Opera Nationala Bucuresti isi deschide portile pentru Zilele Europene ale Operei, care vor fi sarbatorite de toate teatrele lirice importante ale continentului in zilele de 7 si 8 mai.
Evenimentul este coordonat la nivel international de Opera Europa si RESEO, editia din acest reunind 103 companii din 23 de tari europene.
Obiectivul manifestarii este acela de a deschide usile teatrelor lirice pentru a permite publicului larg sa descopere specificul operei si universul “ascuns” in spatele scenei. Anul trecut, peste o suta de mii de vizitatori au trecut portile operelor europene in cadrul manifestarii.
Tema aleasa pentru editia 2011 este “Urechi tinere” (“Young Ears”), referindu-se atat la publicul tanar (copii si adolescenti) – care trebuie sa beneficieze de programe educative special concepute pentru a se apropia de genul liric – cat si la persoane care nu au fost niciodata sau foarte putin la opera, dar care constituie un public potential.
Opera Nationala Bucuresti va participa la aceasta sarbatoare cu o serie de evenimente speciale, deschise iubitorilor de toate varstele ale operei si ale artei in general. Pentru a facilita accesul unui numar mare de spectatori la Opera, toate evenimentele incluse in acest program sunt concepute in termeni de “porti deschise”, acest lucru insemnand acces gratuit in limita locurilor disponibile.
Sambata, 7 mai (11.00), micii spectatori sunt invitati in Foaierul Galben al ONB la cea mai recenta premiera a Studioului Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess“: “Harap-Alb”.
Sambata seara, la ora 19.00, iubitorii de opera sunt asteptati la “Alcina”, spectacol realizat in coproductie de Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti si Universitatea Nationala de Arte Bucuresti.
Duminica, 8 mai, este din nou randul micilor spectatori sa treaca „portile” Operei Nationale Bucuresti. La ora 11.00, in Foaierul Galben al ONB, va avea loc o prezentare interactiva pe tema „De ce iubim opera?”, activitate adresata copiilor de varsta gimnaziului (clasele V-VIII). Intalnirea va fi moderata de dirijorul ONB Vlad Conta, cu participarea mezzo-sopranei ONB Oana Andra. Cei doi artisti ii vor conduce pe copii prin lumea operei, printre temele atinse in cadrul discutiei numarandu-se: caracteristicile spectacolului de opera in comparatie cu alte forme de spectacol, „secretele de culise” ale unui dirijor, cum este structurata o opera, cum arata o partitura, cum se pregateste un solist de opera pentru un nou rol.
In paralel cu acest eveniment se va desfasura un atelier de creatie pentru participantii cu varste mai mici (clasele I-IV), in cadrul caruia copiii vor lucra practic (desen, colaj etc.), in jurul temei „Pe scena Operei”. Atelierul va fi coodonat de Mona Silvia-Timofte, colaborator ONB si al Muzeului National de Arta al Romaniei.
Pentru prezentarea interactiva din Foaierul Galben, accesul este liber in limita locurilor disponibile. Pentru atelierul de creatie, din cauza spatiului restrans, va participa o singura clasa de copii.
Duminca seara, la ora 19.00, evenimentul care va incheia Zilele Europene ale Operei este concertul “Omagiu Maria Callas”, eveniment realizat de ONB in parteneriat L&N Promotion. Concertul se va desfasura in prezenta dnei Giovanna Lomazzi, asistenta a Mariei Callas.