Intr-o noua editie a emisiunii Tati in dialog, am stat de vorba cu Adrian Asoltanie, tatic si trainer de educatie financiara. Cu aceasta ocazie, am aflat de la el o multime de sfaturi utile, despre cum sa ii invatam pe copii despre bani, cand le dam bani de buzunar si care sunt cateva principii de baza in educatia financiara. Daca nu ai prins discutia, asculta interviul in podcastul de aici.
„Eu n-am avut parte de asa ceva [n.r.: educatie financiara], din pacate; lucru care se intampla multora dintre romani. In cazul meu, a fost o experienta destul de grea, odata cu criza din 2008-2009, si la nivel de business si la nivel personal”, povesteste Adrian Asoltanie.
In prezent, de patru ani incoace, Adrian tine traininguri pe gestionarea banilor, atat pentru adulti, cat si pentru copii. „Eu spun intotdeauna ca, de fapt, educatia financiara nu este despre bani, ci este despre viata, pentru ca ajung sa impacteze atat de multe aspecte ale vietii.” El a observat ca, in ultima vreme, a crescut interesul parintilor pentru educatia financiara a copiilor lor. „Am ajuns sa ma intalnesc cu peste 2.000 de copii intr-un an de zile, in cursurile pe care le tin in scoli, fiind invitat de parinti. Cursurile mele sunt de la clasa I pana la adolescenti”, spune el.
Asculta podcastul Tati in dialog de mai jos si descopera cateva dintre sfaturile pe care le-a impartit si copiilor care vin la cursul sau, plus exemple concrete din viata de parinte.
Educatia financiara – principii de baza pentru copii
„In primul rand, unul din motto-urile cursului meu este slow down – hai sa incetinim un pic. Copii fiind, dar si adulti, suntem prinsi in goana asta dupa mai mult, mai bine, mai repede. In realitate, nu asa functioneaza lucrurile”, explica Adrian Asoltanie. „Mi-am dat seama ca cele mai mari prostii pe care le-am facut in viata le-am facut atunci cand m-am grabit.”
El a identificat trei criterii prin care iti poti da seama ca urmeaza un moment de regret:
- cand te grabesti sa faci ceva – la oferte „de nerefuzat”, de exemplu;
- cand nu iti vine sa ceri parerea cuiva – esti atat prins in decizia ta incat n-ai nevoie de pareri contrare sau avizate;
- cand tinzi sa iei o decizie preponderent emotionala sau preponderent rationala – nicio extrema nu este buna.
Alt sfat al lui Adrian este sa ii dai copilului bani de buzunar pentru activitati care il scot din zona de confort. Din cate a observat el, copiii care primesc bani pentru un efort sunt putin mai maturi, iar cei care ii primesc sunt ceva mai detasati de realitate si nu cunosc la fel de bine valoarea obiectelor.
„Un copil n-ar trebui pentru lucruri care tin de corpul lui sau de spatiul lui sau de mintea lui – pentru spalat, curatat prin camera sau citit. Insa, cand copilul iese din zona lui de confort, il observi in contexte noi.”