Mamici si tatici din toata tara protesteaza, astazi, de la ora 12.00, in fata Ministerului Muncii, impotriva intentiei Guvernului de a reduce valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Parintii au redactat si o petitie prin care cer mentinerea indemnizatiei de crestere a copilului la 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni. Petitia a strans peste 44.000 de semnaturi si va fi inaintata, astazi, reprezentantilor Ministerului Muncii.
Potrivit consilierului premierului pe probleme economice, Andreea Vass-Paul, indemnizatia de crestere a copilului va scadea, de la 1 iunie, cu 25%, mamele urmand sa primeasca aproximativ 64% din media veniturilor din ultimul an, in loc de 85%, cat primesc in prezent. Vor fi mentinute, insa, limitele minimale si maximale fixe de 600 de lei, respectiv 4.000 lei.