Festivalul tinerelor talente in Bacau

Zeci de copii cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani sunt asteptati sa participe la prima editie a „Festivalului tinerelor talente”, organizat in premiera la Bacau de catre Asociatia Culturala „Armonie si culoare”.

Festivalul se adreseaza copiilor care nu urmeaza cursurile unor scoli si licee de arta si va avea loc in perioada 27 – 28 iunie. Cum astazi este ultima zi de inscriere la concurs, organizatorii spun ca prima editie va aduce pe scena aproape 100 de copii. Acestia isi vor disputa talentul in trei mari sectiuni: muzica, dans si arte plastice.

„Va fi un concurs de interpretare la pian, de muzica vocala, inclusiv folclor, dans classic, modern si sportiv, dar si o intrecere intre copiii care au inclinatii la pictura, grafica si design vestimentar”, a spus Ana Maria Zodian, presedintele Asociatiei Culturale „Armonie si Culoare”.

Juriul va fi unul de prestigiu, format din profesori de la Colegiul National „George Apostu”, care va decide in final cine este cel mai talentat copil. Scopul acestui festival, au recunoscut organizatorii, este acela de a atrage spre arta cat mai multi copii dar si de a lansa spre alte concursuri si festivaluri micuti care nu urmeaza scoli cu profil vocational.

„Este o idee foarte buna organizarea acestui eveniment. Originalitatea lui consta in faptul ca are foarte multe sectiuni si ofera ocazia de a descoperi noi talente in foarte multe domenii ale artei”, a spus Claudiu Fillip, profesor de muzica la Palatul Copiilor Bacau, institutie care a anuntat deja ca se va prezenta la festival cu aproape 20 de copii.

Sursa: Adevarul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s