In fiecare minut din fiecare zi, un copil care munceste undeva in lume sufera un accident de munca sau o trauma, conform Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).Aproximativ 115 milioane de copii practica meserii periculoase, relateaza un raport ONU eliberat cu ocazia Zilei Mondiale Impotriva Muncii Copilului, celebrata duminica trecuta. Numarul reprezinta mai mult de jumatate … Continuă lectura „Peste 100 de milioane de copii din toata lumea practica meserii periculoase”
Ieri a fost inaugurat primul Centru-pilot de Ingrijire pentru Copii cu Tulburari de Spectru Autist (TSA), care va functiona in cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”. Potrivit managerului spitalului, Violeta Manasi, acest centru reprezinta rezultatul unui efort de aproximativ doi ani prin implementarea unui proiect finantat in cadrul Programului de Cooperare Norvegian, program … Continuă lectura „A fost inaugurat primul Centru-pilot de Ingrijire pentru Copii cu Tulburari de Spectru Autist”
Potrivit unui studiu realizat la sfarsitul anului trecut de reprezentanta UNICEF in Romania, 76% din copiii aflati in risc de abandon sunt de etnie roma, iar in 31% din unitatile de invatamant analizate au fost identificate cazuri de segregare. Studiul „O scoala pentru toti? Accesul copiilor romi la o educatie de calitate”, realizat in parteneriat cu … Continuă lectura „Majoritatea copiilor aflati in risc de abandon este de etnie roma”
Maine si duminica (11-12 iunie) au loc, la Sala Leonard Doroftei din Ploiesti, Campionatele Nationale pentru Copii la gimnastica ritmica. La eveniment participa peste 100 de sportivi din intreaga tara, cu varste cuprinse intre 6 si 10 ani. Competitia va debuta maine, la ora 9.30, cu intrecerea individuala „Mica Gimnasta”, urmata de evolutia participantelor din … Continuă lectura „Campionatele de gimnastica pentru copii, la Ploiesti”
Posta Romana organizeaza, cu sprijinul Ministerului Educatiei, concursul national „Cartile postale iti arata lumea”. Adresat copiilor intre 6 si 16 ani, concursul se desfasoara pana pe 9 octombrie si presupune colectionarea cat mai multor carti postale in timpul vacantei de vara. Copiii se pot inscrie la mai multe sectiuni, precum „Cele mai multe carti postale primite”, … Continuă lectura „Copiii, invitati sa colectioneze carti postale”
Inflamatiile la nivelul buzelor sau durerile de cap intense amestecate cu temperatura de peste 40 de grade C sunt semne ca trebuie sa-i duceti pe copii la medic.Gastroenteritele pot duce la deshidratare daca sunt insotite si de diaree si de senzatia de voma, caz in care ar fi bine sa mergeti cu copilul la doctor. … Continuă lectura „Patru simptome care apar la copii si nu trebuie ignorate”
Ministerul Sanatatii (MS) cumpara 800.000 de doze de vaccin BCG, pentru imunizarea specifica impotriva tuberculozei a copiilor eligibili din Romania, in anul 2011, potrivit unei Hotarari de Guvern publicate marti in Monitorul Oficial.Pentru achizitia de vaccin, MS aloca din bugetul propriu aproape 106.000 de dolari, bani prevazuti in Programul national de imunizare, potrivit hotararii adoptate … Continuă lectura „800.000 de doze de vaccin pentru imunizarea copiilor impotriva tuberculozei”
Cuplurile care nu pot avea copii si vor sa beneficieze de o procedura de fertilizare in vitro gratuita isi pot depune dosarele dupa 15 iunie in una din clinicile care vor fi incluse in program.In perioada 1-8 iunie, unitatile care vor sa participe la Subprogramul pentru Fertilizare in Vitro si Embriotransfer isi depun dosarul la … Continuă lectura „Se da startul la fertilizari in vitro gratuite”
Cu ocazia absolvirii celui de-al doilea modul din cele 9 ale Atelierului de Muzica si Prezenta Scenica pentru copii ”Alina Sorescu”, copiii si parintii sunt invitati la un nou spectacol. La spectacol, cei 20 de mici absolventi ai cursului vor canta si vor arata ce au invatat in lunile de studiu alaturi de Alina Sorescu. … Continuă lectura „Invitatie la spectacol”
Elevii capabili de performante scolare exceptionale se vor putea inscrie in programul de parcurgere a doi ani de studii in unul singur.Astfel, ei vor studia 50% din materiile aferente anului curent de studii si 40% din cele ale celui de-al doilea an. Proiectul de metodologie propus de Ministerul Educatiei face parte din legislatia secundara a … Continuă lectura „Elevii foarte buni ar putea promova doi ani in unul singur”
Maine va fi inagurat primul Centru de Terapie Comportamentala pentru copii cu autism din Tulcea, care va functiona in incinta Centrului Maternal de pe strada Alunisului din Tulcea. De acest proiect s-a ocupat asociatia „Dincolo de aparente“, Consiliul Judetean Tulcea si clubul Rotary. Centrul va exista din initiativa asociatiei deschise de Florentina Soare, o mamica … Continuă lectura „Centru pentru copiii cu autism in Tulcea”
Scolarizarea „in particular” este o afacere in plina expansiune in Europa. Parinti din Franta si Germania cheltuie peste 3 miliarde de euro anual pe cursuri suplimentare celor oferite de scoli copiilor lor. Un raport realizat la Comanda Comisiei Europene si citat de Reuters arata care este impactul socio-economic al fenomenului reprezentat de meditatii. Tendinta de … Continuă lectura „Meditatiile – o industrie de miliarde de euro in Europa”
Medicii sustin ca parintii nu ar trebui niciodata sa le permita copiilor lor sa consume bauturi energizante, deoarece acestea contin o concentratie „toxica” de cofeina, potrivit unui studiu recent publicat in revista Paediatrics. Potrivit acestui studiu, bauturile energizante contin o concentratie de cofeina de pana la 14 ori mai mare in comparatie cu bauturile carbogazoase, … Continuă lectura „Bauturile energizante, periculoase pentru sanatatea copiilor”
Arenele de Joaca, cel mai mare eveniment sportiv pentru copii, se intoarce si anul acesta in Bucuresti, sambata, 11 iunie 2011, in Parcul Tineretului (Intrarea Sincai), intre orele 12:00-20:00.Evenimentul face parte din campania Sport pentru Viata, initiata de Gabriela Szabo. La Arenele de Joaca, cei mici, impreuna cu parintii lor, vor putea lua parte la … Continuă lectura „Copiii, invitati la Arenele de Joaca”
Fundatia Vodafone a lansat a doua editie a programului Voluntar de Profesie, pentru cei care si-au dorit intotdeauna sa ii ajute pe cei aflati in dificultate, dar nu au gasit momentul potrivit pentru a face acest lucru. Anul acesta 15 voluntari vor avea ocazia sa lucreze pentru o perioada de 6 luni intr-un ONG din … Continuă lectura „Voluntar de Profesie, la a doua editie”
Traditionala piramida a alimentelor a fost inlocuita cu imaginea unei farfurii, in care sunt reprezentate proportiile optime de fructe, legume, cereale si proteine din dieta zilnica, cu ocazia prezentarii la Washington a noului ghid pentru o alimentatie sanatoasa. Noul ghid, lansat de Departamentul american pentru Agricultura (U.S. Department of Agriculture/ USDA) ii indeamna pe americani … Continuă lectura „Imaginea unei farfurii, noul ghid al americanilor pentru o alimentatie sanatoasa”
Anxietate, senzatiea de singuratate, stima de sine scazuta si tristete sunt cele mai importante trairi ale micutilor, „victime” ale divortului parintilor. Efectele negative se resimt si prin prisma rezultatele scolare, care scad drastic. In mod normal, copiii nu resimt aceste stari in perioda de dinaintea separarii parintilor, desi sunt afectati de ce se intampla. Cele … Continuă lectura „Copiii cu parinti divortati au probleme de adaptare”
Peste 150.000 de candidati, dintre care 25.024 din Bucuresti, sunt asteptati, incepand de astazi, la prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2011.Prima proba, care incepe azi, este cea de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, potrivit calendarului de desfasurare a examenului. Urmeaza proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare … Continuă lectura „Incepe Bacalaureatul”
Weekendul trecut, peste 5000 de copii si parinti au pasit in Regatul Copilariei Itsy Bitsy din Parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti.Aici, ei s-au intalnit cu Itsy, Bitsy, Aranburu, Sir Peter, Mastera, Piticul, Alba ca Zapada si Pictorelli si au petrecut doua zile de poveste cu muzica, dans, concursuri, piese de teatru de papusi, baloane … Continuă lectura „Copiii au colorat viata ca-n povesti!”
Sectia de terapie intensiva nou-nascuti a Spitalului Marie Curie beneficiaza, de acum, de un echipament de screening auditiv pentru nou-nascuti, aparat medical performant, unic in Europa de Est. E vorba de echipamentul medical Algo 5, care detecteaza surditatea si intervine precoce, astfel incat, atunci cand hipoacuzia este detectata inaintea varstei de 6 luni, copiii cu … Continuă lectura „Echipament de screening auditiv pentru nou-nascuti donat Spitalului Marie Curie”
« Anterior 1 … 239 240 241 242 243 … 314 Următor »