc foarte mult animalele… Hranesc cainii la Antena 1, cainii vagabonzi de pe-acolo… Imi plac animalele si atunci mi-a parut foarte rau.[page]
R: Dar ai facut in copilarie ceva care sa-i fi emotionat puternic pe ai tai?
A: Nu, nu mi-aduc aminte. Nu le-am creat probleme mari. In general, erau mandri ca invat bine. Ceva sa zgudui casa nu cred c-am facut. N-am fost niciodata omul extremelor, sa fac lucruri geniale sau foarte proaste sau foarte periculoase. Cred ca am fost un copil decent. De multe ori insa mai daramam prin casa, tocmai pentru ca eram singur la parinti si incercam sa ma joc singur, sa-mi fac loc de joaca… si era destul de complicat, pentru ca improvizam si mai daramam cate ceva, dar in rest nu am facut probleme.
R: Ai sarit si tu cu parasuta de pe dulap pe pat?
A: Am sarit, am sarit… Am incercat sa ma joc si “de-a doctorul” cu o vecina… Da, normal, cred ca cei mai multi au incercat lucruri de genul asta. Nu stiu daca am facut ceva iesit din comun. Ce mi-aduc aminte ca am facut cel mai rau? Cred ca pe la gimnaziu, am spart o tabla: am aruncat cu un echer dupa cineva si am spart o tabla.
R: Porecle ai avut?
A: Da, mi se spunea “Castorul” la un moment dat, pentru ca aveam incisivii ceva mai mari, insa intotdeauna am fost atat de vivace, incat am poreclit eu mai multi oameni decat m-au poreclit ei pe mine… Foarte putini mi-au zis “Castorul”. Stiu ca ma suparasem la un moment dat… nu stiam daca e de bine sau de rau porecla asta si m-am uitat intr-o carte de zoologie sa vad cine e castorul asta… Si-am vazut ca nu e chiar dramatic, ba chiar e o chestie interesanta.
R: Acum ai vreo porecla la Antena?
A: Huidu, care imi e amic, imi spune “metrou usor”. Daca te cheama Huidu, sigur trebuie sa-i spui altuia, altfel! “Metrou usor”, “Metrisor”… Multi imi ziceau pe vremuri “Adrenalin” de la combinatia dintre “adrenalina” si “Adelin”…
R: Numele Adelin nu e chiar atat de uzual pentru un baiat.
A: Da, e un nume exotic, insa nu mi-a marcat copilaria asa cum se asteapta multi.
R: Dar ai intrebat-o pe mama ta de ce a facut alegerea asta?
A: Da, i-a placut foarte mult numele asta. Am mai gasit baieti pe care-i cheama “Adelin”, chiar mai era unul in scoala generala. Eram doi cu acest nume in Buzau, in generatia mea. Am o colega pe care o cheama “Daiana”, prezinta sportul, si i-am zis: “Nu vrei sa facem o Asociatie a copiilor tarati de propriile nume?” Glumeam, bineinteles, pentru ca n-am avut nicio problema, n-am fost marcat de propriul nume, dar ma mir, cand transmit de pe la diverse scandaluri, vad ca pe unii ii cheama ”Lamborghini”, “Mercedesa”, “Medalion” sau mai stiu eu, “Speranta”, “Sclipirea”, “Veioza”. Eu sunt foarte multumit de numele meu. E destul de ciudatel si multa lume mi l-a retinut din prima.
R: Ce modele ai avut? Din benzi desenate, din desene animate, sau profesori?
A: Imi aduc aminte ca aveam si citeam “Pif” si “Rahan”, care din nefericire se procurau foarte greu, dar eu le colectionam, colectionam timbre si surprize de la guma, aveam clasoare intregi, faceam schimburi… Nu stiu daca se juca pe la Bucuresti, dar noi jucam “Cartoane”.
R: Cu piatra le daramai? Explica putin.
A: Luam fetele de la cutiile de chibrituri si le puneam intr-un “tanc”, adica intr-un cerc. Apoi fiecare dadea cu piatra de la distanta. Scopul era sa scoatem cartoanele din cerc, iar cine le scotea, le lua pe toate si castiga. Dar nu jucam numai cu piatra, jucam si cu “palesca”, cum ii ziceam noi. Era un caiet de 200 de file, cu coperta din plastic. Ii prindeam copertile cu sarma si era mult mai performant in momentul in care dadeai spre cerc. Jucam si cu bidoane umplute cu nisip, in loc de piatra, se duceau destul de bine, mult mai bine decat piatra.
R: Pentru ca pe vremea noastra nu existau jucarii frumoase, masinute in speta, ma gandesc ca baietii, acum cand le-au descoperit, fac colectii. Tu nu ai acasa o colectie de masinute, acum?
A: Eu am avut cateva masinute cu telecomanda pe vremea aia si am fost atat de cuminte, incat le-am pastrat, nu le-am rupt si mama le are si acasa si in ziua de azi. Acum n-am jucarii frumoase. Imi plac masinile frumoase si am o masina cu destui cai putere, pentru ca barbatii sunt copii si cand au 30 de ani. Am o masina puternica, am o motocicleta foarte puternica, cam astea sunt jucariile mele acum. Tot niste jucarii sunt, ca le privesc cu acelasi entuziasm ca atunci cand eram mic si-mi aducea tata o masina telecomandata. Astea-s jucariile mele.
R: Ce fel de muzica ascultai? Ce-ti mai amintesti?
A: Am fost rocker si sunt in continuare. Ascultam Led Zeppelin, Deep Purple, Dire Straites, am ascultat insa si rock mai dur. Imi place foarte mult Metallica, am fost la concert cand au venit in Bucuresti. Am ascultat insa rock si mai dur decat Metallica… Am fost destul de rebel in liceu – eram rocke! La un moment dat, am avut parul mare… insa m-am tuns, pentru ca m-a prins mama fumand. Copii, nu e bine sa fumati! Nu fumati ca sa impresionati fetele, asa cum am facut eu cand m-am apucat de fumat!
R: Stai putin, te-ai tuns, te-ai autopedepsit sau mama ti-a impus?
A: Mama m-a pedepsit si eu m-am tuns zero. A avut un soc mama, pentru ca ea a vrut sa ma tund, dar nu chel, sa ma chelesc. M-am chelit si a fost un moment tensionat in viata mea de adolescent. Am fumat in toaleta liceului si m-a prins un profesor care era prieten bun cu ai mei. M-a parat si mi-a confiscat tigarile… Cam astea au fost rautatile pe care le-am facut.
R: Rautati pe care probabil le fac multi cand ajung la perioada adolescentei.
A: Da, eu lucrez in presa si vad atatia oameni care vin si dau ochii peste cap si spun: ”Este violenta in scoli…”, sau “Se fumeaza in scoli…” Trist e ca au ajuns drogurile in scoli, insa batai erau si pe vremea noastra, numai ca n-aveam telefoane de ultima generatie sa le filmam, cum le filmeaza copiii de-acum si le pun pe internet. De fumat se fuma si-atunci in toaleta liceului, elevii aruncau si-atunci cu hartie in profesorii mai slabi… Nu cred ca adolescentii din ziua de azi sunt mai rai decat cei de-atunci, asa cum zic unii, nu-i adevarat. Noi nu puteam sa ne filmam, ca daca ne-am fi filmat, se putea vedea ca eram cel putin la fel de rai.
Din nefericire, au intrat drogurile in liceu si e mare, mare pacat pentru ca tutunul dauneaza, alcoolul la fel, insa drogurile pot distruge un copil mult mai repede. Ma bucur tare mult cand vad cate-o campanie serioasa pentru combaterea acestui flagel si cred ca ar trebui sa facem mult mai mult pentru a-i face pe copii sa fie constienti ca nu exista nimic bun in consumul de droguri.
R: Ce fel de muzica asculti acum?
A: Aceeasi muzica ascult, sunt foarte constant. Ascult rock vechi… Imi plac si cei de la Iris foarte mult, dintre romani. Dar ascult si Parazitii, si BUG Mafia, Linkin Park, Limp Bizkit… Imi plac si alte genuri, insa tot rockul a ramas muzica apropiata de sufletul meu. Cand dau drumul la radio, ascult muzica variata, care insa trece pe langa mine. M-am autoeducat si ce nu-mi place, nu bag in seama. Am ramas cu aceleasi gusturi din liceu. Eram un mare si un infocat rocker si-l admiram foarte mult pe Pittis… Nu stiu daca stiti, dar in Buzau se asculta foarte mult rock, erau foarte multe concerte si festivaluri, chiar si pe vremea lui Ceausescu. Pana si Pittis venea in Buzau la rockoteca si proiecta diverse concerte… Foarte multi rockeri erau in Buzau si cred ca sunt si-n ziua de astazi.
R: Cred ca tie-ti plac Parazitii acum pentru ca ceea ce transmit ei ca mesaj e foarte apropiat de ce transmiti tu la stiri.
A: De multe ori, e un mesaj sanatos. Am vazut mesaje in hip-hop impotriva drogurilor si asta e o chestie senzationala. Am vazut la Parazitii si mi-a placut foarte mult piesa in care faceau praf play back-ul, pentru ca mi se pare o furaciune si o ordinarie sa vii si sa dai din gura ca un peste si-n spate sa ai muzica super-periata de calculator. E ca si cum eu la Stiri mi-as inregistra de-acasa o transmisie si numai as mima ca transmit de la nu stiu ce accident sau de la nu stiu ce nebunie. Mi se pare ca ii minti cu nerusinare pe cei care-ti asculta muzica, ii minti cu nerusinare pe fani si pe cei care platesc pentru a-ti cumpara CD-ul. Cred in muzicienii care pot canta live, care-au fost inzestrati de natura, care si-au cultivat vocea, nu in pipitele care-si scot fesele din pantaloni si fac play back. Din punctul asta de vedere, i-am apreciat foarte mult pe cei de la Parazitii, pentru ca au avut curajul sa spuna ceva, sa combata ceva, pentru ca numai oamenii care au curaj pot sa ia atitudine. In momentul in care iei atitudine, sigur vei supara pe cineva si sunt multi care se dau diplomati si n-au curaj sa transeze problema intr-un fel. Au fost printre primii care-au spus “NU” play back-ului. Sunteti in stare, cantati live! Un artist trebuie sa aiba voce, trebuie sa stie sa cante. Nu trebuie sa aiba neaparat Conservatorul, insa nu trebuie sa ma pacaleasca pe mine. Ca si eu, care sunt afon, pot sa scot o piesa foarte buna, daca am un compozitor bun si calculatorul imi perie vocea, dar n-am facut nimic. Numai ca eu nu sunt asa de frumos ca anumite domnisoare…
R: Daca a ramas ceva nespus din copilaria ta, acum e momentul sa depeni.
A: Sunt foarte multumit de copilaria mea, sunt foarte multumit de parintii mei, am niste amintiri foarte frumoase din copilarie. Cred ca am avut o viata frumoasa, desi erau vremuri grele. Ar fi bine ca tinerii din ziua de astazi sa cunoasca istoria si sa nu uite niciodata ca oamenii din acele vremuri se chinuiau sa faca rost de mancare si sa gaseasca haine civilizate. Ar trebui ca noi, cei care am trait atunci, sa le spunem copiilor mai multe despre lucrurile nenorocite care s-au intamplat pe vremea comunistilor, ca nu cumva istoria sa se repete. Pentru ca, daca nu invatam din istorie, ea se va repeta. Daca imi pare rau de ceva, imi pare rau ca, la scoala, copiii nu invata mai multe lucruri despre acea perioada. Sunt copii care habar nu au, stiu pentru ca am facut de multe ori emisiuni in care ii intrebam pe copii: “Cine a fost Ceausescu? Ce inseamna comunism? Ce a fost ianinte de ’89?” si ei nu stiau.
Nu stiu daca in cartile de istorie copiii ar trebui sa invete despre Andreea Esca si Marius Tuca. Poate ca trebuie sa invete si despre oamenii care si-au castigat notorietatea in ultimii ani, insa cred ca ar trebui sa invete mai mult despre greselile facute de comunism, de oamenii politici din Romania pana in ’89, ca lucrurile sa nu se mai repete. Sa nu mai avem copii care sa nu poata citi o carte, sa nu poata gasi o carte intr-o librarie, sa nu mai avem copii care sa nu poata sa-si cumpere un suc pentru ca pur si simplu nu exista suc pe piata… Sa nu mai existe copii care sa stea in apartamente neincalzite, cum stateau pe vremea aia, fara lumina. Mi-aduc aminte ca se lua curentul si-mi faceam lectiile la lumanare. Sunt lucruri pe care ar trebui sa nu le uitam, pentru ca, in viitor, copiii nostri sa numai treaca prin ce-am trecut noi.
R: Care ar fi urarile, gandurile tale pentru copiii de-acum?
A: Sa fie sanatosi, sa-si urmareasa intotdeauna visul! Intotdeauna in noi exista o parte buna si, daca ne ajuta Dumnezeu si stim sa scoatem partea aia buna din noi, o sa avem o viata frumoasa si o sa le facem si altora viata frumoasa. Eu le doresc intotdeauna sa-si urmareasca visul frumos si sa isi atinga telul!
R: Multumesc mult, Adelin!
A: Pentru putin.
