Peste 300 de copii din Bucuresti dispar anual de acasa

Anual, politia inregistreaza, la nivel national, circa 3.000 de sesizari referitoare la minorii care lipsesc de acasa. In Bucuresti, peste 300 de copii dispar de acasa anual.

Potrivit Dianei Sarca, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, in 2009 au fost dati disparuti 344 de copii, dintre care doar doi nu au fost depistati pana acum de oamenii legii si sunt inca in urmarire, iar in 2010, 314 minori au fugit de acasa, dintre care, doar unul nu a fost gasit pana acum.

Sarca mai spune ca numarul copiilor din Bucuresti, care pleaca de acasa, este relativ constant, iar motivele sunt care mai de care mai variate, fie pentru ca s-au certat cu parintii, fie din spirit de aventura, iar altii pleaca pentru ca stau in conditii grele acasa si incearca sa isi gaseasca un loc intr-un alt colt de lume. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei a mai precizat ca profilul copilului care fuge de acasa poate fi stabilit cu greu.

Miercuri, de Ziua Internationala a Copiilor Disparuti, parlamentari, reprezentanti ai institutiilor statului, autoritati si organizatii din domeniul protectiei copilului, personalitati publice, reprezentantii unor multinationale si cei ai Centrului Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual, Focus, au pus in discutie problema minorilor care au disparut de acasa.

In Capitala, Focus s-a ocupat, in ultimii patru ani, de 197 de cazuri, dintr-un total de 1.937 de sesizari, de la nivel national. Pana acum, au fost gasiti 1.848 de copii din cei 1.937 de disparuti, raportati catre acest ONG. Majoritatea disparitiilor inregistrate de Focus in Capitala arata ca minorii din centrele bucurestene de plasament au cea mai mare pondere in totalul cazurilor de disparitie inregistrate.

Fetele, in special cele cu varste cuprinse intre 12 – 15 ani, care locuiesc in mediul urban si provin din familii cu probleme financiare, au cea mai mare pondere in randul minorilor fugari. In Bucuresti, 113 fete si 84 de baieti au fost dati disparuti, potrivit datelor Focus. Dintre acestia, cei mai multi aveau varsta, in momentul disparitiei, de 13 – 15 ani, 107 cazuri.

Numarul european de urgenta, 116 000, poate fi folosit de parintii carora le-au disparut copiii, chiar daca cei mici sunt in tara sau au ajuns peste hotare.

Sursa: B365.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s