De cele mai multe ori, iti este usor sa-ti dai seama de ce piciul tau este prea agitat sau, dimpotriva, prea somnoros. Programul incarcat de la scoala, ora de culcare prea tarzie sau chiar o alimentatie nepotrivita pot afecta starea prichindelului. Dar ce faci cand nu poti explica aceste stari? La Traieste Sanatos cu Simona, … Continuă lectura „Cauze pentru agitatia sau somnolenta copiilor”
Ca părinți, transmitem copiilor noștri mai mult decât gene. Copiii sunt precum buretele, absorb tot ceea ce văd și aud, preiau comportamente și obiceiuri. Atât bune, cât și pe cele total nepotrivite. Mare grijă, așadar, la modul în care vorbim, în care acționăm sau reacționam în diferite situații. Este important să le arătăm copiilor noștri … Continuă lectura „10 obiceiuri sănătoase pe care copiii ar trebui să le împrumute de la părinții lor”
Îl auzi la fiecare respirație. La fiecare încercare a copilului de a inhala aer. Șuieratul acela chinuitor, de care cel mic parcă nu mai scapă. Si apoi, tusea uscată, neîntreruptă, te frământă, devenind parcă insuportabilă. Ce determină apariția acestei respirații zgomotoase? Dar a tusei? Și mai cu seamă, care sunt remediile pe care trebuie să … Continuă lectura „Tuse seacă și respirație șuierătoare? Iată cum le venim de hac!”
Odată cu venirea toamnei și începerea școlii și a grădiniței, suntem nevoiți să lăsăm în urmă zilele leneșe de vară, vacanța cu programul ei flexibil și relaxant și să repornim slalomul printre cursele extenuante de zi cu zi. Ritmul agitat și solicitant îi afectează în special pe copii, nevoiți să țină piept activităților tot mai … Continuă lectura „Cum ajutăm copiii să fie calmi, atenți și cu putere de concentrare”
”Fă-ți iarna car și vara sanie!”, spune un proverb românesc, iar vorba asta înțeleaptă nu-i deloc de neglijat, mai ales dacă vorbim de sănătate. Sosirea toamnei pune piciorul în prag și nu ne mai lasă să mai visăm la zilele călduroase, în care am pus în cui lista cu medicamente și ne-am bucurat de soare, … Continuă lectura „Cum întărim imunitatea copiilor care intră toamna în colectivitate?”
Cât de supărătoare și de chinuitoare poate fi diareea, o știm cu toții. Mai ales în cazul celor mici, care devin agitați și nervoși ori dimpotrivă, apatici și moleșiți, fără chef de nimic. Motivele de îngrijorare ale părinților sporesc și, odată cu ele, apar și cele mai sumbre scenarii. Cum ar trebui să procedăm pentru … Continuă lectura „Cum acționăm eficient în cazul diareei la copii”
Observam ca toxiinfectiile alimentare au loc mai in sezonul cald. De aceea, este bine sa cunosti situatiile in care te poti trezi cu o astfel de afectiune. La Traieste Sanatos cu Simona, iti spunem la ce sa acorzi o atentie speciala in sezonul calduros. Dupa cum ne spune si dr. Ruxandra Constantina, toxiinfectiile alimentare sunt … Continuă lectura „La ce sa ai grija pentru a evita toxiinfectiile alimentare”
Cand e frumos afara si iesim prin parcuri sau in natura, avem tendinta sa ne dam incaltarile jos si sa ne bucuram de natura cu toate simturile. Cand vine vorba de copii insa, grija pentru siguranta lor ne face mai reticenti. Sa ii lasam pe cei mici sa mearga desculti sau nu? Iata ce spun … Continuă lectura „Mersul descult – beneficiu sau pericol?”
Pentru ca vara stam cel mai mult prin parcuri, la iarba verde sau la mare pe nisip, este foarte usor sa observam pozitii incorecte pe care le adopta cei mici, cand stau sa se joace. La Traieste Sanatos cu Simona, am strans o serie de sfaturi pentru a ajuta postura copilului tau. Ai observat vreodata … Continuă lectura „Sfaturi pentru postura copilului vara”
De ce ar trebui să dăm copiilor noștri probiotice, ce efect au asupra organismului, cum funcționează și cât de mult ar trebui să avem încredere în ele? Întrebări aflate pe buzele părinților, dornici să ofere copiilor șansa unei vieți sănătoase și a unui organism pregătit să facă față atacurilor diferitelor boli. V-ați întrebat vreodată însă … Continuă lectura „Probioticele – ce este adevăr și ce este mit?”
Dacă v-aș zice că mișcarea în apă poate fi cu adevărat miraculoasă, ce ați spune? Că forța cu care pune lucrurile în mișcare poate fi tămăduitoare? Îmbinarea dintre atingerea ei blândă, confortabilă, asemenea unui masaj fin și presiunea pe care o exercită asupra corpului are puterea de a relaxa, de a scădea durerea și, mai … Continuă lectura „Aqua kineto: îmbinarea incredibilă dintre relaxare și terapie”
De ce pe copilul meu îl doare mai mereu burta? Oare de ce nu reușește să se concentreze la fel de bine la activitățile pe care le desfășoară, precum o făcea în trecut? V-ați întrebat vreodată care ar fi cauza tuturor acestor manifestări? Ce se întâmplă în organismul copiilor noștri, de ce devin dintr-o dată … Continuă lectura „Intestin iritabil? Cum acționăm simplu și eficient”
Vreme frumoasă, plimbări la mare, la munte, drumeții, piscină. Soare și voie bună. Pe toate le asociem cu venirea vacanței, cu zilele libere atât de așteptate, deopotrivă de copii și adulți. Parcă ne și imaginăm aventurile prin care ne dorim să trecem, pline de viață și de bucurie, pe care să le transformăm în cele … Continuă lectura „Cum să avem o vacanță fără probleme, în 7 pași”
Oricat de bine ne face soarele sa ne simtim, stii cu siguranta ca soarele nu e un prieten cu care sa-ti petreci toata ziua, cu atat mai putin vara si mai ales daca esti impreuna cu copilul. De aceea, la Parinti de Pici, am strans o serie de sfaturi foarte utile pentru protectia solara la … Continuă lectura „Sfaturi pentru protectia solara la copii”
Zilele însorite ne îmbie la plimbări și la drumeții, iar gândul ne zboară deja la mult așteptata vacanță de vară. Simțim parcă, briza mării răcorindu-ne chipul, visăm la peisajele și pajiștile înflorite ale munților și, de ce nu, la destinații exotice, ce ne îndeamnă să le descoperim misterul. Ce facem însă, când planurile de vacanță … Continuă lectura „Trucuri pentru călătorii fără rău de mașină”
Nu-i lasă să se odihnească, le irită gâtul, îi chinuie îngrozitor, mai ales pe cei mici, care devin agitați și speriați. Tusea aceasta poate fi tare afurisită. Știați însă, că ea reprezintă o parte importantă a sistemului de apărare al organismului, ajutând la eliminarea microbilor și a factorilor iritanți, dăunători organismului? Cu tusea nu-i de … Continuă lectura „Cât de îngrijorătoare este tusea uscată la copii și cum acționăm împotriva ei?”
Știați că Academia Americană de Pediatrie recomandă copiilor cel puțin 60 de minute de mișcare pe zi? Dincolo de o hrană sănătoasă, de un mediu calm și sigur, de liniște și de o ambianță plăcută și securizantă în familie, copilul are nevoie să fie activ. Corpurile lor sunt construite în așa fel încât să fie … Continuă lectura „Soluții pentru a avea copii activi și energici”
Să simți că ai ace în gât, senzatia aceea de gat iritat, nu-i ușor de îndurat, mai ales în cazul celor mici. Durerea asta cauzata de iritatia în gât poate fi tare afurisită și cu multe ifose. Am văzut-o acționând de atâtea ori în cazul copiilor mei, răsucindu-le durerea în gât, luându-le glasul, umplându-i de … Continuă lectura „Cum îi venim de hac durerii în gât”
Iubim primăvara. Cu soarele ei blând și verdele crud. Cu florile ei parfumate și zilele luminoase. Primăvara însă este capricioasă și mândră. Nu se lasă păcălită cu una, cu două, iar pe lângă aer proaspăt și înmiresmat vine cu vreme imprevizibilă și microorganismele buclucașe care pot provoca tot felul de neplăceri micuților noștri. Și dacă … Continuă lectura „Organismul copilului tău este pregătit pentru capriciile primăverii?”
“Nu alerga, că transpiri și te îmbolnăvești! Nu bea apă, că este rece și te doare în gât! Nu intra în zăpadă, că te uzi și răcești!”. Fiecare cuvânt era rostit cu putere și îngrijorare, de parcă orice gest făcut de fiul ei l-ar fi putut duce către cel mai mare dezastru. O auzeam de pe … Continuă lectura „Cum protejăm imunitatea copiilor în sezonul rece? Cât e mit și cât e adevăr?”
« Anterior 1 2 3 4 … 18 Următor »