Aproape 7.000 de note de 10 obtinute la evaluarea la limba romana

Aproape 87% dintre elevii de clasa a VIII-a care au sustinut, in data de 4 mai, proba de limba si literatura romana din cadrul evaluarii nationale, au luat note de trecere.

Cele mai mari rate de promovabilitate, de peste 91%, s-au inregistrat in judetele Cluj, Olt, Mehedinti, Braila, Bucuresti si Galati. Procente sub 80% au fost inregistrate in judetele Covasna si Harghita.

In ce priveste notele, 25.426 elevi au luat nota minima 5, 27.539 au incheiat proba cu nota 6, nota 7 a fost obtinuta de 32.833 elevi, 38.652 au luat nota 8, iar 38.767 elevi au fost notati cu 9.

Nota 10 a fost obtinuta de 6.819 elevi, cei mai multi (706) fiind din judetul Galati. 

Sunt insa si 25.616 elevi care nu au reusit sa obtina nota 5 la examen. Ei reprezinta 13,09% din totalul elevilor care au sustinut proba.

Notele obtinute la evaluarea nationala vor fi luate in calcul la admiterea la liceu, impreuna cu media generala din clasele V-VIII si cu media de la tezele unice din clasa a VII-a.

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s