
Luna aceasta a debutat o serie de evenimente gastronomice si de socializare organizate pentru copiii cu boli inflamatorii intestinale si parintii acestora, la initiativa dnei Dr Iulia Tincu, gastroenterolog pediatru, a Asociatiei Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din Romania (ASPIIR) si a multor voluntari medici rezidenti si studenti in medicina. Organizatorii proiectului isi propun sa … Continuă lectura „Diete speciale, gatite prin joc pentru copiii cu boli inflamatorii intestinale”

Sosirea anotimpului rece pune, adesea, pe umerii părinților griji în plus, în special pe cele legate de menținerea sănătății copiilor. Răcelile, gripele, virozele nu au opreliște în această perioadă a anului, iar dacă cei mici sunt la vârsta la care frecventează grădinița sau școala, tolba de medicamente și de șervețele trebuie să fie mai mereu … Continuă lectura „Odată ajuns în colectivitate, copilul meu mai poate fenta răcelile?”

Virozele, răcelile ce sosesc odată cu apariția primelor adieri tomnatice vin adesea însoțite de dureri în gât, de răgușeală sau nas înfundat. Iar dacă organismul nu e pregătit să le înfrunte, atacă fără milă și pe cel mic, dar și adultul. Așa ne trezim că la fiecare înghițitură simțim ca și cum cineva ne-ar strânge … Continuă lectura „Cum prevenim și cum intervenim pentru vindecarea durerilor în gât?”

Odată cu venirea sezonului rece, ne pregătim atât noi cât și pe cei mici pentru a ține piept virozelor, răcelilor, invaziei virusurilor și a bacteriilor care ajung să ne slăbească organismul și să ne dea peste cap sistemul imunitar, iar copiii sunt în general mai vulnerabili la acest context. Lucru cert, misiunea noastră, a părinților, … Continuă lectura „Cum influențează dieta antiinflamatorie performanțele școlare ale copiilor”

Trecerea de la un sezon la altul, schimbările bruște de temperatură, cantitatea mai redusă de lumină naturală, începerea școlii, presiunea pe care cei mici o pot resimți, toate îi pot bulversa aruncându-i într-o stare de moleșeală, de apatie, de neîncredere și de slăbiciune. Astenia de toamnă poate pune repede stăpânire pe noi, copii sau adulți, … Continuă lectura „Astenia de toamnă dă de furcă copiilor? Iată cum să-i ajutăm să-i facă față!”

De cele mai multe ori, iti este usor sa-ti dai seama de ce piciul tau este prea agitat sau, dimpotriva, prea somnoros. Programul incarcat de la scoala, ora de culcare prea tarzie sau chiar o alimentatie nepotrivita pot afecta starea prichindelului. Dar ce faci cand nu poti explica aceste stari? La Traieste Sanatos cu Simona, … Continuă lectura „Cauze pentru agitatia sau somnolenta copiilor”

Ca părinți, transmitem copiilor noștri mai mult decât gene. Copiii sunt precum buretele, absorb tot ceea ce văd și aud, preiau comportamente și obiceiuri. Atât bune, cât și pe cele total nepotrivite. Mare grijă, așadar, la modul în care vorbim, în care acționăm sau reacționam în diferite situații. Este important să le arătăm copiilor noștri … Continuă lectura „10 obiceiuri sănătoase pe care copiii ar trebui să le împrumute de la părinții lor”

Odată cu venirea toamnei și începerea școlii și a grădiniței, suntem nevoiți să lăsăm în urmă zilele leneșe de vară, vacanța cu programul ei flexibil și relaxant și să repornim slalomul printre cursele extenuante de zi cu zi. Ritmul agitat și solicitant îi afectează în special pe copii, nevoiți să țină piept activităților tot mai … Continuă lectura „Cum ajutăm copiii să fie calmi, atenți și cu putere de concentrare”

”Fă-ți iarna car și vara sanie!”, spune un proverb românesc, iar vorba asta înțeleaptă nu-i deloc de neglijat, mai ales dacă vorbim de sănătate. Sosirea toamnei pune piciorul în prag și nu ne mai lasă să mai visăm la zilele călduroase, în care am pus în cui lista cu medicamente și ne-am bucurat de soare, … Continuă lectura „Cum întărim imunitatea copiilor care intră toamna în colectivitate?”

Fie ca puiul tau tocmai a inceput gradinita, fie ca merge deja la scoala, cert este faptul ca va sta cateva ore bune departe de casa. De aceea, este bine sa ii pregatesti pachetelul pentru scoala, cu gustari sanatoase. La Traieste Sanatos cu Simona, iti spunem ce poti pune in pachetel, in functie de momentul … Continuă lectura „Ce punem in pachetelul pentru scoala?”

Cât de supărătoare și de chinuitoare poate fi diareea, o știm cu toții. Mai ales în cazul celor mici, care devin agitați și nervoși ori dimpotrivă, apatici și moleșiți, fără chef de nimic. Motivele de îngrijorare ale părinților sporesc și, odată cu ele, apar și cele mai sumbre scenarii. Cum ar trebui să procedăm pentru … Continuă lectura „Cum acționăm eficient în cazul diareei la copii”

Observam ca toxiinfectiile alimentare au loc mai in sezonul cald. De aceea, este bine sa cunosti situatiile in care te poti trezi cu o astfel de afectiune. La Traieste Sanatos cu Simona, iti spunem la ce sa acorzi o atentie speciala in sezonul calduros. Dupa cum ne spune si dr. Ruxandra Constantina, toxiinfectiile alimentare sunt … Continuă lectura „La ce sa ai grija pentru a evita toxiinfectiile alimentare”

Pentru ca vara stam cel mai mult prin parcuri, la iarba verde sau la mare pe nisip, este foarte usor sa observam pozitii incorecte pe care le adopta cei mici, cand stau sa se joace. La Traieste Sanatos cu Simona, am strans o serie de sfaturi pentru a ajuta postura copilului tau. Ai observat vreodata … Continuă lectura „Sfaturi pentru postura copilului vara”

Ca parinte, vrei sa iti ajuti copiii sa devina adulti independenti. Dar, uneori, acel ajutor poate avea un efect opus celui dorit. Cum gasesti acea balanta intre a-ti proteja copilul si a-l lasa liber? Tendinta de a supraproteja copilul si riscurile ei Nou-nascutii au nevoie de parinti constant, pentru orice – sa fie hraniti, curatati, … Continuă lectura „Cum cresti un copil independent”

Mai ales in timpul verii, este foarte important sa stim cum sa ne hidratam zilnic, in special in cazul celor mici. La Traieste Sanatos cu Simona, iti oferim sfaturi pentru a evita deshidratarea la copii, pentru o vara racoroasa, fara probleme. In anotimpul calduros, cu totii pierdem mai multe lichide si minerale decat in oricare … Continuă lectura „Cum evitam deshidratarea la copii vara”

De ce pe copilul meu îl doare mai mereu burta? Oare de ce nu reușește să se concentreze la fel de bine la activitățile pe care le desfășoară, precum o făcea în trecut? V-ați întrebat vreodată care ar fi cauza tuturor acestor manifestări? Ce se întâmplă în organismul copiilor noștri, de ce devin dintr-o dată … Continuă lectura „Intestin iritabil? Cum acționăm simplu și eficient”

Vreme frumoasă, plimbări la mare, la munte, drumeții, piscină. Soare și voie bună. Pe toate le asociem cu venirea vacanței, cu zilele libere atât de așteptate, deopotrivă de copii și adulți. Parcă ne și imaginăm aventurile prin care ne dorim să trecem, pline de viață și de bucurie, pe care să le transformăm în cele … Continuă lectura „Cum să avem o vacanță fără probleme, în 7 pași”

Ten impecabil, dinți de un alb strălucitor, trupul înalt și zvelt, păr bogat și perfect aranjat, sprâncene bine conturate, picioare lungi. Imaginea perfectă. Imagine ce stabilește, pornind de la premise false, un standard care, în mintea multor adolescenți, devine visul pentru care luptă, abandonându-se într-un final pe ei înșiși. Cad pradă unor himere care ajung … Continuă lectura „Cum pot crește adulții încrederea în sine a copilului?”

6 din 10 fete sunt atât de îngrijorate de felul în care arată, încât aleg să nu participe la activități obișnuite, precum sportul, înotul, școală, petreceri. 8 din 10 fete și femei din România nu își dau seama de frumusețea lor naturală. Aspectul fizic este principala cauză a anxietății adolescenților. Încrederea scăzută în propriul corp … Continuă lectura „Avem nevoie de programe educaționale în școli, care sa întărească încrederea de sine a copiilor!”

Încrederea nu vine de la sine. Ea se construiește pas cu pas. Cu grijă, cu responsabilitate, cu ascultarea sinelui și a celor din jur. Un proces lung și migălos, ce se perfecționează în funcție de momentele de confort sau de disconfort, de reușită ori dimpotrivă, de eșec. De conversațiile directe pe care noi, adulții, le … Continuă lectura „Cum ajutăm tinerii să aibă încrederea în ei?”
« Anterior 1 2 3 4 5 … 72 Următor »